“Când ne fixăm un scop de atins, ca să îl atingem trebuie să urmăm un itinerar și să aplicăm niște metode ca să ne ocrotim și să nu avem neplăceri. În realitate, scopul și metoda reprezintă unul și același lucru. În acest sens trebuie înțelese cuvintele lui Iisus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
„Eu sunt Calea”: Iisus mergea pe drum și el era drumul, el se confunda cu acest drum. Iar cel care îl urmează pe Iisus, care merge pe drum, trebuie să devină și el drumul: el se gândește la Dumnezeu, el se îndreaptă spre Dumnezeu, și el trebuie să caute să devină ca Dumnezeu Însuși, adică să se identifice cu scopul demersului său. Scopul devine astfel o metodă. Iar metoda înseamnă toate exercițiile ce ne permit să avansăm, ca să realizăm fuziunea cu Dumnezeu, și să putem spune, într-o zi, asemenea lui Iisus: „Iar Eu și Tatăl Meu una suntem.””
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 22 noiembrie
Recomandam urmatoarele articole:
– Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri
– Emoțiile – să le cultivăm pe cele trăite în fața adevăratei frumuseți
– Androginul – adevărata natură a ființei noastre psihice
– Adevărul – îl găsim pe măsură ce ne perfecționăm
– Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său – consecința acestui adevăr