Gândul zilei de 15 iulie
“În zilele noastre, economiștii se fac tot mai mult auziți, ei sunt întrebați despre toate și sunt ascultați cu respect; dar cu teoriile și judecățile lor pe termen scurt, ce privesc numai problemele materiale, nu numai că ei nu contribuie la binele omenirii, dar o vor duce într-un final la ruină.
Ce este un adevărat economist? Pur și simplu cineva care a înțeles că economia constă mai întâi în a nu-și risipi forțele, calitățile ce i le-a dat Cerul, comportându-se astfel echilibrat, atent. Așadar, economia trebuie să înceapă prin stăpânirea gândurilor, a sentimentelor, a dorințelor, mai întâi în noi, în lumea noastră psihică. Pentru că lumea noastră psihică nu este un vid, ea este populată de niște entități; ea nu este lăsată în voia hazardului, ea este organizată și guvernată de niște legi. Dacă încălcăm, în mod conștient sau inconștient, aceste legi, deranjăm aceste entități; aceasta declanșează niște mecanisme ce vor genera efecte dezastruoase până în planul fizic, iar acolo nici o teorie economică, cât de savantă ar fi ea, nu va reuși să le neutralizeze.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– DESPRE ROLURILE VIEȚII
– Cum sa-ti intelegi visele
– Gravitația pământului în jurul soarelui – aplicație a acestei legi în viața noastră interioară
– Alegi sa recunosti Divinitatea in tine si in ceilalti?
– Cele 10 legi