“Când două persoane se află în conflict, ele au tendința, în mod instinctiv, să facă apel la o a treia sau la o instanță superioară ce trebuie să găsească o soluție pentru a le pune în acord; în principiu, aceasta este problema tribunalelor. Dacă două persoane ajung în fața unui tribunal, înseamnă că ele nu au fost capabile să-și rezolve singure problemele, cele dintre ele, dar și cele ce le au cu ele însele. Pentru că, deseori, problemele ce le avem cu alții sunt consecința unor probleme ce le avem, mai întâi, cu noi înșine.
Ne putem rezolva problemele, îndeosebi problemele noastre interioare, numai concentrându-ne asupra unei a treia instanțe, mai înaltă. Această instanță cea mai înaltă, cea mai puternică, este numită Dumnezeu, și trebuie să ne străduim să ajungem până la El. Dumnezeu este în noi lumina, El este unitatea, iar când ne străduim să ne înălțăm până la El tensiunile interioare se ușurează, curenții se armonizează, ne împăcăm cu noi înșine și cu alții.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 28 octombrie
Recomandam urmatoarele articole:
– Să Îl slăvim pe Dumnezeu – nu este de ajuns să o facem în cuvinte
– Îngerii rebeli – se vor întoarce într-o zi la Dumnezeu
– Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr
– Ierarhiile îngerești – prin care ne legăm de Dumnezeu
– Nici o pedeapsă nu ne este impusă de Dumnezeu