“Ființa umană este formată dintr-un principiu material, corpul fizic, și dintr-un principiu subtil, spiritul. Înainte de toate, oricare ființă umană este însă un spirit. I s-a dat un corp, pentru ca spiritul să se manifeste și să lucreze prin el în planul fizic.
Corpul omului este pentru spiritul său ceea ce universul este pentru spiritul Domnului. Universul este corpul Domnului, iar prin intermediul acestui corp spiritul său se descoperă în întreaga sa bogăție.Universul există numai fiindccă spiritul Domnului continuă să îl pătrundă pentru a-l însufleți, a-i da viață. Dacă Domnul s-ar retrage, universul ar reveni în neant. La fel se întâmplă și cu omul: când spiritul care îl însuflețește părăsește corpul, el își ia toate comorile: viața, energia, conștiința, iar corpul se descompune.”
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 15 februarie
Recomandam urmatoarele articole:
– Spiritul – are peste tot cuvântul său de spus
– Răul – considerat din punctul de vedere al Spiritului Cosmic
– Lumina – aurul spiritual
– Liniștea interioară – în ea ne punem sub influența spiritului
– Hrana sufletului și a spiritului – se află din belșug în univers