Portal Spiritual

Caracterul – el este mai important pentru evoluția noastră decât evenimentele

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ceea ce ea reprezintă, calitățile sale morale, caracterul ei contează cel mai mult pentru evoluția unei ființe umane, și nu condițiile, evenimentele ce le are de trecut în existența sa. Dacă ea are o judecată înțeleaptă, o inimă generoasă, dacă ea știe să se stăpânească orice i s-ar întâmpla, un succes sau un eșec, fericire sau nefericire, ea va extrage ceva bun din ele.

Să luăm exemplul unei persoane care moștenește pe neașteptate o mare avere sau face o căsătorie norocoasă. Toată lumea exclamă: „Oh, ce fericire, ce noroc!” Numai înțelepții, înainte de a se pronunța, încep prin a studia mentalitatea acelei persoane. Dacă ea este capricioasă, slabă, egoistă, ei o deplâng, fiindcă cu un asemenea temperament, cu cât se va găsi mai sus, cu atât mai repede se va prăbuși. În vreme ce, întreaga lume deplânge o altă persoană care și-a pierdut totul, sănătatea, averea sau reputația, un înțelept poate spune: „Această persoană este puternică, are un înalt ideal, o mare iubire: ea va fi în stare să transforme această pierdere într-o bogăție spirituală.””

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 14 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Caracterul – contează mai mult ca instruirea
CARACTER
Familia universală – ai cărei membri suntem
A-TI GASI CHEMAREA
CUMPĂTARE

Exit mobile version