“Printre suferinţele pe care oamenii le au de îndurat, multe le apar desigur din exterior. Şi totuşi, în aceste suferinţe ce le sunt aplicate şi de care nu sunt direct responsabili, ei au totuşi o parte de responsabilitate: ei nu au învățat să se imunizeze. Dacă sunt atât de vulnerabili, este pentru că elementele negative venite din lumea exterioară găsesc un ecou în ei. Se poate întâmpla chiar ca, din cauza impurităţilor, a obscurităţilor ce le întrețin în intelectul și în inima lor, acest rău să ia proporţii.
Cel care caută să întreţină în el puritatea şi lumina, nu numai că va neutraliza răul primit, dar și binele ce îl va primi va fi deopotrivă amplificat. Iar dacă el nu simte cu intensitate binele ce îi vine zilnic din lumile vizibile şi invizibile, este pentru că tot felul de materii opace îl blochează. Vedeţi, totul depinde de noi: respingerea răului, dar şi atragerea binelui, păstrarea, și chiar amplificarea lui.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 25 octombrie
Recomandam urmatoarele articole:
– BINELE TAU CEL MAI MARE
– A saluta – persoanele întâlnite, cu gândul de a le face bine
– BINECUVANTARE DEGHIZATA
– BINECUVANTAREA RABDATOARE A IUBIRII
– Bucuria de a face bine – constituie deja în ea însăși o recompensă