Portal Spiritual

Adevărul – calitățile manifestate de cel care îl posedă

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 22 aprilie

“Atâți oameni pretind că posedă adevărul! Ei ignoră că, pentru a judeca, ai nevoie de niște criterii obiective. Acela care se află în adevăr se distinge prin diferite calități, și în mod special prin bunătatea, noblețea sa, dezinteresul său. De aceea, atunci când văd pe cineva pretinzând că deține adevărul în timp ce este plin de ură, arțăgos, răzbunător, eu i-aș spune: „Ei bine, dacă acesta este adevărul, nu merită să faci nici cel mai mic efort să te apropii de el.” Oamenii posedă însă foarte rar niște criterii. Ei văd anumiți indivizi predicând ura și violența în numele adevărului, și sunt gata nu numai să îi urmeze, dar să îi imite până la crimă.

Să nu îl credeți niciodată pe cel care pretinde că deține adevărul dacă nu vă arată diploma sa. Această diplomă nu este o bucată de hârtie, este o diplomă vie pe care înțelepții și chiar spiritele naturii o pot citi de departe, fiindcă ea strălucește, ea emite niște raze. Când întâlnim o asemenea ființă, avem senzația că suntem luminați, încălziți, întăriți. Este ca și cum am asista la un răsărit de soare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevarul ascuns in ochi
Cărțile Sfinte – nu conțin numai niște adevăruri de necombătut și definitive
Faima, bogatie si ambitie. Care e adevarata semnificatie a succesului?
Iluminarea: Este cu adevarat ceea ce credem noi ca este?
Traieste in felul tau. Ce inseamna cu adevarat sa fii rebel?

Exit mobile version