Portal Spiritual

A acționa – a declanșa niște forțe

Omraam Mikhael Aivanhov

“De ce este necesar să judecăm bine înainte de a acţiona? Fiindcă a acţiona înseamnă a declanşa nişte forţe, şi odată declanşate, aceste forţe nu se opresc din drum, ele merg până la capăt. Vă aflaţi la munte şi întâlniţi deasupra voastră, pe potecă, o stâncă imensă gata să se prăvălească: de voi depinde să nu o atingeţi sau să îi grăbiţi căderea. Dacă o zgâlţâiţi, este imposibil să o mai opriţi: ea vă va strivi pe voi şi pe însoţitorii voştri. Iar dacă veţi deschide porţile unei ecluze, încercaţi apoi să mai opriţi apa!

Depinde mereu de voi să acţionaţi sau nu, dar din clipa în care v-aţi decis să acţionaţi, forţele astfel eliberate vă scapă de sub control. Atunci când unii agitatori declanşează o revoltă, ei îi pierd foarte reped controlul. De aceea se spune: „Cine seamănă vânt, culege furtună”, iar această furtună îl poate lua cu ea chiar pe cel care a declanşat-o. Deţinem toate puterile înainte de a rosti un cuvânt, a arunca o privire, a scrie o scrisoare, a da semnalul unui război; apoi, s-a sfârşit, nu mai suntem decât nişte spectatori ai puterilor ce le-am declanșat, iar adesea devenim chiar victime.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 3 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:
Neliniștea – o senzație împotriva căreia trebuie să reacționăm imediat
Morții – cum să acționăm ca să le păstrăm prezența
DRUMUL CATRE NICAIERI
CONFLICT SAU SITUATIE AMBIGUA
TU NU AI FOST ALES SA FII MANTUITOR

Exit mobile version