• Te poţi afla pe tine însuţi, deplasându-te înapoi şi rămânând mai departe în timp, între vechea conştiinţa şi cea nouă, între identificarea mentală şi prezenţa. Cât timp va lua această situaţie? Nu se pune aşa problema, pentru că vei putea pierde prezentul, iarăşi!
• Cum ne recomandaţi să ascultăm, să citim sau să urmărim învăţăturile din ,,Puterea prezentului”? De ce înregistrările audio şi video au o aşa de mare putere de transformare asupra oamenilor? – …Dacă s-ar putea să nu mai fiţi angajaţi şi în altă activitate în timp ce ascultaţi sau urmăriţi înregistrările, aşa încât să puteţi acorda întreaga voastră atenţie nu numai cuvintelor ci şi spaţiilor de linişte dintre cuvinte. Astfel vă va plăcea să învăţaţi multe lucruri interesante despre starea de prezenţa ca şi despre obstacolele de care vă veţi lovi. Dar aceasta este numai o latură secundară a acestor înregistrări. Scopul lor principal nu este să transmită informaţie ci să vă ajute să aveţi acces la starea de prezenţa chiar în momentul ascultării. Aşa cum se întâmplă la toate învăţăturile spirituale, semnificaţia cuvintelor care sunt spuse, pătrunde mult mai adânc decât conţinutul lor informaţional. Cuvintele ce apar spontan, direct din starea de prezenţa sunt încărcate cu putere spirituală: puterea de conştientizare. Tot ceea ce vi se cere este să fiţi într-o stare de ascultare atentă. Nu ascultaţi numai cu capul, ci şi cu întreg corpul. Simţiţi când ascultaţi, prezenta vie, prin corp.
• Şi vă mai recomand să urmăriţi sau să citiţi aceste texte sau înregistrări, din nou şi din nou! De fiecare dată când citiţi sau ascultaţi vă veţi simţi ca şi când le-aţi afla, pentru prima oară. Atunci când veţi relua un text sau o inregistare, veţi creşte în prezenţa! Dar nu ascultaţi compulsiv. Luaţi o pauză de 2-3 zile,… ideal este mai mult, înainte de a citi sau asculta iarăşi textul. De fiecare dată când se întâmplă aceasta, din nou, încercaţi la început, doar să staţi în linişte pentru câteva minute.
• Bucuraţi-vă de marea aventură a fiinţelor umane şi astfel veţi lua parte la apariţia unei noi conştiinţe!
• TU NU EŞTI MINTEA TA! Un cerşetor stătea pe marginea drumului de 30 de ani. Odată, trecea pe acolo un străin. ,,Dă-mi şi mie un ban!” spuse cerşetorul, scoţându-şi mecanic şapca din cap. ,, nu am nimic să-ţi dau”, îi spuse străinul. După care îl întrebă: ,,Ce este în cutia pe care stai?” ,,Nimic” îi răspunse cerşetorul. mmE doar o cutie veche”. ,,Stau pe ea de atâta timp, că nici nu mai ţin minte”. ,,Te-ai uitat vreodată înăuntru?” îl întrebă străinul. ,,Nu” îi zise cerşetorul. ,,De ce să mă fi uitat? Nu este nimic în ea.” …,,Uită-te acum!” insistă străinul. Cerşetorul ridica capacul şi aruncă o privire, înăuntrul cutiei. Cu uimire şi bucurie, nu-i venea să creadă – el văzu că aceea cutie era plină cu aur! Eu sunt acel străin care NU AM NIMIC SĂ VĂ DAU şi care va spune doar să vă uitaţi înăuntru. Nu în cutie, că în parabolă, ci ceva mult mai aproape: în voi înşivă! ,, dar eu nu sunt cerşetor”, te pot auzi spunând. Acei care nu şi-au găsit bogăţia lor adevărată, care este BUCURIA RADIANTĂ A FIINŢĂRII ŞI PACEA ADÂNCĂ, DE NECLINTIT care vine odată cu ea, aceia sunt cerşetori, chiar dacă poseda mari bogaţii. Ei caută în afară puţină plăcere sau împlinire, pentru aprobare, securitate, sau dragoste, în timp ce EI AU DEJA ÎN INTERIORUL LOR TOATĂ BOGĂŢIA LUMII, care include nu numai toate lucrurile, dar şi MULT MAI MULT DECÂT POATE CEVA SAU CINEVA EXTERIOR SĂ VĂ DEA! PACEA, IUBIREA ŞI FERICIREA TOATĂ!
• Iluminarea, duce la ideea unor oameni super învăţaţi, şi egoului îi place să păstreze această imagine, dar de fapt este vorba de starea naturală de A FI TU ÎNSUŢI, DE A TE SIMŢI BINE CU TINE, cu fiinţa care eşti. Este o stare de conectare cu ceva nemărginit şi indestructibil. În felul acesta, îţi afli adevărata ta natura care este mai presus de nume şi formă. Inabilitatea de a simţi aceasta conectare, da naştere iluziei separării de tine însuţi şi de lumea din jurul tău. Apoi tu te percepi pe tine, conştient sau inconştient ca UN FRAGMENT IZOLAT. Şi atunci APARE FIRESC CONFLICTUL DIN INTERIOR ŞI DIN AFARĂ, iar în cele din urmă, acesta devine norma.
• Îmi place definiţia simplă a lui Buddha despre eliberare că ,,sfârşitul suferinţei”. Nu este nimic superuman în aceasta, nu-i aşa? – Desigur că definiţia este incompletă. Ne spune numai ceea ce nu este eliberarea: nu este suferinţă. Dar ce rămâne când nu mai este deloc suferinţă? Buddha păstrează tăcerea în această privinţă, iar tăcerea lui implica faptul că tu va trebui să găseşti singur răspunsul. El foloseşte o definiţie negativă, astfel încât mintea să nu o poată transforma într-o credinţă sau într-o însuşire superumană, o ţintă care să fie pentru noi imposibil de realizat. În ciuda acestei precauţii, majoritatea budiştilor cred încă ca eliberarea este pentru Buddha, nu şi pentru ei, că ei mai au mult de lucru până să o atingă, şi mult de lucru,… şi cel puţin nu în viaţa asta.
• Aţi folosit cuvântul fiinţare. Ce înţelegeţi prin acesta? – A FI ESTE ETERNĂ ŞI ÎNTOTDEAUNA PREZENTA VIAŢA VEŞNICĂ, mai presus de miriadele de forme de viaţă care sunt subiect de naştere şi moarte. Totuşi, A FI nu este numai mai presus de, dar este şi adânc înrădăcinat în fiecare formă, este esenţa din străfunduri, invizibilă şi indestructibilă. Aceasta înseamnă că VĂ ESTE ACCESIBILĂ, CHIAR ACUM, ca fiind sinele vostru din adânc, natura voastră adevărată. Dar să nu încercaţi să-l atingeţi cu mintea! Nu puteţi să-l înţelegeţi! Puteţi să-l cunoaşteţi numai atunci CÂND MINTEA ESTE LINIŞTITĂ! CÂND SUNTEŢI PREZENŢI,… CÂND ATENŢIA VOASTRĂ ESTE CU TOTUL ŞI INTENS PUSĂ PE CLIPA ACEASTA!. A FI, POATE FI SIMŢIT, dar nu poate fi niciodată înţeles cu mintea!
• Important este a căpăta conştiinţa fiinţării, iar A RĂMÂNE ÎN STAREA DE SIMŢIRE A FIINŢĂRII, ESTE ELIBERAREA!
• Când spui fiinţare, vorbeşti de Dumnezeu? Dacă aşa este de ce nu Îl numeşti? – Cuvântul Dumnezeu a ajuns să fie înţeles greşit timp de mii de ani, de utilizare nepotrivită. Îl folosesc uneori dar fac asta rar. Prin utilizare greşită, vreau să spun că cei care chiar au luat cunostiinta cu realitatea sacrului, infinitul vast mai presus de cuvânt, aceştia îl utilizează cu o mare convingere, ca şi când ar şti ceea ce spun. Ori ei de fapt argumentează împotriva Lui, pentru că afirmă că ştiu ceea ce este El – dar de fapt Îl neagă. Această neînţelegere, produce credinţe absurde, tot felul de afirmaţii, şi deziluzii egoiste, cum ar fi spre exemplu: ,,Dumnezeul meu/nostru este singurul Dumnezeu, iar al tău este fals”, sau faimoasa afirmaţie a lui Nietzche, cum că ,,Dumnezeu este mort’’. Cuvântul Dumnezeu a devenit un concept prea mult folosit.
• În momentul în care un cuvânt este spus, se creează o imagine mentală, nu pentru mult timp, probabil, a unui bătrân cu o barbă albă, dar totuşi o reprezentare gândită, a cuiva sau ceva din afara ta, şi, da, bineînţeles, aproape inevitabil a unui bărbat, sau ceva de acest gen. Nici Dumnezeu şi nici fiinţare, şi nici-un alt cuvânt, nu poate defini sau explica realitatea inefabila mai presus de minte, aşa că singura întrebare cu adevărat importantă este dacă cuvântul este un ajutor sau un obstacol în a-ţi permite să experimentezi pe Acela spre care toate lucrurile converg. Poate el să arate spre mai sus de el însuşi, spre aceea realitate transcedenta, sau se indică pe sine prea uşor spre a deveni nu mai mult decât o idee în capul tău, în care crezi,… un idol mental?
• Cuvântul fiinţă nu explică nimic, şi nici Dumnezeu. Fiinţa totuşi, are avantajul că este un concept deschis. Ea nu reduce infinitul invizibil la o entitate finită. Este imposibil să formezi din ea o imagine mentală. Nimeni nu poate cere exclusiv posesia fiinţării. Este vorba de esenţa ta adâncă, ce ESTE DE FAPT IMEDIAT ACCESIBILĂ ŢIE CĂ SIMŢIRE A PROPRIEI TALE PREZENTE, realizarea lui Eu sunt, care este lucrul primordial – a fi aceasta sau aceea. Aşa că mai este doar un mic pas de la cuvântul fiinţă la experimentarea fiinţării.
• Care sunt marile obstacole în TRĂIREA ACESTEI REALITĂŢI? – IDENTIFICAREA CU MINTEA TA, care face că gândurile să fie compulsive. Nu să fii capabil să-ţi opreşti gândirea. Ea nu este acel lucru îngrozitor. Noi nu realizăm asta, pentru , fiecare din noi suferim datorită ei, aşa că o considerăm normală. Acest zgomot mental neîncetat vă opreşte să aflaţi aceea realitate a liniştii adânci din voi care este inseprabila de fiinţare. Mai şi creează un sentiment de sine mental care produce o umbră de teamă şi durere.
• Filosoful Descartes a crezut că el a găsit cel mai fundamental adevăr când a făcut faimoasa sa declaraţie ,,cred, deci exist”. Atunci de fapt, el a dat expresie celei mai fundamentale erori: să identifici gândirea cu fiinţarea şi apoi această cu gândirea.