Portal Spiritual

Ședințele spiritiste – punere în gardă

Omraam Mikhael Aivanhov

“Sub pretext că este imposibil să întâlnească adevărați Maeștri Spirituali în viață, anumite persoane merg la ședințele spiritiste pentru a cere sfatul unor Maeștri din trecut, beneficiind astfel de lumina lor. Să nu-și facă vreo iluzie, nu ei vor veni să le răspundă la întrebări, ci niște entități din lumea astrală. Cei care își doresc cu adevărat lumina trebuie, mai degrabă, să studieze învățământul acestor mari ființe din trecut și să îl pună în practică.

Nu este nevoie să participați la ședințele spiritiste pentru a primi vizita unor entități din lumea invizibilă. Oriunde s-ar afla, când unele persoane însuflețite de adevărate aspirații spirituale se reunesc ca să mediteze și să se roage, niște entități luminoase vin să le viziteze, chiar dacă ele nu sunt neapărat invocate. Aceste entități nu fac nici un zgomot, ele nu au nimic deosebit de povestit, ele umplu numai sufletele cu limpezime, cu pace și inspirație.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 28 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri
Viața spirituală – practica ei nu ne scutește de toate problemele
A PUNE IN PRACTICA IUBIREA
Nutriția – practicată ca o yoga
A lucra pământul – poate fi folosit ca o terapie

Exit mobile version