Portal Spiritual

TRĂIRI

trairi

trairi

Suferința sau iubirea, vin din sentimentele pe care alegem să le experimentăm sau din viața pe care decidem să o exprimăm și s-o trăim.

Iubirea sau suferința ta – izvorăsc din alegerile pe care le faci, – din atitudinea ta și – din faptele pe care le exprimi în timp, prin gândurile și sentimentele pe care le nutrești și le hrănești.

Sentimentele pe care le trăim și le exprimăm, vor spune mereu despre noi: – cine suntem, – cum ne este sufletul, – ce lecții avem de învățat și… – încotro ne îndreptăm.

Când îți lipsește curajul să fii, să faci și să asumi ceea ce ești și iubești, de fapt – aștepți să primești de la cei ce-ți dăruiesc, ceea ce nu știi sau nu vrei să sădești.

Indiferent ce alegem să trăim… apa va curge mereu în direcția în care o poartă matca ei.

Poți alege să înoți contra curentului sleindu-ți puterile, sau să înoți în armonie cu cursul ei firesc. Împotrivirea ta cursului firesc al vieții nu te va susține vreodată în a ajunge vreodată acolo unde dorești. Până la urmă, energia care te cuprinde, te va duce acolo unde vrea ea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
A TE SIMTI COPLESIT
ATASAMENT FATA DE UN REZULTAT
PACE LĂUNTRICĂ
O RELATIE SANATOASA CU FRICA NOASTRA
CAND NU TE IUBESTI PE TINE INSUTI

Exit mobile version