Portal Spiritual

RELAȚIA CU VIAȚA

relatia cu viata

relatia cu viata

Prin nemulțumirile, nevoile, insuficiențele și fricile pe care le exprimăm și le sădim – atragem în viața noastră, lipsa, pierderea, nefericirea și ne iubirea, ca deficit energetic și sărăcie de valoare.

Pentru a culege fericirea – v-a trebui să o sădim bucuria în sufletele și conștiința celor pe care alegem să-i susținem și să îi iubim, dăruindu-le energie, din abundența noastră de valoare.

În relația cu noi, cu semeni, cu resursele, cu valorile, cu energia, cu timpul și cu viața pe care o trăim – avem nevoie de cumpătare pentru a nu creea sărăcie sau deficit, atunci când risipim tot ceea ce avem.

A ne lăsa mereu rezerve, marje și resurse pe care să le sădim, înseamnă a înțelege că sărăcia sufletească, frica, necugetarea, ne prețuirea, ne credința, lăcomia, nemulțumirea și ne iubirea – nu pot rodi ca fericire sau, ca abundențe de valoare.

A ne risipi integral timpul, bani și resursele sau, a nu ne prețui darurile și valorile pe care le primim – înseamnă a genera și a atrage prin consecințe nedorite – o viață tristă, dominată de decizii necugetare, în care ființa devine robul propriei sale inconștiențe și neputințe de a iubi.

Pentru o relație sănătoasă cu viața, este esențial să înțelegem că, abundența și roadele vieții, sunt consecințe ale valorilor pe care le sădim, și nicidecum a lăcomiei, a egoismului sau a fricii de a dărui și a iubi.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Viața spirituală – practica ei nu ne scutește de toate problemele
Sănătatea – să găsim mai întâi mijloacele de a întări viața din noi
Timpul – în viața spirituală nu trebuie luat niciodată în considerare
VIATA TA E O OPERA DE ARTA
TREZIRE LA VIAȚĂ

Exit mobile version