Portal Spiritual

PERFECȚIUNE

perfectiune

perfectiune

În viață, totul este perfect așa cum este.
Nimic din ceea ce experimentăm și trăim, nu este nici ”rău” și nici ”bun”. Toate sunt precum trebuie să fie prin rolul și rostul lor, atunci când înțelegem că, perfecțiunea noastră rezidă din suma calităților și a imperfecțiunilor pe care le avem, atunci când când le lăsăm să ne inspiră să iubim și să devenim prin ele iubire.

Perfecțiunea minții stă în capacitatea sufletului de a accepta vulnerabilitatea inimii – prin a ne îngădui să învăța să iubim, dincolo de temeri, suferințe, răni, griji sau vinovății.

Fiecare alegere pe care o luăm, fiecare pas pe care-l facem, fiecare emoție pe care o hrănim și fiecare gând pe care-l exprimăm pentru împlini o nevoie sau a face un dar – are rolul de a ne conduce către acele experiențe, consecințe, lecții și trăiri, ce ne sunt destinate, pentru a ne învăța să ne prețuim și să ne iubim precum suntem, prin vulnerabilități și calitățile pe care le asumăm.

Când alegem suferința în detrimentul iubirii, o facem din frica asumării ei și din nevoia de a ne pedepsi, neștiind ca rănile pe care ni le provocăm au doar menirea de a retrezi în noi traumele nevindecate ale trecutului, pentru a ne învăța să le iertăm, eliberând-ne astfel trupul, mintea și sufletul de durere și griji.

Pentru a ne desprinde de nevoia de a suferi și a ne răni – e nevoie să ne vindecăm sufletul de frici și griji, eliberându-ne prin iubire de fiecare povară și traumă a nefericirii noastre – transformându-ne neîmplinirile și eșecurile în lecții de viață, menite să ne învețe să prețuim și să iubim fiecare clipă și dar al vieții.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Misiunea fiecărei ființe umane – să atingă într-o zi perfecțiunea Tatălui ei Ceresc
PERFECTIUNEA INTERIOARA
Abandonul de sine
PROMISIUNI GOALE
Iertarea – legea divină o acordă numai celui care și-a îndreptat greșelile

Exit mobile version