Portal Spiritual

Invidia, una dintre cele mai grele boli spirituale

invidia

invidia

Ne confruntăm zilnic cu un sentiment distructiv: INVIDIA. Invidia este una dintre cele mai grele boli spirituale. Ea exprimă de fapt : Îmi doresc să am ceea ce are celălalt şi voi face orice îmi stă în putinţă , pentru a dobândi ceea ce-mi doresc ! Dacă nu pot obţine ceea ce vreau, nici nu pot suporta că altcineva să se bucure de lucrul pe care mi-l doresc. Dacă cineva va încerca să-mi stea în cale , îl voi distruge! Îl voi sabota plănuind lucruri rele împotriva lui. Îl voi defăima, răspândind prin cele mai subtile metode, tot felul de lucruri rele şi neadevărate făcându-l să nu se bucure de ceea ce are . Nu mă pot abţine până nu-mi voi vedea împlinite planurile, chiar dacă asta înseamnă de a-l călca în picioare pe celălalt, pentru a mă valoriza eu!

Toi simţim invidie. Este ca un gând spontan. Invidia este un sentiment absolut normal ce apare atunci când, involuntar sau nu, ne raportăm propria persoană la cei din jur şi constatăm că ei au ceva ce nouă ne lipseşte. Invidia este o emoţie care implică mai multe sentimente negative, iar atunci când ne scapa de sub control, tinde să se manifeste sub forma lăcomiei, a urii, a antipatiei sau chiar a mâniei. Uneori invidia este ascunsă, însă alteori este foarte evidentă şi poate avea consecinţe dezastruoase.

La bărbaţi, problema este mai simplă. Ei sunt invidioi, atunci când este vorba de femei, de putere sau de probleme legate de demonstrarea bărbăţiei. Cu femeile e mai complicat. Femeile conştientizează mai mult decât bărbaţii atractivitatea celorlalte femei, o percep că pe un real pericol, se simt ameninţate de aceastea şi încep să invidieze. Deşi în societatea contemporană, femeia ocupă poziţii la fel de importante că şi bărbaţii, atunci când este vorba de concurat, femeile nu se simt ameninţate de bărbaţi ci văd mai degrabă în femei posibili inamici. De asemenea, femeile nu sunt dispuse să-şi admită gelozia şi invidia, mai ales când sunt ele cele care invidiază. O femeie invidiază o altă femeie pentru că cealaltă reuşeşte să devină ceea îşi doreşte ea să devină. Invidiază o prietenă care se îmbracă elegant şi cu gust, dar nu îşi doreşte banii ei (poate că şi ea are bani), ci stilul ei, felul în care reuşeşte să se pună în valoare, invidie pentru pofta de viaţă, pentru exuberanţă, pentru excentrismul şi pentru curajul ei nebun. Pentru că ele nu au toate acestea şi nici nu ştiu cum să le obţină . Femeile îşi doresc să câştige, doar că întâmpină mari greutăţi în a recunoaşte acest lucru. Unele femei sunt învingătoare din pură întâmplare sau prin efortul altcuiva. Însă pentru acele femei care concep lumea ca o provocare continuă, succesul înseamnă sacrificiu, muncă asiduă, voinţa de fier şi o utodeterminare ieşită din comun. Cum să nu invidiem atunci femeile care reuşesc în viaţă?

De multe ori tânjeşti la ceea ce are celălalt şi tu nu. Din această cauza îi poţi atribui succesului personal sau profesional al celuilalt ca fiind ceva eronat. De aceea, este bine ca atunci când simi că invidia pune stăpânire pe tine să acţionezi în consecinţă. Învăţa să-ţi temperezi sentimentele negative de invidie! Poartă o discuie cu tine însăţi şi încearcă să-ţi dai seama de ce te porţi astfel, care sunt adevăratele cauze ale comportamentului tău. Vezi ce este în neregulă cu tine, poate colega sau amica respectivă chiar are abilităţi care ţie îţi lipesc. Se poate întâmpla ca perioada prin care treci să fie una mai puţin favorabilă ţie şi asta te face să te simţi mai invidioasă pe ceea ce au prietenii tăi. Faptul că te simţi rău pentru ce nu ai acum nu înseamnă că acesta situaie o să dureze la nesfârşit. Eliberează-ţi sentimentele şi poartă o lungă discuţie cu tine însăţi. Vezi ce anume te nemulţumeşte, ce nu-ţi convine, ce poţi schimba şi ce nu, ce poţi face concret în această privinţă.

Stabileşte-ţi ţeluri realizabile şi concepe planul de bătaie. Realizează ce anume te-ar motiva pe tine să ai succes şi ce trebuie să faci că să atingi acest scop. Şi data viitoare, când te simţi invidioasă pe un prieten (prietenă), gândeşte-te la ultimul lucru pe care l-a făcut sau l-a spus. Poate chiar s-a purtat drăguţ cu tine şi nu merită să-i porţi pică. Reaminteşte-ţi periodic cât valorează prietena ta şi ce importanţă are prietenia ei pentru tine. Dacă simi că sentimentul de invidie căpăta amploare şi nu-l mai poţi ţine sub control, vorbeşte cu persoana respectivă. Fii sinceră cu ea! Sinceritatea este cea mai bună armă împotriva invidiei şi va întări prietenia dintre voi două. Contientizează că gelozia ta faţă de cealaltă este iraţională şi nu este deloc întemeiată. Ai ales-o ca prietenă tocmai pentru că are aceste calităţi. Asta îmi aminteşte de faptul că ai tot dreptul să fii nemulţumit şi trist, dar asta nu îţi da dreptul să fii rău cu ceilalţi!

Iar tu, femeie, dacă eşti invidiată înseamnă că nu eşti compătimită, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Dar ce poţi face ca ceilalţi să nu te invidieze, dacă ai calităţi de invidiat? În primul rând, trebuie să fii conştientă de impactul pe care îl ai asupra celorlali i să nu-i pui, din această cauză, într-un sentiment de inferioritate. De cele mai multe ori, sentimentele de invidie vin pe acest fond al sentimentului de inferioritate. Încearcă să nu mai pari o ameninţare pentru ceilalţi. Respectă-i şi admiră-i şi tu, la rândul tău, dacă te aştepţi ca şi ei să te admire. Sigur au şi ei anumite calităţi care îţi plac sau le apreciezi! Nu face paradă de calităţile pe care tu le ai şi ei nu, arată empatie pentru cei care, ca i tine, acţionează din dorinţă de promovare şi reuşită. De asemenea, nu te pune într-o poziie de inferioritate, doar ca să-i faci pe ei să se simtă superiori. Fă dovada calităţilor tale, dar nu într-un mod ostentativ şi fără să-i faci pe ceilalţi să se simtă prost.

Într-adevăr, invidia are şi latură sa pozitivă şi uneori poate acţiona că un stimulent al dezvoltării personale. Se poate întâmpla ca la un moment dat să fim nemulţumite de turnura pe care au luat-o anumite lucruri în viaţa noastră. Ne uităm cu invidie la cei din apropierea noastră care s-au ridicat atunci când noi ne-am împiedicat şi nu am reuşit să mergem mai departe, care au reuşit să izbândesca acolo unde noi am eşuat. Dacă suntem persoane capabile să privim la ce au realizat ceilalţi prin prisma a ceea ce am putea şi noi realiza în viitor şi să percepem faptele lor drept surse de inspiraţie şi lecţii de viaţă, atunci da, invidia ne poate ajuta. Invidia poate fi constructivă atunci când duce în final la automotivare!

Autor: Daniela Macarie – psihoterapeut

Recomandam urmatoarele articole:
55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale
Eckhart tolle – Sfaturi #05
Despre oamenii “toxici”
DE CE NE ÎMBOLNĂVIM?
Folosirea puterii mentale pentru acumularea si dirijarea fortei vitale in corp

Exit mobile version