Portal Spiritual

FURIA MINȚII

furia mintii

furia mintii

Când mintea îți este nemulțumită și furioasă – devii robul ei, permițându-i să-ți ne-prețuiască valorile, să-ți îngrădească libertățile, și să-ți agreseze, trupul, sufletul și inima.

Negându-ți credința, lumina, dragostea și valorile sufletești – alegi inconștient să te condamni la suferință și neîmpăcare – renunțând la dreptul tău de a iubii, a primi iubire și a fi împlinit, liniștit și fericit.

Cât timp îți vei hrăni supărările, dezamăgirile sau neîmpăcările tale cu ceea ce ești, trăiești sau experimentezi prin consecințele alegerilor și a emoțiilor pe care le exprimi și le manifești, ca efect al traumelor și suferințelor tale ne-iertate – viața ta va fi plină de poveri, furie și neîmpăcare, căci mintea ta te înrobește, sădindu-ți în inimă și suflet ura și dorința de a-ti nega dragostea și lumina din sufletul și din inima ta.

Când lucrurile nu se întâmplă așa cum vrei și cei de lângă tine îți oferă iubirea altfel decât tu ceri, pretinzi, te aștepți sau o poți recunoaște și înțelege din prima trăirilor și a experiențelor tale anterioare – mintea te va îndemna să reacționezi negativ, impulsiv și agresiv și, să negi dragostea, blândețea, fericirea și frumusețea din inima ta.

Orice decizie vei lua sub impulsul furiei, a frustrărilor și a fricii și orice motive îți va servi mintea pentru a justifica intoleranța, neacceptarea, ne-asumarea și ne-împăcarea ta – va fi doar o scuză a minții în fața neputinței tale de a iubi și a-ți gestiona emoțiile, fără să te agresezi și fără a-i învinui pe cei din jur pentru ne-iertările, suferințele și ne-iubirea ta.

Indiferent de motivele pentru care alegi să suferi, să judeci, să te învinuiești sau să te agresezi – neputința ta de a iubi și a adopta o atitudine pozitivă în fața problemelor, poverilor, neîmplinirilor, neajunsurilor sau provocărilor vieții – se va întoarce împotriva binelui, a siguranței, și a securității tale fizice, psihice, mentale, emoționale, sufletești și financiare.

Chiar dacă pe moment încă poverile nu te copleșesc, atitudinea respingerii iubirii și a adevărului din inima ta – vor agrava traumele, ne-iertările, suferințele, dezamăgirile și a ostilitatea din mintea și sufletul tău – întorcându-te împotriva propriul bine și a propriul drept de a fi fericit.

Când vei transforma în mod inconștient sau voit, durerea din sufletul tău și nevoia ta de a retrăi traumele suferințelor trecute, într-un mod de viață, inducându-ți suferințele: – prin agresarea celor care aleg să te ajute sau pur și simplu, te iubesc și – prin interpretarea negativă a reacțiilor lor la modul în care-i rănești, îți vei transforma viața într-un calvar al nefericirii la care cei ce te iubesc, nu se vor putea adapta.

Pentru a ieși din corvoada durerii, va trebui să-ți regăsești credința, curajul și puterea dragostei din inima ta, pentru a ierta și a te ierta, alegând din convingere să iubești, să te lași iubit, pentru ai trăi viața și experiențele din perspectiva atitudinii binelui făcut și a emoțiilor pozitive.

Doar crezând în valorile inimii și a dragostei din ea, ne vom putea redobândi puterea de a o apăra în fața abuzurilor ego-ului și a minții, ca ceea mai de preț comoară a noastră. Astfel, dobândind curajul de a ne opune sufletul, agresiunii minții – ne vom putea salva sufletu și iubirea, de furia, ne-prețuirea, abuzurile, manipulările și nepăsarea ei.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
MECANISMELE DE APARARE
VINDECAREA DURERII
PIERDERI
Slăbiciunile – sunt în realitate niște forțe ce le putem mobiliza
Legea oglindirii

Exit mobile version