FERICIREA SI NEFERICIREA

Pierdem mult din viaţa din cauză că ne lipseşte curajul. De fapt, ca să realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, şi lucrurile încep să vină ele spre tine în loc să te duci tu spre ele… cel puţin aşa e în lumea interioară.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare laşitate. Ca să fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate să fie nefericit, orice prost poate să fie nefericit. Oricine e în stare să fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcină anevoioasă.

În mod normal nu gândim aşa. Ni se pare firesc că toată lumea să vrea să fie fericită. Este o părere total greşită. Foarte rar un om vrea să fie fericit în ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata să fie fericit – oamenii au investit foarte mult în nefericirea lor. Adoră să fie nefericiţi… de fapt, sunt fericiţi că sunt nefericiţi.

Trebuie înţelese multe lucruri, altfel e greu să ieşi din rutina nefericirii. Primul lucru este că nimeni nu te ţine acolo; tu eşti cel care a decis să rămână în acea închisoare a nefericirii. Nimeni nu te ţine acolo. Cel care e gata să iasă, poate să iasă în clipa asta. Nimeni altcineva nu e răspunzător de nefericirea ta, numai că tu nu accepţi niciodată acest adevăr şi rămâi pe mai departe nefericit spunând: “Altcineva mă face nefericit”.

Dacă altcineva te face nefericit, fireşte, ce poţi să faci? Dacă te faci singur nefericit, se poate face ceva… se poate face ceva imediat. Atunci depinde de tine să fii sau nu nefericit. Dar acum ţie îţi place să fii nefericit, arunci responsabilitatea în seama altcuiva – a soţiei, a familiei, a copilăriei, a mamei, a societăţii, a istoriei, a soartei şi a mai ştiu eu ce. Numele diferă, dar trucul e acelaşi.

Omul devine cu adevărat om atunci când îşi asuma întreaga răspundere pentru ceea ce este. Asta este primul cura, cel mai mare curaj. Este foarte greu să accepţi asta, pentru că mintea spune întruna:” Dacă tu eşti răspunzător, de ce ai creat acest lucru?”. Pentru a evita întrebarea, spunem că altcineva este răspunzător:” Ce pot să fac? Sunt neajutorat… sunt o victimă! Sunt aruncat de colo-colo de forţe mai mari decât mine şi nu pot să fac nimic. Cel mult, pot să plâng ca sunt nefericit, iar plânsul mă face şi mai nefericit”. Şi totul creşte, dacă exerserzi, creşte, şi te afunzi din ce în ce mai adânc.
Nimeni, nicio altă forţă, nu îţi face nimic. Tu şi numai tu eşti răspunzător de ce ţi se întâmplă. Asta e toată filosofia karmei. Karma înseamnă fapta. Tu ai făcut, tu poţi să dregi. Şi nu e nevoie să aştepţi, să întârzii. Nu e nevoie de timp – sari pur şi simplu din nefericire!

Însă noi ne-am obişnuit aşa. Ne-am simţi foarte singuri dacă n-am mai fi nefericiţi, ne-am pierde cel mai bun tovarăş. Nefericirea a devenit umbra noastră, ne însoţeşte pretutindeni. Ne-am căsătorit cu ea. Şi e o căsnicie foarte lungă. Suntem căsătoriţi de multe vieţi cu nefericirea.

Acum e timpul să divorţăm. Asta numesc eu cel mai mare curaj – să divorţezi de nefericire, să pierzi cel mai vechi obicei al minţii omeneşti, cel mai vechi tovarăş.