Bună dimineața
și -o săptămână abundent, plin de frumusețea și iubire.
Vă doresc să dobândiți capacitatea intuiției, a creativității și a viziunii realităților voastre favorabile, printr-o viață împlinită și prosperă, și puterea de a le înfăptuii – prin energia credinței, iubirii, entuziasmul, pasiunea, curajului, asumării, prețuirii, dăruirii, încrederii de sine, și – prin valorizarea darurilor, vocației, abilităților și experiențelor voastre, puse în slujba celorlalți.
În lumea realităților noastre palpabile, măsurabile și cuantificabile prin rezultate favorabile, devenim adesea neputincioși în fața acțiunii, atunci când dorim sau așteaptă să ni se împlinească planurile, ideile, năzuințele sau nevoile. Gândul acțiunii și teama de a nu da greș sau a nu părea ridicoli în fața celor din jur, ne paralizează.
Atunci când prin memoria faptelor, suntem lipsiți de experiența rezultate favorabile, suntem neîncrezător în reușita noastră sau în capacitățile și abilitățile noastre de a materializa și înfăptuii imaginile noastre gând – frica ne va vlăgui de energie, de resurse, de încredere și de credință.
A ne exprima îndoielile legate de lucrurile pe care ni le dorim sau a ne verbaliza neîncrederea în persoanele de la care așteptăm sprijin sau ajutor, vor sorti din fașă năzuințele, scopurile și planurile noastre la eșec. Ceea ce nu iubim, nu putem dobândi, iar ceea ce nu prețuim, vom pierde.
În cazul celor mai mulți dintre noi – asumarea experienței și a acțiunii, a consecințelor inacțiunilor sau a alegerilor și acțiunilor noastre eronate, vor fi adesea eschivate, iar responsabilitatea și vina eșecului va fi transferată către terțe persoane sau către factorii de mediu – prin diverse scuze, obiecții sau justificări. Cauza subconștientă, este teama de pedeapsă și amintirea inconștientă a experienței durerilor asociate lor.
Toate deciziile noastre subconștiente care duc la eschivă și neasumare, vor fi induse prin automatisme mentale, de frica repetării traumei durerii. În fond mintea ne ferește de durere, fără a înțelege și consecințele neasumărilor noastre, asupra rezultatelor vieții, a trăirilor și a experiențelor viitoare.
Acțiunile nefondate pe convingeri, experiențe și gânduri pozitive, precum și pe: credință, pasiune, abilități, vocație, entuziasm, încredere de sine, și curaj – vor duce inevitabil la eșec, la repetarea experienței durerii și la știrbirea încrederii de sine.
Gândurile de îndoială sunt de fapt cuvinte nerostite, care însă, au același efect negativ asupra echilibrului și aportului energetic necesar umplerii de conținut a a imaginii și a formei gând (ce ne conține visul, nevoia sau dorința),ca și cuvințele sau faptele lipsite de aportul energiei credinței și iubirii (lucrului dorit sau a faptelor întreprinse pentru materializarea lui în plan fizic)
Pentru a ne putea materializa intențiile, ideile, visurile, năzuințele, scopurile sau nevoile – este esențial ca ele să-și tragă seva, din convingeri și gânduri pozitive, dublate de vizualizarea rezultatului în varianta sa palpabilă și favorabilă, apoi hrănirea lui prin energia iubirii și a credinței în înfăptuire, transferate către acțiuni concrete, ghidate de intenții și emoții pozitive.
Orice gând răzleț, menit să pună sub semnul întrebări reușita, sau orice semn de nerăbdare privind mecanismele energetice de materializare a imaginii gând în plan fizic, va goli ”forma gând” de conținut, consumându-i energia și dematerializându-i realitatea.
Adesea, aportul nostru energetic, este insuficient pentru împlinirea lucrurilor, ideilor, planurilor sau dorințelor mai mari.
Atunci când pentru împlinirea lor -dorim să ne bazăm pe ajutorul, sfaturile, experiența, cunoașterea sau capacitatea de înțelegere și discernământ a atei persoane, dispusă să ne susțină și să ne împărtășească experiența sa, fie în mod dezinteresat, fie contra cost – este esențial să ne asigurăm de veridicitatea și autenticitatea energiei sale informațională pe care ne-o dăruiește (sub forma cunoașterii sau a experiențelor sale).
Atunci când cei de lângă noi distribuie gratuit, ne vând (din interes), sau ne oferă (dezinteresați financiar) informații, cunoaștere sau înțelegere , fie sub formă de ajutor sau ca informare – este esențial să învățăm să înțelegem vibrația energetică a acelei informații (din punctul de vedere al polarității emoțiilor transferate), natura interesului (celui care livrează informația) și sursa sau proveniența informațiilor sale.
Este esențial să ne asigurăm de veridicitatea informației, de efectul ei asupra celor din jur, de valoarea, utilitatea și aportul ei la dezvoltarea și evoluția noastră (în plan fizic, mental, emoțional, psihic, spiritual, personal, educațional relațional, profesional, financiar, social, etc), și mai ales dacă cel ce o livrează, o aplică în mod autentic și benefic în viața, deciziile, crezul și conduita sa.
O informație este relevantă și valoroasă dacă ea provine din experiențele, rezultatele, trăirile și viața celui care o propagă.
Dacă informația își trag seva din experiențele și rezultate palpabile ale vieții celui care ne inspiră sau căruia îi solicităm ajutorul, și dacă domeniul său de expertiză este în același plan al nevoilor noastre de dezvoltare personal sau pe același palier profesional în care dorim să ne dezvoltăm atunci vibrația energetică a informațiilor cu care intrăm în contact, ne vor fi benefice.
Dacă cunoașterea cu care intrăm în contact sunt doar informații ”reci” și neexperimentate în mod autentic (prin valoare, crez, iubire și înțelegere personală adăugată) de cel ce le redistribuie, și de, aceste informații au atașate emoția gândurilor și a intereselor și nevoilor sale ascunse, pe care dorește să le împlinească prin noi – cunoașterea ce o dobândim va fi contaminată cu energie de vibrație joasă, volatilă și nebenefică nouă, pe termen lung.
Atunci când informațiile ce ne parvin, sunt contaminată cu negativitate, sau cu interese și scopuri ascunse (mascate în spatele unor imagini sclipitoare sau a unor ambalaje frumoase), ele ne sunt dăunătoare.
Toate informațiile ce conțin sau exprimă: frici, nemulțumiri, nevoi, negativitate, insuficiență, lăcomie, ostilitate, minciuni, gelozii, invidii, ură, bârfă, incitare la violență, generează stări conflictuale prin opoziția de idei, etc – transferă în câmpul nostru energetic – energii toxice, din punct de vedere al polarității vibrației induse și al ravagiilor ce le provoacă asupra stării noastre de sănătate fizică, mentală, emoțională sau spirituală – Ele se reflectă în mod negativ, în toate planurile vieții (în plan personală, relațional, profesional, material, financiar, educațional, etc).
Toate informațiile ce exprimă în mod autentic, abundență energetică prin pozitivitate, iubire dăruită (necondiționată de așteptări), credință, toleranță, empatie, bunătate, etc, au rolul de a crește vibrațiile energetice ale celor ce intră în contact cu ele. Toate energiile de factură pozitivă, sunt menite să crească vibrația și să susțină procesul de vindecare, acolo unde emoțiile negative exprimă deficit de energie vitală [+].
Pentru a putea discerne între ce ne este benefic și ce ne este potrivnic (din punct de vedere energetic și informațional), este esențial să ne analizăm convingerile, gândurile și emoțiile atașate lor, precum și evenimentele, trăirile și consecințele cu care intrăm în contact, din perspectiva polarității lor.
Tot ceea ce e negativ, va trebui reconvertit și reinformat la nivel energetic, prin energia emoțiilor pozitive.
Pentru a reinforma un gând negativ (din punct de vedere al emoției ce-i este atașat), și a-l transforma într-unul pozitiv și benefic, este esențial să înțelegem natura convingerilor și a fricilor noastre, care au generat gândirea negativă sau ostilitatea.
A schimba o convingere negativă, un obicei dăunător sau un atașament mental potrivnic încrederii de sine, pozitivității sau binelui nostru) necesită conștientizarea și înlăturarea cauzelor care au dus la formarea lor.
Asa cum un obicei, o convingere sau un atașament se formează în timp prin repetarea unor deprinderi nesănătoase, procesul invers, de dezvățare este unul similar, ce se instalează în variantă pozitivă, tot prin repetare (la început în plan mental, apoi în plan fizic).
Reinformarea programelor noastre mentale negative, se poate realiza prin vizualizarea a ceea ce e negativ sau potrivnic în consecințele și convingerile noastre (la nivel perceptual), în varianta lor pozitivă.
Pentru a schimba realitatea ”ostilă” și nefavorabilă a vieții noastre (induse de programe mentale și frici, menite să ne distorsioneze gândurile, percepțiile, atitudinea, mentalitatea și acțiunile) – va trebui prin repetare, auto-educare și învățare, să formăm automatisme mentale de vizualizare, prin care să reconfigurăm și să ne recompunem imaginile mentale- până ce ele pot converge către gânduri, emoții, alegeri, acțiuni și rezultate favorabile, prin generarea de imagini mentale și crezuri favorabile (pe care le putem iubi, accepta, asuma, adapta și materializa).
Legea energetică a principiului cuantic al cauzalități (cauză-efect), și principiul electromagnetic al complementarității polarității energiilor din univers, dovedesc în mod palpabil și cert, că – alegerile și faptele ”inspirate” de imagini mentale și gânduri temătoare, hrănite de emoții negative [-], nemulțumiri, supărări, nevoi, insuficiențe sau lăcomii – converg întotdeauna către consecințe și rezultate defavorabile [-], pe termen scurt sau lung.
De altfel, în mod similar cu ecuația energetică a vieții și a legii karmice, sau a destinului (care conform principiului psihologiei cuantice, este ”un lung șir de acțiuni și reacții la factorii externi”), orice ecuație matematică a cărei variabile însumează valori negative, va converge către un rezultat negativ.
De ne dorim rezultate favorabile prin experiențele și trăirile vieții, va trebui să înțelegem că – e nevoie să ne conștientiză convingerile, prejudecățile, atașamentele mentale, viciile, carențele, obiceiurile dăunătoare, etc (care converg către gânduri și emoții negative ce exprimă nemulțumiri, ostilitate, negativitate și frici) – pentru a le înlocui treptat (pe măsura conștientizării și înțelegerii cauzei și sursei lor), cu valori pozitive.
Prin repetare atitudini benefice vieții și prin reînvățarea obiceiurilor sănătoase – vom putea redobândi controlul mental. Astfel, vom putea schimba după bunul plac (înlocuindu-ne emoțiile negative cu sentimente pozitive) – gândurile negative, în gânduri pozitive, și prin ele, polaritate energetică a rezultatelor, experiențelor, consecințelor, trăirilor și a ecuației vieții (precum avem sau vom avea înțelepciunea și credința, să alegem să facem și să trăim, pentru a avea și a fi, prin ceea ce deja suntem).
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– FAPTE EGOISTE
– Credința – o dovedim prin faptele noastre
– Alchimie, astrologie, magie, Cabală – descoperim bazele acestor patru științe în faptele vieții zilnice
– CE VEDE DUMNEZEU
– ADEVARATA AUTORIATATE A INIMII TALE