Bună dimineața
și o duminică binecuvântată cu iubire și frumusețe sufletească!
Să aveți parte de o zi a conștientizării și asumării propriei voastre identități, valori, haruri, abilități, măreții și frumuseți, dar și a acceptării carențelor, defectelor și insuficiențelor pe care le experimentați.
Când vă veți asuma și accepta așa cum sunteți, prin credința, iubirea și conștiința inimii voastre – veți dobândi curajul de a vă manifesta frumusețea sufletească.
Tot ceea ce credem, gândim, simțim și alegem să facem când ascultăm de vocea inimii și de iubirea din ea – vom putea trece la un alt nivel de conștiință și trăire benefică nouă și celor din jur, dincolo de toate neajunsurile, insuficiențele, nemulțumirile, neîmplinirile și neputințele pe care ni le hrăniți la nivel de convingeri, prin negativitate și falsele noastre crezuri.
Fie ca începând de azi să ne dea Dumnezeu tuturor – claritate de a vedea și înțelege esența, sensul și rostul întâmplărilor din viața noastră – și astfel, să înțelege prin ele, fără vreo urmă de îndoială, că lumea în care trăim este oglinda sufletelor noastre.
Lumea pe care o percepem – este pe atât de curată și frumoasă, sau pe atât de murdară, ostilă și imorală – pe cât alegem noi să o vedem în baza convingerilor, a experiențelor noastre și a trăirilor interioare pe care le hrăni.
Dacă vrem să vedem și să trăim într-o lume mai frumoasă, este suficient să începem să credem că deja trăim în ea, și să începem să o vedem așa, schimbând perspectiva sufletească, stările emoționale și reperele mentale în baza cărora o privim.
Prin puterea iubirii, a credinței, a abilităților și a valorilor noastre lăuntrice – am primit capacitatea de a simții, a manifesta, a prețui, a asuma, a învăța, a prețui, a discerne, a înțelege și a vedea frumusețea și valoarea: atât în lucruri, în oameni și în noi, cât și în tot ceea ce există, ființează, ni se întâmplă și ne înconjoară.
Într-un final, dincolo de credințele, prejudecățile sau opozițiile minții – depinde doar de noi, dacă alegem sau nu, să ne îmbogățim spiritual sau să rămânem să ne lamentăm mental pentru neputința noastră de a fi și a ne prețui – astfel încât, gândurile, emoțiile, alegerile și acțiunile pe care le întreprindem, să ne oglindească frumusețea, valorile și bogăția sufletească, manifestate atunci când prin cumpătare, toleranță iubire și asumare – ne dăruim binelui nostru și al semenilor noștri, precum și binelui habitatului în care trăim.
Pentru a trăii experiențele favorabile vieții, menite să ne înfrumusețeze experiențele, stima de sine și destinul – e nevoie să intrăm în armonie cu mediul în care trăim, cu cei cu care interacționăm, precum și, cu ceea ce suntem, gândim, simțim, spunem și facem.
Tot ceea ce ni se întâmplă în viață, sunt consecințe firești ale gândurilor, alegerilor și atitudinii noastre față viață, față de semeni și în final față de noi. Nimic nu e întâmplător. Toate au o cauza și fiecare cauză converge către un efect.
Efectul relaționării între mintea, trupul, inima și sufletul nostru se va răsfrânge în mod benefic sau nefavorabil asupra convingerilor, a gândurilor și a sentimentelor pe care le manifestăm în raport cu consecințele pe care le trăim și implicit asupra viitoarelor alegeri ce vor genera în viața noastră alte și alte rezultate.
A ne opune sorții prin ostilitate sau prin eschiva de la a ne asuma erorile și consecințele nefavorabile vieții – vom rata lecțiile menite prin ele, să ne scoată la lumină, să ne învețe prețuirea și iubirea sau, să ne vindece de ne-iertări, traume, temeri, suferințe, neputințe, răni și griji.
Prin a continua să ne agresăm și să-i agresăm prin judecățile noastre de valoare, pe cei pe care alegem prin ego-ul și orgoliile noastre să-i învinuim pentru incapacitatea noastră de a iubi, a ne dezvolta abilitățile, a ne maturiza emoțional și a ne adapta lumii în care trăim – nu vom face altceva decât să ne alterăm și mai mult viața, viciindu-ne propriul suflet și prin el, habitatul în care trăim.
Viciindu-ne sufletul de frumusețe, bucurii și valori – vom da prilej minții ego să ne manipuleze conștiința, prin negativitatea, vinovății, mustrări de conștiință, frici, agresivitate, lăcomiile, ne-iertările, intoleranța și ne-iubire.
Refuzând atitudinea iubirii, a iertării și a toleranței – vom suferi de și mai multa carență energetică și de ne-iubire, contaminându-ne sufletul și agresându-ne semenii, viața și habitatul – cu și mai multă ură, lăcomie, nedreptate, neajunsuri, negativitate, intoleranță și nefericire.
Când ne vom lăsa copleșiți de durere și de depresia indusă de imaturitatea noastră emoțională – în mod inconștient vom alege să ne plângem și să ne victimizăm.
Fără să ne dăm seama de mecanismele noastre mentale – vom căuta noi și noi victime dispuse să ne asculte, fără să știe sau să înțeleagă contaminăm sau îi agresăm prin negativitatea noastră, fie pentru fericirea lor, fie din nevoia minții ego de a-i vedea și pe alții suferind, primind astfel confirmări ale justeții nefericirii și suferințelor pe care singuri alegem să ni le inducem, prin inconștiența noastră.
Dacă vrem să avansăm în viață, trebuie să intrăm în armonie cu ea și cu fluxul energetic ce curge prin noi. Nu contează, dacă ne târâm, dacă mergem sau de zburăm. Important e: – să avem încredere în noi, – să ne fixăm scopurile și intențiile cu claritate, – să ne identificăm resursele, – să ne cunoaștem slăbiciunile și abilitățile și să avansăm.
Pentru a avansa și a fi în acord cu sinele nostru autentic, este nevoie: – să ne învingem fricile, prejudecățile, și negativitatea , – să ne încărcăm cu iubire, entuziasm și pasiune, pentru a ne hrăni cu energia lor și a hrăni tot ceea ce atingem prin gânduri, emoțiile și faptele pe care le exprimăm.
Când vom acționa prețuind fiecare moment al vieții ce ne-a fost dăruit prin destin – vom înțelege că am fost creați pentru a fi fericiți și pentru a ne dărui nouă și lumii, prin valorile, frumusețea, demnitatea, moralitatea, caracterul, vocația, experiențele și măreția, pe care le avem în inimă și suflet, dincolo de negativitatea și neputințele minții, sau de neajunsurile, nemulțumirile și fricile sale.
De ne vom rezuma la a sta deoparte, cuprinși de temeri, neîncredere, negativitate neputințe și griji – așteptând ca lucrurile să se întâmple de la sine în favoarea noastră, vom hrăni doar nemulțumiri și vinovății.
Îndoindu-ne de șansa noastră de a răzbi sau a ne împlinii viața – vom continua să ne eschivăm de la asumăm experiențelor, acțiunilor și consecințelor vieții.
Cât timp nu ne vom asuma viața și experiențele sau vom judeca experiențele celorlalți – ne va fi imposibil să conștientizăm și să înțelegem că, toate cele ce sunt și ne e sorit prin destin să ni se întâmple, ne sunt menite: – pentru a ne călăuzi, – a ne învăța să fim mai buni, mai drepți, mai liberi și mai toleranți și, pentru – a ne crește vibrația energetică, prețuind și iubind tot ceea ce este, suntem, experimentăm și avem ca valori sufletești.
Până ce nu ne vom asuma în mod responsabil viața și consecințele ei, cu ”bunele” sau ”mai puțin bunele” sale, înțelegând că toate cele pe care le trăim, au un motiv și o cauză, bine definite – ne vom hrăni doar iluziile, fricile, neputințele, falsele convingeri, neliniștile, îngrijorările, decepțiile, nemulțumirile, suferințele și irealitatea minții ego.
Menținându-ne obiceiul de a ne hrăni îngrijorările, fricile, negativitatea, pesimismul și nemulțumirile, nu vom face altceva decât să – ne hrănim convingerile negative și să atragem prin ele și prin gândurile asociate lor – lucruri, consecințe, experiențe, persoane, stări și trăiri care mențin și multiplică îngrijorările, suferințele și nemulțumirile noastre.
Când vom înțelege pe deplin că îngrijorările și fricile sunt convingeri false ale minții – conștiința ne va fi suficient de trează, pentru a nu ne hrăni negativitatea și a nu lăsa convingerile false ale ego-ului să ne manipuleze conștiința.
Fricile, neputințele, neîmplinirile și negativitatea vor dispară din viața noastră, când le vom înlocui cu emoții pozitive și vom renunța la a le mai da atenție și hrană energetică, prin gândurile și emoțiile ce le susțin.
Când vom deveni pe deplin capabili să raționăm prin Spirit și conștiință trează în lumina adevărului inimii – gândurile și alegerile noastre vor deveni conștiente și vor fi exprimate doar atunci când vor exprima ceea ce servește prin iubire, binele nostru și al celor din jur.
Când vom înțelege că îngrijorările, fricile, nemulțumirile, ostilitatea și negativitatea de orice fel – sunt semnale de alarmă naturale, care ne avertizează că – prin ceea ce credem, gândim și exprimăm prin alegeri și fapte, ne-am îndepărtat de adevărul inimii, precum și de valorile și credințele noastre autentice.
Continuând să ne manifestăm stările negative și opunându-ne schimbării de atitudine ne va fi imposibil să conștientizăm cauza durerilor și a ne iertărilor noastre, pentru a ne elibera resentimentele care ne induc fricile, neajunsurile și negativitatea.
Păstrându-ne convingerile potrivnice curajului, iubirii, asumării, încrederii de sine și acțiunii, păstrându-ne viciile și obiceiurile nesănătoase, dezvoltând atașamente mentale potrivnice acțiunii, acceptării stării de bine și dăunătoare în timp sănătății fizice, mentale, emoționale, spirituale, relaționale, profesionale, financiare, sociale, etc – mai devreme sau mai târziu, ele se vor întoarce împotriva noastră noastră și ne vor copleși.
Schimbându-ne convingerile și credințele ostile propriei măreții și esenței noastre Spirituale, ne vom schimba gândurile, emoțiile și rezultatele. Atunci, în lumina credinței și a iubirii Sinele nostru, se va elibera din labirintul întunecat al minții, și nu vom mai fi vreodată copleșiți de frici, nemulțumiri, neajunsuri, stres și griji.
Tot ceea ce vom fi și vom exprima când inima ne va fi împăcată cu mintea ego, va fi ghidat de emoția și energia iubirii și de frumusețea noastră sufletească.
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– ESENTA TA
– DEVENIRE
– INVATAREA PRIN EXPERIENTA
– CONSTIINTA UNITATII
– A IERTA PACATUL SI ABUZUL