Se întâmplă adesea copleșiți și constrânși de condiționările vieții și de inadaptabilitatea noastră la schimbare – să ajungem copleșiți de frici, nemulțumiri și griji, devenind nefericiți. De prea puține ori însă, admitem asta și faptul că noi suntem sursa propriilor nefericirii și singurii responsabili de ignoranța și atitudinea negativă și ostilă pe care o adoptăm din frustrare sau inconștiență, față de noi, față de lume, față de semeni și față de propria viață. Neasumarea însă, ne împiedică să conștientizăm, să înțelegem și să eliminăm cauzele prin care ne hrănim nefericirea.
Dincolo însă de nefericirea noastră sau de masca afișată a falsei noastre fericirii, uităm că fericirea înseamnă abundența iubirii și că a o manifesta, înseamnă a ne deschidem inima și sufletul spre adevăr pentru a-l manifesta prin dăruirea fără frica de a fi răniți – a frumuseții, abundenței și a iubirii noastre. Nevoii de iubire și instinctul de a ne minții lăsând mintea să ne ascundă adevărul propriei inimi, ne fac adesea să credem că suntem fericiți. De fapt, nevoia victimizării sau a amăgirii manifestată în conștientul nostru printr-o falsă percepție a fericirii, e un mecanism de apărare al minții prin care încearcă să ne protejeze de repetarea experienței dezamăgirii și durerii.
Nefericirea, la fel ca iluzia fericirii, vor trăda falsitatea minții și a convingerilor noastre, arătându-ne de fiecare dată adevărul, prin nemulțumirile care ne copleșesc, mintea, gândurile, atitudinea și viața. . Ele ne vor oglindi timid sau puternic adevărul, și astfel, mai devreme sau mai târziu, prin consecințele vieții iluziile minții, falsele convingeri și nefericirea – vor ieși mereu la suprafață, pentru a ne copleși de dureri. Și o vor face cu precizia, consecvența și constanța unui orologiu elvețian – până ce ne vom trezi conștiința, pentru a ne detașa de sursa suferințelor și a falsității noastre. Atunci când prin iertare ne vom îngădui vindecarea sufletească, vom putea recunoaște iubirea și astfel ne vom îngădui să reînvăța din nou s-o prețuim.
Atunci vom ști: – să ne prețuim și să ne iubim pentru tot ceea ce suntem, experimentăm, simțim, trăim, avem și facem; – să iubim și să ne dăruim frumusețea prin energia iuirii, a vocației, a experiențelor favorabile și a pasiunii noastre; – să iubim în egală măsură atât ceea ce e frumos și ne dorim, cât și ceea ce dorim ca prin iubirea noastră să atragem în viața noastră sau să transformă în frumusețe; – să ne arătăm recunoștința de fiecare dată când primim iubirea (prin atenția și compasiunea celor din jur) pentru a nu o pierde și a nu o risipi, și – să ne dăruim iubirea fără frici și așteptări, pentru a o multiplica, sădind-o astfel, și în sufletele și mintea celor din jur.
Pentru a experimenta fericirea și a o asuma ca mod de viață și atitudine, este necesar să dobândim starea de împăcare sufletească – prin acceptarea și asumare (fără nemulțumiri, judecăți sau învinuiri) așa cum este tot ceea ce este și aparține lumii prin comportament, experiențe și atitudine ca și o cale a învățării individuale. Împăcându-ne cu ceea ce suntem, avem, experimentăm și alegem să facem vom elimina sursa nemulțumirilor și a nefericirii noastre. Când o vom face asta, vom putea vorbi în mod autentic și deschis despre propria experiență și cale a fericirii.
Pentru a trăii în mod autentic experiența propriei fericiri, este nevoie să trecem în prealabil prin experiența nefericirii și apoi să alegem în mod conștient să ne vindecăm pe deplin de ea. Cu certitudine, dacă ne vom limita doar la a ne declara fericirea, însă de ne vom fi preocupați în continuare cu satisfacerea orgoliilor și ego-ul minții, rămânând cramponați în problemele celorlalți sau în injustețea, rătăcirea sau nefericirea lumii – nu vom fi capabili să ne vedem propria nefericire.
Printre-o atitudine a mulțumirii, acceptării, asumării și a toleranței – vom permite Sinelui nostru Spiritual să înțelegem adevărul inimii, ori de câte ori mintea încearcă să ne abată prin iluzii și gânduri temătoare sau pline de negativitate, atenția de la propriile carențe, erori și greșeli, etc, – căutând să scoată în evidență carențele, greșelile și slăbiciunile celorlalți.
Ignorând adevărul inimii în favoarea ”dreptății” minții și a convingerilor noastre subiective (bazate pe experiența erorilor și a neîmplinirilor noastre), nu vor face altceva decât să ne exprimăm în fața lumii și a lui Dumnezeu, propria nefericire, necredința și neputința de a iubi.
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– FERICIREA SI NEFERICIREA
– Corpul omenesc – poate să fie un bârlog de animale sau un templu
– Talentele – niște entități vii cărora trebuie să le oferim condiții favorabile pentru a le păstra
– Luciditatea – necesară pentru a nu fi dezamăgiți de ființe
– Adevarul ascuns in ochi