Portal Spiritual

DECIZIA INIMII

decizia inimii

decizia inimii

Prețuirea și recunoștința pe care o manifestăm față de darurile din viața noastră, vor da măsura valorii lor și capacitatea noastră de a fi fericiți și împliniți, prin deciziile clare pe care le luăm ascultând de adevărul inimii, pe calea pe care alegem să experimentăm viața și să pășim.

Indeciziile minții, respingerea devotării, neasumarea iubirii și a adevărului inimii, amânările de decizii, eschiva responsabilității, necumpătarea sau delăsarea și superficialitatea emoțională manifestată prin a ne complace în situații neclare, ce duc la lăcomie, la încercarea egotică de ”a împăca și capra și varza” sau la dorința de a păstra sau a alerga după ”doi iepuri” deodată – devin cauzele risipelor noastre energetice, a consecințelor potrivnice și a suferințelor atrase prin pierderile noastre viitoare.

Atunci când credem că am dobândit un dar și acela deja ne aparține, și ne permitem aroganta de a ne orienta atenția și energia sufletească în altă direcție, în loc să hrănim acel dar, în mod constant cu energia iubirii noastre – nu facem altceva decât să-i risipim valoarea și să o golim de conținut.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
FURIA MINȚII
CHRIST SI ANTI-CHRIST
Statornicia – baza angajamentului spiritual
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea a II-a)
Tulburările psihice – practica spirituală nu le rezolvă imediat, ci trebuie perseverat

Exit mobile version