Portal Spiritual

Corpuri subtile şi chakre

Ne folosim de aparate cu raze X ca să privim în interiorul corpului nostru pentru a depista o eventuală boală, şi folosim aparate cum este cel inventat de Kirlian pentru a examina câmpul energetic – aura – din jurul organismelor vii şi chiar din jurul fiecărui lucru. Cu ajutorul acestor aparate cunoaştem că trăim într-o mare de energie, într-o lume de sunete subtile, de lumină şi culoare, lume care totuşi nu este vizibilă ochilor noştri. Există persoane clarvăzătoare care pot să vadă în interiorul corpului omenesc ca şi cum ar avea viziune cu raze X, şi există persoane care sunt capabile să vadă aurele din jurul corpului uman. Misterele posibilităţilor infinite care stau gata să se trezească în fiecare dintre noi aşteaptă încă să le descoperim. Pentru persoanele clarvăzătoare, însă, fiecare om arată într-un fel ca picturile din biserici, adică înconjurat de nimburi de lumină.

Şi totuşi… chiar fiecare dintre noi este înconjurat de lumina aurie?

Energia este asociată întotdeauna cu o formă de conştiinţă, şi fiecare trăim experienţa schimbului de energie cu ajutorul simţurilor noastre: văzul, auzul, gustul, mirosul, atingerea şi intuiţia, sau cunoaşterea directă.

Atunci când suntem deschişi către comunicare şi cunoaştere, se deschid în noi organe subtile de emisie-recepţie, care activează la rândul lor metabolizarea energiilor venite din Câmpul de Energie Universală împreună cu conştiinţa energiilor respective. Fiecare are capacitatea proprie de a procesa energia care intră prin aceste organe cunoscute şi sub numele de “chakre”, dar activarea şi deschiderea lor trebuie să se facă cu multă grijă. Deschizându-se prea brusc o chakră cu un curent puternic de energie, ar elibera material psihologic în cantitate foarte mare, material pe care conştiinţa noastră trebuie de fapt să-l ia şi să-l proceseze în amănunt. Un curent prea puternic nu ar putea fi procesat deloc, şi de aceea creşterea nivelului nostru de conştiinţă se face încet, lăsând fiecare chakră să se deschidă ca o floare către lumină, lăsând să plece energie procesată, şi integrând în noi energie din ce în ce mai subtilă. În acest fel creşte maturitatea şi claritatea noastră.

Este deci important să ne deschidem, să ne bucurăm de acest proces de înflorire prin care trecem, pentru că însăşi deschiderea aceasta ne asigură o viaţă sănătoasă şi fericită. Blocajele şi dezechilibrele energetice din sistemul nostru, pe de altă parte, distorsionează şi chiar anulează simţurile noastre, astfel încât se produc îmbolnăviri şi se pierde senzaţia că ne-am trăit viaţa din plin şi cu plăcere.

Chakrele au trei funcţii principale:

a. să vitalizeze corpul fizic şi corpurile subtile care îl înconjoară sub formă de aură.

b. să asigure dezvoltarea diverselor aspecte legate de conştiinţa de sine, fiecare având propria sa funcţie psihologică.

c. să transmită energie între nivelele aurei, pentru că fiecare nivel are setul său propriu de chakre, pe octave de frecvenţă din ce în ce mai înaltă.

Corpurile subtile care sunt observate de către persoanele clarvăzătoare sunt de obicei în număr de şapte, dar şi dincolo de acestea există, se pare, nivele din ce în ce mai subtile. Barbara Ann Brennan, în cartea “Hands of Light” (Mâini de Lumină), face o sinteză accesibilă a aspectului corpurilor energetice care compun aura noastră, sinteză bazată pe clarviziunea personală:

1. Corpul Eteric

Imediat în continuarea corpului fizic este corpul eteric, unde cuvântul “eter” vrea să exprime starea de existenţă intermediară dintre energie şi materia solidă. Corpul eteric este descris ca având o structură clară, asemănătoare corpului fizic cu organele sale interne, dar care este formată din energie sub forma unei reţele de firicele strălucitoare, albăstrui. Acest corp nu este rezultatul existenţei corpului fizic, ci invers, corpul fizic este rezultatul existenţei corpului eteric. Celulele noastre vii cresc de-a lungul liniilor de energie ale matricei eterice, ea existând deja în subtil înainte ca celulele să apară şi să crească.

2. Corpul Emoţional

Al doilea corp subtil, aflat în continuarea corpului eteric, este corpul emoţional, asociat sentimentelor noastre. Structura sa este mai fluidă decât cea a corpului eteric şi, spre deosebire de acesta, nu este un duplicat al corpului fizic ci arată mai degrabă ca nori coloraţi dintr-o substanţă fină, aflată în continuă mişcare. Culorile sale variază între tente clare şi strălucitoare şi tente dense, întunecoase şi opace, depinzând de claritatea sau confuzia care se manifestă în sentimentele noastre. Atunci când ne clarificăm sentimentele, ele se limpezesc şi se aranjează în funcţie de chakre în ordinea culorilor curcubeului, începând cu roşu la chakra întâia, bazală, şi până la alb-violet la chakra a şaptea, din creştetul capului.

Citeste articolul integral aici

Recomandam urmatoarele articole:
FUNCTIILE CHAKRELOR
Cum functioneaza cele sapte chakre?
Anodea Judith – Chakrele iluminate
Copiii Curcubeu
Flacara Violet, intre sacru si profan!

Exit mobile version