Bună dimineața
și o zi plină de iubire, în care inimile voastre să renască din orice provocare, triste, supărare, nemulțumire sau suferință, în îmbrățișarea dulce și suavă a iubirii ce vă sălășluiește în suflet, prin credinței în binele vostru, prin bucuria pentru viață și prin prețuirea darurilor voastre – hrănindu-vă dragostea și încrederea de sine, prin convingerea că, meritați să fiți fericiți! heart emoticon
Când vom înțelege că ”împărăția iubirii” sălășluiește în inimile noastre, vom dobândi puterea iubiri și capacitatea de a ne depăși fricile, orgoliile, nemulțumirile și îndoielile.
Atunci când vom avea maturitatea emoțională de a lăsa ca iubirea să ne îmbrățișeze gândurile triste, sentimentele negative, fricile și viața – dorințele și nevoile și tânjetul nostru după iubire, atenție și afectivitate, vor putea fi hrănite de noi, până în momentul în care prin puterea iubirii și lumina din sufletele noastre, vom putea atrage alături de noi, persoana care ne va împlinii năzuințele și cele mai intime dorințe, iubindu-ne din toată ființa sa.
Iubindu-i pe ceilalți și acceptându-i pe cei pe care nu-i putem sau nu vrem să-i iubim, din cauza prejudecăților sau a incompatibilității noastre emoționale – vom învăța să ne iubim pe noi și mai ales – vom deveni pregătiți să primim în viața noastră, marea iubire, trecând peste îndoieli, frici, nemulțumiri, orgolii sau suferințe.
Atunci când iubirea noastră se va maturiza, vom fi pregătiți să recunoaștem iubirea adevărată. O vom putea separa de iluzii, dorințe, atașamente și de așteptări ale minții, pentru a ne dedica viața ei și fericirii că am primit-o ca dar divin, și pentru a o face să rămână pentru totdeauna alături de noi.
Când vom înceta să ne mai îndoim de sentimentele noastre, și nu vom mai avea așteptări ”la schimb” pentru darurile și iubirea ce o dăruim din energia abundenței noastre – dezamăgirile, geloziile, fricile, neîncrederea, posesivitatea, orgoliile și teama însingurării, vor dispărea.
Iubirea nu dă roade de la sine, de fiecare dată. De aceea ea trebuie îngrijită și hrănită prin credință și răbdare, cu energia dragostei noastre manifestată prin gânduri frumoase, atenție, duioșie și bunătate. Ea trebuie îngrijită cu gingășie, asemeni unei plante sau unui lăstar abia germinat, ce trebuie să crească, până va ajunge să înflorească și să dea rod.
Iubirea e ca focul care nu se stinge, atunci cân stim să-i prețuim lumina, valoarea și căldura, pentru a-i menține vie flacăra, dăruindu-i în mod constant energia noastră prin lemnele cu care o hrănim…
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
– Iubirea – criterii ale autenticității ei
– Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator
– Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra
– Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
[…] Recomandam urmatoarele articole: – Flacara Violet, intre sacru si profan! – A PASI DINCOLO DE FRICA – RIDICAREA VALULUI – Duhul Sfânt – soțul luminii – CONTINUA SA GASESTI IUBIREA […]