Portal Spiritual

CHEIA CATRE IMPARATIE

cheia catre imparatie

cheia catre imparatie

Bună dimineața
și un sfârși de săptămână minunat, în care fiecare dintre noi, să găsim prin iubire, acceptare, asumare, toleranță și iertare – cheia către împărăția sufletului nostru – pentru a ne elibera de suferințele, traumele, neîmpăcările, neîmplinirile, fricile, lăcomiile, poverile, neajunsurile și agresivitățile noastre!

IERTAREA stă în capacitatea ființei de a raționa conștient, a intui și a înțelege cunoașterea și realitatea sa înconjurătoare, nu doar din perspectiva minții, a convingerilor, a fricilor și a nevoii, ci și din perspectiva abundenței de iubire a inimii, prin rațiunii Sinelui său Spiritual.

Cei ce au conștiința trează – vor putea dobândi perspectiva clarității prin Luminii lor sufletească, obținând capacității de a conștientiza și a vedea efectele și impactul favorabil asupra creșterii calității vieții lor, ca efect al detașării prin iertare de corvoada suferințelor auto-induse prin negativitate.

Prin a înțelege efectele stărilor emoționale negative pe care ni le auto-inducem prin ne iertare – vom putea evita impactul și suferințele pe care rezonanța energetică de joasă frecvență, a propriilor stări sufletești negative, o au asupra gândurilor, sentimentelor, alegerilor, experiențelor, acțiunilor și a rezultatelor noastre.

A conștientiza și a înțelege impactul negativ al ne iertării: – asupra habitatului în care trăim, – asupra persoanelor cu care interacționează, precum și – asupra sănătății noastre fizice, psihice, mentale, emoționale și spirituale – înseamnă a avea suficientă rațiune și conștiență, pentru a înceta să ne mai exprima și reflecta ne iubirea, în convingerile, consecințele și rezultatele vieții pe care alegem să o trăim.

Când pustiul din sufletele noastre va fi umplut din nou cu Lumină și iubire și vom dobândi claritatea asupra perspectivelor reale ale vieții pe care o trăim – conștiința trează ne va permite să nu ne mai lăsăm mintea dominată de frici, nemulțumiri și prejudecăți, sau de motive pentru care ar trebui să ne simțim îndreptățiți să fim ostili în fața lumii și a semenilor noștri.

Când nu ne vom mai simți lezați și răniți vom înceta să ne mai victimizăm și să rănim, renunțând total la nevoia inconștientă de a-i învinui și judecându-i pe cei din jur pentru propriile defecte și carențe sau, pentru că sunt diferiți de noi și au experiențe diferite de viață.

Când vom înceta să ne mai hrănim în mod inconștient supărările, neîmplinirile, carențele, orgoliile și frustrările – vom permite iubirii și valorilor sufletești să-și facă sălaș în inimile și viața noastră .

Atunci când nu vom mai lăsa fricile, nemulțumirile și negativitatea să ne copleșească sufletele și mintea prin gânduri ostile sau de resemnare – vom permite iubirii, acceptării, asumării, prețuirii, iertării și toleranței să ia locul suferinței și tristeții. Atunci, prin abundența sufletului nostru, ne vom revărsa frumusețea și semințele iubirii, hrănind deșertul sufletesc al celor lipsiți încă de iubire.

Când semințele iubirii vor prinde rădăcini și ele se vor transforma într-o oază a iubirii – conștiințele trezite la viață ale celor înviați prin Spirit, vor începe să-și extragă din nou seva și energia prin credință, speranță și iubire. Astfel, și ei, vor putea materializa și vedea o nouă fațetă a realității vieții lor, dată de adevărul inimii și trăită prin claritatea conștiința luminii și rațiunii prin Spirit.

Atunci când abundența frumuseții Spiritului ne va îmbrățișa din nou sufletul, trupul, mintea, inima și viața – lăcomiile, foamea materială, invidiile, geloziile, și insuficiențele și cauzele nemulțumirilor și neîmplinirilor noastre, treptat se vor estompa și vor dispărea.

Atunci când vom ști din nou să ne iubim și să sădim iubire în sufletele celor din jur – vom înțelege natura sinelui nostru, prin armonia și frumusețe lumii, prin cumpătare, echilibrul și frumusețe sufletească, dobândite prin adevărul și pacea inimii.

Când cugetul, iubirea, speranța și credința noastră vor vibra din nou la unison cu cei pe care alegem să-i iubim – mintea colectivă dominată de neliniști, insuficiențe, lăcomie, negativitate, suferințe, ură, necredință, ne-iubire și ne-iertare, se va transforma, regăsindu-și iubirea și sensul real al vieții.

Când ne vom susține reciproc, prin vibrația energiei iubirii – sinele nostru spiritual, se va trezi definitiv la conștiință, înțelegând sursa fricilor, a nemulțumirilor, a negativității și a neputinței noastre de a ierta, a iubi, a prețui și a fi fericiți,

Atunci când vom înțelege că fricile și neputințele noastre sunt iluzii ale minții și, nu-i vom mai da putere prin supărări și negativitate – sufletul și trupul nostru se vor vindeca, eliberându-ne de poveri și durere.

Atunci când sufletul nostru își va găsi împăcare, vom dobândi armonia energiei iubirii și Luminii. Atunci, când vibrația energetică a noastră și a lumii va crește prin iubire, rănile noastre sufletești și suferința lumii, se vor estompa și ne vom începe vindecarea în mod natural și ireversibil.

Prin noua realitatea a conștiinței noastre trezite la viață și prin puterea unui cuget comun ce vibrează pe frecvența energia iubirii și prin sentimentul dragostei și a bunătății noastre sufletești – vom dobândi înțelepciunea compasiunii, a iertării și a armoniei cu noi înșine și cu tot ceea ce există și ființează în jur și pe acest Pământ.

Când vom avea înțelepciunea și deschiderea sufletească de a materializa prin puritatea inimii și frumusețea noastră sufletească – fațeta frumoasă a lumii – vom cunoaște esența universului și a lumii.

Când ne vom hrăni inima, sufletul viața și trupul cu dragoste și cu energia iubirii, și vom dărui din abundența valorilor noastre și celorlalți lumină – vom oglindi și vedea propria frumusețe, atât pe chipurile și în sufletul semenilor noștri și, cât și în lume

Când ne vom ierta mintea, inima și trupul, eliberându-le de corvoada suferinței, a așteptărilor, a atașamentelor, a condiționărilor, a constrângerilor, a neputinței și a ne-iubirii – sufletul nostru va cunoaște pacea, prin îmbrățișarea suavă a iubirii. Atunci ne vom reaminti cine suntem, care e menirea noastră și încotro ne îndreptăm.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Legea afinității – o cheie a împlinirii spirituale
Omraam Mikhael Aivanhov – Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
INCEPUTURI, SFARSITURI SI INCHEIERI
ATRACȚIE ȘI DESTIN
Căsătoria – condiții pentru ca ea să nu ucidă iubirea

Exit mobile version