Portal Spiritual

BINECUVANTARE DEGHIZATA

binecuvantare deghizata

binecuvantare deghizata

Bună dimineța!
Vă doresc o zi clarității și a bunei dispoziții pentru a vă reda încrederea de sine și curajul necesar alegerilor inspirate și deciziilor înțelepte. Când gândurile vă sunt călăuzite de credință și iubire, energiile care vin spre voi și cele care pleacă din inima voastră, vă vor susține în mod favorabil stările sufletești, trăirile,acțiunile li viața.

Starea de bine, auto- indusă prin eliberarea minții de gândurile care vă neliniștesc, vă supără, vă îngrijorează sau vă copleșesc – vă va îmbogăți mereu percepțiile, perspectivele, viziunea, creativitatea și abundența – purtându-vă pașii prin lumina clarității și a înțelegerii date de valorile voastre sufletești, izvorâte din credință și iubire.

Atunci când energia iubirii ne descătușează mintea și trupul, încărcându-ne sufletul la potențial energetic maxim, vom da și celorlalți posibilitatea de a simții, cum energia mirifică a vibrației iubirii, și a binecuvântării lăuntric, curge către ei, învăluindu-i și îmbrățișându-i cu lumină.

Vibrațiile energetice înalte pe care le transferăm celor din jur, când inima ne este împăcată și sufletul ne e plin de iubire – le deschide și lor inimile și mințile față de propriul potențial, dându-le puterea de a-și împărtăși propriile valori, abundențe și daruri creatoare, cu ceilalți. Astfel se crează și se multiplică în sufletele noastre și în percepția minții colective, abundența lumii și perspectiva frumuseții.

Energia creației și a iubirii este interpersonală și transpersonală neputând fi fi blocată de curgerea timpului sau de spațiu. Ea curge aici și acum, și prin clipa care vine se extinde de-o potrivă din trecut, prin prezent spre viitor.

Vibrația și energia luminii noastre divinei, ne îmbogățește și ne mântuie de durere, atunci când permitem energiei iubirii să nu mai fie risipită prin supărările, nemulțumirile, lăcomiile, grijile sau neîmpăcările noastre.

Energia iubirii circulă prin noi către ceilalți, și dinspre ceilalți către noi – fără însă ca cineva să poată emite pretenții sau pune drept de posesie asupra ei. Ea rămâne în sufletele celor ce o pot prețui, apoi crește aducându-le în inimi căldură, frumusețe, abundență, împăcare și viață.

Atunci când relația noastră de iubire cu noi înșine este una de armonie a inimii și a minții, proiecția ei în afară se va transforma într-o relație de încredere, de prețuire, de asumare și de respect reciproc, atât față de valorile noastre, față de ceea ce suntem, facem și exprimăm, cât și față de experiențele, trăirile și alegerile celorlalți.

Când sufletul ne este împăcat, și inima își regăsește liniștea. Atunci, când sufletul nostru devine liniștit și împăcat cu ceea ce este și suntem, în corpul nostru fizic și în cel energetic al sinelui nostru spiritual ce sălășluiește în el – se crează o conexiune energetică de înaltă vibrație.

Armonia energetică produsă prin fuziunea dintre trup, minte, inimă și spirit, va face ca dualitatea noastră să dispară, și noi, să intrăm în în armonie și conexiune directă cu întregul de care aparținem – dobândim conștiința sinelui nostru superior și a iubirii divine ce ne leagă de vibrația întregului Univers.

Atunci când prin cumpătare, pasiune, dragoste entuziasm și bucurie, aducem armonia și frumusețea în sufletele, inimile și viețile noastre, eliberându-ne mințile de frici, negativitate și neîmpăcare – suferințele noastre dispar, înțelegându-ne menirea și calea vindecării sufletești, prin credință, iubire, asumare, acceptare, recunoștiință, prețuire, răbdare și iertare.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
BINECUVANTAREA RABDATOARE A IUBIRII
Cuvântul – să îi conștientizăm puterile
CUVINTELE POT SEPARA
Ziua de mâine – să ne pregătim totdeauna din ajun
Dușul complet de dimineață. Pentru Corp, Minte și Suflet

Exit mobile version