Atasamentele sunt, din punctul meu de vedere, cea mai sigura cale de a pierde obiectul spre care le indreptam. Ne atasam de oameni, de situatii, de obiecte, de trecut/viitor… De ce o facem? Si de ce ne lasam prinsi in „tentaculele” interminabile ale limitarilor venite „la pachet” cu atasamentele?
Mai intai sa definim atasamentul, in lumina in care doresc sa-l asez aici. Atasamentul inseamna afectiune care vireaza in dependenta, linia de demarcatie intre acestea fiind foarte sensibila, aproape neglijabila.
Ne luam tot felul de obiecte, avem langa noi tot felul de persoane dragi, am trait experiente fericite/dureroase, visam la un viitor mai luminos. Toate acestea sunt minunate, fac parte din viata noastra si ne ajuta sa ne experiementam in aceasta lume fizica.
Numai ca nu ne e suficient sa iubim toate aceste „ingrediente” ale lumii fizice, ci ajungem sa ne atasam de ele, devenind dependenti. Ajungem sa credem, de fapt, ca toate acestea ne implinesc, ne identificam cu tot ce avem, uitand ca e important mai intai sa fim.
Sa luam un exemplu banal: simplul telefon mobil a devenit nu numai un mijloc de comunicare, ci este ceva fara de care nu mai putem trai. Daca-l uitam acasa intr-o zi, e ca si cand ne-ar lipsi o mana. Acesta este un exemplu, sigur ca pot enumera multe astfel de obiecte (televizor, masina, calculator, etc), care au ajuns sa ne inlantuie, sa ne tina captivi intr-o cutie de unde doar rareori mai simtim gustul libertatii.
Noi spunem ca avem nevoie de toate acestea si sunt de acord cu asta. Insa nevoia devine repede atasament, atata vreme cat ajungem sa nu mai putem trai fara aceste obiecte si suferim cand nu le avem sau cand le pierdem, ni se fura, sau se defecteaza.
La fel facem cu oamenii din viata noastra. Ajungem sa ii tratam ca pe propietatea noastra, ii sufocam, suntem dependenti de ei, ne identificam cu ei. Ajungem sa ne comportam ca si cand fara ei am fi „nimeni” in lumea aceasta. Si invariabil, cand ei pleaca, ramanem pustiiti. Suferim ca nu suntem luati in seama, suferim ca nu primim atentia pe care o asteptam, suferim cand cineva pleaca din viata noastra, uitand ca fiecare experienta este pana la urma efemera si ca ea ne este data doar pentru a ne experimenta sinele.
Citeste articolul integral aici
Recomandam urmatoarele articole:
– Moralitatea- intre pacat si eliberare
– DESPRE ”ILUZIONISTUL VIEȚII”
– A-ţi găsi chemarea
– Eckhart Tolle – Sfaturi #13
– J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători