Bună dimineața
și o zi a regăsirii armoniei voastre sufletești!
Vă doresc ca azi, să fie pentru voi, o zi a binecuvântării sufletești în care să vă puteți vindeca fricile și rănile sufletești prin descoperirea gratiei divine a a iubirii ce vă sălășluiește în inimi.
Găsindu-vă puterea de a vă conștientiza fricile și sursa rănilor vostre sufletești, vă veți putea elibera de povara lor, și astfel, vă veți putea vindeca abandonul de sine, însingurarea și separarea de valorile inimii.
Prin iertare tuturor cauzelor care vă crează durerilor și golurilor sufletești, și care vă mai leagă mental de trăiri negative, resentimente, neacceptare, neasumare, vinovății și de traumele fizice, psihice și emoționale din trecut – veți permite inimii și iubirii din ea să vă vindece trupul și a mintea de dureri și de nevoia de a agresa și a vă agresa ca efect, prin judecăți, ostilitate, supărări sau negativitate.
Pentru a da valoare vieții pe care o trăim, este important să ajungem la acel nivel de conștientizare în care să înțelegem că ostilitatea lumii față de noi, este oglinda ostilității noastre față de lume și semenii noștri. În aceeași măsură, și suferințele noastre sunt efectul suferințelor pe care conștient sau involuntar le-o creăm celor din jur.
Prin perpetuarea în sufletele și viața noastră, prin ne iertare, a fricilor și a suferințelor, va face să dezvoltăm atașamente față de ele și să dezvoltăm mecanisme mentale: – prin care să provocăm suferințe celor din jur (ca să avem confirmarea cu nu suntem singurii care suferim), -să atragem suferință ca efectul a ceea ce răspândim prin ostilitate, și – să răspândim suferință prin a ne plânge și a nu iubi.
Prin a continua să o hrănim în mod inconștient prin negativitatea, neliniștile, fricile, resentimentele și ura din noi, și a nu ne detașa prin iubire și valori sufletești pozitive, de exprimarea lor – vom continua să ne împiedicăm accesul la beneficiile vindecătoare ale energiei iubirii. Astfel ne vom bloca la nivel de chakre accesul la energia vitală a luminii, stingând prin ură, suferință și supărare, iubirea și scânteia divină din noi.
A nu ne reechilibra energetic, și a trăi în deficitul ei prin lipa conexiunii la sursa divină, nu facem altceva decât să ne inducem în mod inconștient, în baza unor false crezuri, convingeri și ambiții vanitoase ale minții de a ne impune ”dreptatea”, de a controla, a poseda, a ne lăcomii sau de a supune, – fără a înțelege că de fapt aceste nevoi izvorăsc din frici.
Formele sub care se manifestă frica în sufletul nostru, prin: disconfort, neliniști, nemulțumiri, lipsuri, insuficiențe, gelozii, invidii, nevoia de dreptate, ură, negativitate, pesimism, stări de anxietate, panică, furii, victimizare, depresii, etc – sunt de fapt semne și forme de exprimare ale deficitului nostru energetic.
A ignora semnalele iubiri lăuntrice și a nu ști să ne acordăm viața pe frecvența, cadența și vibrația inimii și a energiei luminii – înseamnă a nu fi încă suficient de maturi emoțional și spiritual pentru a ne detașa de sursa și cauza ne iubirii noastre, pentru a ne putea conștientiza realitatea, în lumina adevărului inimii, ne distorsionat de false crezuri, așteptări, atașamente, vinovății și frici.
Atașamentele dezvoltate față de frici, de victimizare, de nevoia de suferință, ne arată că încă suntem insuficienți treziți, captivi într-o lume a dependențelor, lăcomiilor, atașamentelor emoționale și a nevoilor materiale, hrănind iluzia fericirii, prin dobândirea prosperității lor.
În realitate însă, trăim experiența suferinței și a durerii pentru a fi ghidați prin ele, către trezire și conștientizare – pentru a dobândi claritatea, înțelegerea și prețuirea darurilor noastre – și a descoperii prin ele, adevărul inimii, ascuns de mintea noastră ego – prin convingeri programate, care să ne mențină în întunericul sufletesc și în manifestarea ca ființe, a laturii noastre instinctuale, care își neagă esența divină și astfel își atrofiază Spiritul, iubirea și conștiința.
Cât timp conștiința noastră va rămâne adormită, vom rămâne incapabili să conștientizăm efectele devastatoare ale negativității și întunericului din noi, asupra noastră și a celorlalți, și nu vom putea nici cunoaște și nici manifesta adevăratele beneficii ale energiei iubirii, pentru a ne vindeca prin ea, trupul, mintea, inima, sufletul și viața.
Când conștiința noastră se va descătușa, ființa noastră trupească, se va reconecta șa sursa iubirii divine, conectând trupul aparținând Pământului, la Spiritul ce-i esența Sinelui nostru divin, legat de Cer.
De vom continua să ne plângem, să ne exprimăm nemulțumirile, să judecăm, să ne victimizăm, să așteptăm ca problemele noastre să dispară fără aportul nostru, sau ca lucrurile și consecințele noastre negativă să devină pozitive de la sine – nu facem altceva decât să continuăm a ne exprima și răspândi în viața noastră și a celor din jur, NE IUBIREA.
Fără a ne dobândi prin iertare și acceptare pacea sufletească, și fără a ne asuma deopotrivă atât valorile lăuntrice cât și vulnerabilitatea – nu vom putea fi integri, împăcați, fericiți și pe deplin autentici și mulțumiți, în raport cu propria valoare și conștiință.
Pentru a trăi o viață onestă, responsabilă și etică, clădită pe valori sufletești și pe lumina abundenței iubirii din noi, este nevoie să fim integri și autentici cu noi și sentimentele pe care le exprimăm și trăim. Acest lucru se va întâmpla doar când în lumina adevărului inimii ne vom asuma experiențele și vom încetăm a mai judeca și modela alegerile și experiențele celor din jur.
A pune preț pe valorile sufletești și a nu permite nimănui agresarea lui – înseamnă a înceta să rănim și să ne mai rănim, pentru a redobândi în sufletele noastre iubirea, exprimând-o prin dăruirea, sădirea și multiplicarea ei.
Fără a face ceva pentru păstrarea integrității noastre sufletești, nu vom face altceva decât să ne ocupăm mintea cu problemele celor din jur și cu motivele pentru care trebuie să ne rănim, să ne exprimăm nemulțumirile și să suferim.
Fără a uza în mod etic și conștient de liberul nostru arbitru pentru a discerne valorile și emoțiile pe care le hrănim – nu vom putea a înlătura sau schimba cu valori pozitive, acele gânduri, emoții, convingeri și atitudini – prin care ne inducem suferințele, negativitatea și ostilitatea față de semeni, față de lume și față de propria viață.
Doar alegând să trăim prin valorile sufletești și conștiința iubirii, ne vom putea asuma viața și bucuriile ei, evitând să rămânem doar niște biete ființe instinctuale ce tânjesc după iubire, dar când o primesc, nu o recunosc și nu o prețuiesc, risipindu-i valoarea, prin lăcomii, iluzii, nemulțumiri, insuficiențe, prejudecăți, condiționări, constrângeri, ne-împăcări, vanități, egoism, nepăsare, neasumare, vinovății și frici.
Când în lumina adevărului inimii și a valorilor noastre sufletești – ne vom putea detașa de nemulțumiri și frici, adoptând în mod conștient atitudinea emoțiilor, a gândurilor și a convingerilor pozitive – acțiunile și rezultatele noastre ne vor umple inima și viața de bucurii și, de motive care ne vor face să ne simțim în mod autentic bucuroși, împliniți, împăcați și fericiți.
Schimbarea în bine a trăirilor și a vieții noastre, se va produce în momentul în care prin gandurile, cuvintele, recunoștiința și faptele noastre – vom învăța să exprimăm în mod conștient și exclusiv -ceea ce putem iubi și prețui
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– CONECTARE LA IUBIRE
– SUFERINȚA DIN IUBIRE
– Chei și încuietori – înțelepciune, iubire, adevăr: trei chei care deschid intelectul, inima și voința
– IUBIRE CONDITIONATA
– ADEVARATA IUBIRE