Portal Spiritual

A ALEGE SAU A NU ALEGE

a alege sau a nu alege

a alege sau a nu alege

Bună dimineața
și o nouă zi plină de inspirație și de curajul de a fi autentici!
Atunci când suntem autentici prin tot ceea ce credem, gândim alegem și facem – sufletul nostru redevine deschis și plin de iubire.

Cât timp gândurile și faptele noastre, vor da glas doar acelor convingeri și sentimente care ne exprimă frumusețea sufletească, vom redeveni încrezători în capacitatea noastră de a înfăptui și a crede în puterea abundenței noastre energetice.

Când ne vom manifesta gândurile, alegerile, și faptele prin atitudinea iubirii – pe preaplinul sufletului nostru se va revărsa energia pasiunii, a vocației, a valorilor, abilității și a creativității noastre, însuflețind tot ceea ce atingem, și încărcând cu valoare, în plan fizic, tot ceea ce la nivel mental plămădim.

Prin a ne încrede în valoarea gândurilor, intențiilor, alegerilor și a faptelor noastre, oglindite în consecințele și rezultatele vieții, înseamnă a crede și în binele pe care-l săvârșim prin ele, ca efect.

A rămâne încorsetați în negativitatea, fricile, neîncrederile, îndoielile și nemulțumirile noastre, și a ne hrăni doar nevoile, atașamentele, viciile și interesele, înseamnă a fi încă incapabili să ne detașăm de ne iertările, orgoliile, neputințele, poverile și neajunsurile noastre – pentru a creea la nivel mental, prin vizualizare și prin atitudinea pozitivă a iubirii, a credinței și a intențiilor noastre, abundența lor.

A continua să ne victimizăm și să ne plângem, hrănindu-ne în mod inconștient supărările, nemulțumirile, insuficiențele și neputințele înseamnă a nu fi încă pregătiți să ne asuma responsabilitatea pentru timpul, energia, darurile, valorile, și viața noastră, și astfel, să nu le risipim.

Prin ne-iertările, ne-prețuirea, necredința, orgoliile, fricile, ostilitatea, supărările, nemulțumirile, negativitatea, necugetarea, neasumarea, superficialitatea, neimplicarea, lăcomiile sau prin lipsa autenticității față de noi înșine și față de cei din jur, nu facem altceva decât să ne sădim în suflet frica, insuficiența, neîmplinirea, amăgirea, neîmpăcarea, suferința și ne iubirea.

Pentru a ne elibera de fricile și neajunsurile izvorâte din conflictele noastre interioare, este esențial să le putem conștientiza, accepta și asuma ca parte din noi. Fără a le conștientiza, și accepta ca și carențe nu le vom putea iubii, pentru a le dizolva puterea asupra convingerilor, gândurilor, emoțiilor și deciziilor noastre.

Când vom fi pregătiți să ne asumăm experiențele și consecințele vieții, cu ”bune” și ”rele” și le vom putea îmbrățișa cu iubirea, compasiunea și acceptare lor – mintea ego, nu ne va mai putea deturna energia și nici dezechilibra emoțional prin nemulțumiri, judecăți, eschive și frici.

Atunci când nu ne va mai împotrivi asumării erorilor noastre și a responsabilității pentru ele, și nu vom mai căuta vinovați pentru ele în afara noastră – vom fi pregătiți să învățăm și să ne asumăm lecțiile lor.

Cât timp vom fi suficient de conștienți și maturi emoțional, pentru a ne asuma erorile, consecințele, experiențele și lecțiile de viață și nu ne vom mai risipi energia prin negativitate, frici, ostilitate și griji – vom evita să generăm situații ce să ne constrângă a ne auto-crucifica, a ne victimiza, a ne plângem, a cerem pentru noi, sau a constrânge, a pretindem, a împovăra,și a ne impune nevoile, așteptările și interesele.

Pentru a evita să cărăm după noi balastului poverilor, al ne-iertărilor și al lecțiilor neînvățate, prin care doar ne silim să repeta la nesfârșit experiența suferinței, a insuficienței, a dezamăgirii, a neîmplinirii, a nefericirii și a durerii – va trebui mai devreme sau mai târziu, să ne maturizăm emoțional, reînvățând să iubim.

Când vom învăța să recunoaștem și prețuim energia care vine spre noi sub toate formele iubirii – vom ști să ne exprimăm frumusețea, valorile, abilitățile, experiențele, vocația, harul, bucuria și iubirea (necondiționate de nevoi, interese și așteptări), manifestându-le prin tot ceea ce suntem, avem, credem, gândim, exprimăm, experimentăm, simțim, alegem, facem și dăruim ca valoare.

Până când nu vom ști a ne prețui valorile și darurile, nu vom ști să le acumulăm pentru a le dărui apoi în mod eficient, prin preaplinul sufletului și inimii noastre. A ști să sădim iubire presupune a ști să o prețuim așa cum vine ea spre noi, renunțând a-i mai judeca ambalajul.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
ALEGEREA FERICIRII
ALEGERI ȘI RENUNȚĂRI
ALEGEREA GRESITA
Meditația – să știm să îi alegem temele
Bashar – Puterea alegerii

Exit mobile version