Category Gandul Zilei

Lipsa de timp – nu poate constitui niciodată o scuză pentru a neglija exercițiile spirituale

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 9 noiembrie

“Unele exerciții foarte simple de concentrare, de stăpânire de sine, pot, dacă le consacrați cel puțin câteva minute zilnic, să vă aducă mari binefaceri. Mulți pretind însă că nu au timp! Foarte bine, fiindcă ei nu au timp să se afle în liniște, în armonie, în lumină, ei vor avea mereu timp să se confrunte cu necazurile, dezordinile și întunericul.

Un lucru ne atinge cu siguranță în viață, cel de a fi nefericiți, triști, dezamăgiți, descurajați; mai puțin sigur, este însă să fim fericiți, puternici, calmi. De ce? Din cauza acestei formule rostită de toți: „Eu nu am timp.” Iată o metodă comodă de a-și justifica lenea, inerția. Nu există timp pentru a studia, a te ruga, a face niște exerciții. Oare ce le împiedică atât de mult pe aceste persoane să nu-și consacre timp echilibrului psihic, împlinirii spirituale? Deseori, numai niște nimicuri. Poate că, afirmând că nu au timp, vor găsi o justificare în fața orbilor și neștiutorilor, dar niciodată în fața Cerului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ce se intampla in timp ce dormim? O perspectiva spirituala
Timpul pierdut – poate fi într-un fel recuperat
Experiențele spirituale – să așteptați mult timp înainte de a vorbi despre ele
Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului
Fa-ti timp sa iubesti!

Read More

Statornicia – baza angajamentului spiritual

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

“Din ziua în care v-ați decis să pășiți pe calea luminii, să nu părăsiți niciodată această orientare. Tot restul îl puteți schimba, dar să nu vă părăsiți niciodată orientarea divină. Și mai ales, să înțelegeți bine că statornicia nu înseamnă imobilitate.

A fi statornic înseamnă a fi credincios promisiunilor făcute, înseamnă a urma, orice s-ar întâmpla, calea spre înalt, ceea ce este mai greu decât să fii drăguț, amabil, serviabil, generos, curajos. Când sunteți bine dispuși, vă promiteți că veți merge mereu în aceeași direcție, și vă vedeți depășind toate obstacolele. După câteva zile însă, ca urmare a unui eșec, a unei decepții, vă găsiți într-o altă stare de spirit, și nici nu vă mai amintiți că ați luat o asemenea decizie. Unde vă închipuiți că vă veți putea astfel îndrepta? Dimpotrivă, mai mult ca niciodată, este momentul să nu vă poticniți.

De aceea, înainte de a se realiza în planul fizic, întâlnirea, uniunea dintre un bărbat și o femeie trebuie să se înfăptuiască în înalt, în lumea divină. Această uniune din înalt este condiția de îndeplinit pentru ca uniunea lor din lumea de jos să devină solidă, durabilă, și să dea naștere unor creații de cea mai mare frumusețe. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Despre Dragoste
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge
Omraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
DESPRE ZBOR

Read More

Încercările – să nu așteptăm să se producă pentru a căuta mijloacele de a le înfrunta

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

“Nimic din ceea ce posedăm, nici una dintre ființele la care ținem, nu ne aparțin cu adevărat și definitiv. În orice clipă riscăm să le pierdem, iar atunci când le pierdem, noi suntem obligați să facem apel la toate forțele din noi ce ne vor ajuta să suportăm această pierdere. Aceste forțe se află în credință, iubire, dezinteres, umilință, sacrificiu, și trebuie să le trezim în noi în mod conștient pentru ziua în care vom avea cu adevărat nevoie de ele.

Când totul le merge bine, este greu să îi convingi pe oameni că ar trebui să se concentreze asupra esențialului, pentru a fi pregătiți în ziua în care încercările vor apare. Fiindcă ele vor veni, este sigur, nimeni de pe pământ nu este scutit. Așadar, de ce să așteptăm să ajungem în mizerie, să fim bolnavi sau necăjiți, pentru a face apel la forțele spiritului? Dacă sunteți deja bine înarmați, nu numai că le veți depăși, dar veți ieși întăriți din ele.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
A mulțumi Cerului – cel mai eficace mijloc pentru a depăși încercările
Cele patru elemente – și încercările ce le corespund
Divinitate – o vom descoperi la alții numai dacă știm să o facem să trăiască în noi
A pasi dincolo de frica
A le da forta celorlalti

Read More

A trăi nu este ajuns – trebuie să ne întrebăm ce fel de viață trăim

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 5 noiembrie

“Oamenii caută puterile, bogăția, cunoștințele, iubirea… În realitate, ei ar trebui însă să caute viața. „De ce, veți întreba, să caute viața? Noi o avem deja, noi suntem vii. Trebuie să căutăm ceea ce nu avem.” Este adevărat, voi sunteți vii, dar viața nu este identică la toate ființele, viața are niște grade. Nu este suficient să trăiești, trebuie să te întrebi ce fel de viață trăiești.

Desigur, prin conformația sa fizică, ființa umană duce viața unui om, dar în interior, viața sa poate lua niște forme și culori de o diversitate infinită: cea a unei pietre, a unei plante, a unui animal… sau chiar a unui înger, a unui arhanghel, a unei divinități… Când Iisus spunea: „Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă”, această viață pe care el dorea să o aducă tuturor oamenilor este viața divină, acest curent ce țâșnește pur și limpede din Izvorul Originar.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Divinitate – o vom descoperi la alții numai dacă știm să o facem să trăiască în noi
Lume fizică și lume spirituală – noi posedăm niște organe ce ne permit să trăim în una și în alta
Omraam Mikhael Aivanhov – 1970.08.09 – Pentru a elibera plexul solar, trebuie sa traim o viata armonioasa
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
[VIDEO] Cea mai mare inchisoare in care pot trai oamenii, este frica de ce ar putea gandi ceilalti despre ei

Read More

Lumea fizică – reflectare a lumii divine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 4 noiembrie

“Meditând asupra mineralelor, a cristalelor, a pietrelor prețioase, pentru a înțelege secretul structurii lor geometrice, ne apropiem de adevărata știință, știința principiilor. Iar într-o zi, vom putea vizita străfundurile pământului observând cum lucrează spiritele naturii asupra lumii minerale; vom vizita șantierele sale unde miliarde de entități inteligente se străduiesc, atât cât pot, să reproducă frumusețea și perfecțiunea Cerului.

În realitate, nici un mineral, oricât de prețios ar fi, nu va reuși niciodată să oglindească cu exactitate frumusețea celestă, care este inegalabilă. Lumea de jos este departe de a putea fi comparată cu lumea din înalt, dar ne poate oferi uneori cel puțin o imagine despre ea. Pietrele prețioase, toate minunile ce ni le oferă pământul, sunt în aceeași măsură niște reflectări ale lumii divine, amintindu-ne despre puritatea, transparența, limpezimea acesteia.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Lumea fizică – studiul ei ne instruiește despre lumea noastră psihică
Lumea noastră interioară – este spațiul celei mai mari libertăți
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Lume fizică și lume spirituală – noi posedăm niște organe ce ne permit să trăim în una și în alta
Viața psihică – ne modelează corpul fizic

Read More

Pământul spiritual – în care, asemenea sămânței, sufletul uman este destinat să încolțească

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 3 noiembrie

“Toate ființele umane simt cu neclaritate că există, undeva, un loc ce le este destinat, și până îl găsesc, ele sunt neliniștite, neîmplinite, nefericite. Veți spune: „Un loc?… Despre ce loc este vorba?” Atunci când o sămânță este pusă în pământ, ea încolțește, crește și dă niște roade. Ea spune atunci: „Eu mi-am găsit locul!” Fiindcă adevăratul său loc nu este hambarul unde, alături de o mulțime de alte semințe, ea s-ar usca sau ar risca să fie înghițită de șoareci sau viermi. Locul ei era în pământ.

Atât de multe ființe umane se aseamănă cu semințele ce așteaptă să fie luate din hambar și puse în pământ! Ele nu și-au găsit locul, ele nu sunt pregătite să încolțească. Totuși, toate sunt chemate să-și găsească locul, și nimeni nu îi poate lua unui suflet uman locul ce Dumnezeu i l-a rezervat pentru ca el să poată încolți în pământul spiritual.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ
Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului
[audiobook RO] Eckhart Tolle – Un Pamant nou
Pământul – capacitatea sa de a absorbi și a transforma resturile. Un exercițiu
Pământul – un intermediar între soare și creaturi

Read More

Morții – cum să acționăm ca să le păstrăm prezența

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 2 noiembrie

“La moartea unei ființe dragi, părinte, prieten, este normal să te simți legat de niște amintiri: obiecte, scrisori, fotografii… Dar aceasta nu este de ajuns să îi păstrăm prezența. Fiindcă pprezența unei ființe nu se află în obiecte, ea se găsește în spiritul ei. Iar atât timp cât rămân astfel, învârtindu-ne în jurul unor obiecte, privind niște fotografii, nu este vorba despre spirit, ci despre materie.

La fel de firesc este să mergem să ne reculegem la un mormânt. În mormânt se află însă corpul, nu spiritul. Spiritul are nevoie de libertate și el se străduiește să se desprindă de corp și să călătorească în imensitate, care este adevărata sa patrie. Dacă suferim și plângem în fața unui mormânt, ca și cum persoana care se află în sicriu ar trebui să rămână acolo pe veșnicie, îi îngrădim și îi deranjăm spiritul care dorește numai să se elibereze. Nu regăsim o ființă dragă dacă plângem. Dacă doriți cu adevărat să o regăsiți, străduiți-vă să o căutați acolo unde ea se află, foarte departe, foarte departe în lumină. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea I-a)
Crucea – poate fi interpretată ca vestea unei învieri
Daca vrei sa transformi lumea, iubeste un barbat!

Read More

Divinitate – o vom descoperi la alții numai dacă știm să o facem să trăiască în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 31 octombrie

“La ce bun să se predice iubirea aproapelui, dacă nu li se explică oamenilor ce trebuie să iubească la alții? Când observăm felul în care se comportă atât de mulți oameni în viața zilnică, putem să nu îi urâm cu severitate, dar nu putem să îi iubim, este chiar inutil să încercăm.

Cineva este egoist, rău, odios, și vi se spune că trebuie să îl iubiți… Este imposibil! Este atât de imposibil încât nu numai că nu veți reuși, dar străduindu-vă să îl iubiți pe acest monstru, îl veți găsi și mai nesuferit. Pentru a reuși să îl iubiți, trebuie să vă proiectați dincolo de aparențe, concentrându-vă asupra scânteii divine ce locuiește în orice creatură. Pentru moment, această scânteie este îngropată sub niște straturi de funingine, dar ea există. Și fiindcă există, ea se poate manifesta într-o zi și prin acea persoană. Numai că, putem vedea Divinitatea la alții numai dacă am învățat mai întâi să o facem să trăiască în noi înșine. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Alegi sa recunosti Divinitatea in tine si in ceilalti?
Inspiratia este mesjaul dat de Divinitate
Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică
Dreptul întâiului născut – cedat de Isav lui Iacov. Simbolismul său
Copiii cei Noi au sosit. Tu ai un copil de Cristal?

Read More

Munții – ce i-am putea muta din loc unindu-ne eforturile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 octombrie

“Atunci când Iisus a spus discipolilor săi: „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta”, acest munte este simbolic: el reprezintă marile greutăți ale vieții pe care numai credința le permite oamenilor să le „mute”, adică să le depășească sau să le rezolve. Cu ajutorul credinței, într-un an, doi ani, zece ani, piatră cu piatră, ei vor reuși să mute munții din loc. Ei și-ar fi dorit să se întâmple mai repede, sau chiar instantaneu, dar este imposibil, va fi ceva de durată.

Există totuși o modalitate de a accelera lucrurile: urmând exemplul furnicilor. Dacă furnicile reușesc în scurt timp să transporte adevărați munți de semințe – proporțional cu mărimea lor, se pot numi munți! – este pentru că ele nu lucrează separat, foarte multe dintre ele își unesc eforturile. Concluzia de tras din această imagine: în izolare, în egoism, nu poți muta niciodată munții din loc. Dacă pe parcursul istorie s-au realizat niște lucruri mărețe, este pentru că niște bărbați, niște femei s-au reunit pentru a lucra împreună.
Ce înseamnă „a muta munții” pentru discipolii lui Hristos? Să îndepărteze obstacolele ce se opun venirii Împărăției lui Dumnezeu.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține
Cuvântul nostru – este primit de întreaga natură
Ghinionul adus de vineri 13
Moralitatea- intre pacat si eliberare
Muntele – o legătură între pământ și cer

Read More

Începutul – constituie mereu cel mai important moment

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 octombrie

“Fiți atenți la felul cum vă începeți ziua. Mulți oameni se trezesc bombănind sau plângându-se! Să nu se mire dacă ziua va continua să se desfășoare în aceeași manieră. Iar seara, când se culcă, ei nu reușesc să adoarmă: ei se întorc pe o parte și pe alta, aprind și sting lumina și în final iau niște somnifere. Ei nu se gândesc că, înainte de a se culca, ar fi trebuit să se pregătească pentru somn. Sfârșitul unei zile, ca și începutul ei, este un moment sacru, fiindcă el precede o altă activitate atât de importantă pentru viața psihică: somnul.

Așadar, învățați cum trebuie să începeți ziua dacă doriți ca ea să fie fructuoasă, plină de favoarea Domnului, o favoare ce o puteți răspândi asupra creaturilor din jurul vostru. Pregătiți-vă pentru somn și cerând să mergeți să vă instruiți și să lucrați în lumea invizibilă. Pentru orice acțiune, orice activitate, începutul este de cea mai mare importanță.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Slăbiciunile – conștientizarea lor este începutul forței
INCEPUTURI, SFARSITURI SI INCHEIERI
Limitele – necesitatea lor: diferite exemple
Mulțumesc – un cuvânt ce neutralizează otrăvurile
[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului

Read More