Ispăşire fără sacrificiu
1. Înainte de-a dispărea şi ultima rămăşiţă de frică asociată cu miracolele, trebuie lămurită o altă chestiune. Nu răstignirea a stabilit Ispăşirea, ci învierea. Mulţi creştini sinceri au înţeles greşit. Cei liberi de credinţa în carenţă nu ar face o asemenea greşeală. Dacă vezi răstignirea dintr-un punct de vedere răsturnat, pare că Dumnezeu l-a lăsat – şi chiar încurajat – pe unul dintre Fiii Lui să sufere pentru că acesta era bun. Această interpretare deosebit de nefericită, ivită din proiecţie, i-a condus pe mulţi la o cruntă frică de Dumnezeu. Asemenea concepte antireligioase pătrund în multe religii. Dar un creştin adevărat ar trebui să se oprească şi să se întrebe: „Cum se poate?” Chiar să fie Dumnezeu în stare de-un gen de gândire despre care Propriile-I cuvinte au spus clar că e nedemn de Fiul Său?
2. Ca întotdeauna, cea mai bună apărare e să nu ataci poziţia altuia, ci să protejezi în schimb adevărul. Nu e înţelept să accepţi un concept dacă trebuie să răstorni un întreg cadru de referinţă ca să îl justifici. E o procedură dureroasă în aplicaţiile ei minore, dar extrem de tragică pe scară mai mare. Persecuţia are deseori ca rezultat o încercare de-a „justifica” teribila percepţie greşită că Dumnezeu Însuşi Şi-a persecutat Fiul în folosul mântuirii. Până şi cuvintele sunt lipsite de înţeles. A fost o greşeală deosebit de greu de învins pentru că, deşi greşeala în sine nu e mai greu de corectat decât oricare alta, mulţi nu au fost dispuşi să renunţe la ea, datorită valorii ei proeminente ca mecanism de apărare. Într-o formă mai atenuată, un părinte spune: „Mă doare mai tare decât pe tine” şi se simte disculpat că şi-a bătut copilul. Poţi să crezi că Tatăl nostru chiar gândeşte aşa? E atât de esenţial ca toată gândirea de acest fel să fie înlăturată, încât trebuie să ne asigurăm că nu mai rămâne nimic de
genul acesta în mintea ta. Nu am fost „pedepsit” pentru că tu ai fost rău. Lecţia total blajină pe care o predă Ispăşirea se pierde dacă e întinată, sub orice formă, de acest gen de distorsiuni.
3. Afirmaţia „A mea este răzbunarea, zice Domnul” e o percepţie greşită prin care cineva îşi atribuie „relele” din trecut lui Dumnezeu. „Relele” lui din trecut nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. Nu El le-a creat şi nu El le menţine. Dumnezeu nu crede în răsplată. Nu aşa creează Mintea Lui. El nu îţi pune la socoteală faptele „rele”. E posibil oare să mi le pună la socoteală mie? Fii foarte sigur că recunoşti cât de imposibilă e această supoziţie şi cât de total rezultă din proiecţie. Acest gen de greşeală se face răspunzător de o mulţime de greşeli aferente, inclusiv de convingerea că Dumnezeu l-a izgonit pe Adam şi l-a scos cu forţa din Grădina Edenului. Şi tot de aceea poţi să crezi, din când în când, că te îndrum greşit. Am depus toate eforturile să folosesc cuvinte aproape imposibil de denaturat, dar e mereu posibil să suceşti nişte simboluri dacă vrei.
[…]