Monthly Archives August 2018

„Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc” – comentariu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“„Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc”, a spus Iisus. Ce legătură există între sare și foc? Ca și sarea, focul este simbolul spiritului. Iar sarea arde, asemenea focului. Focul există, însă, sub diferite forme, și el produce astfel diferite feluri de arsuri. Focul este sinonimul vieții, dar el este și sinonimul suferinței și al morții. Focul susține viața, dar el are deopotrivă puterea de a o distruge, și o distruge din temelii. La fel se întâmplă cu sarea: sarea, care este legată atât de mult de originile vieții, are puterea de a distruge viața. În Palestina, marea numită în Vechiul Testament Marea de Sare este numită acum Marea Moartă.

Precum focul, sarea poate fi purtătoarea morții, așa cum este purtătoarea vieții. Atunci când Iisus a spus: „„Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc”, aceasta înseamnă că nimeni nu poate scăpa de sare și foc. Dar, cei care au primit spiritul în ei și lucrează cu el vor fi sărați cu focul vieții; în timp ce, cei care s-au opus spiritului vor fi sărați cu focul suferinței și al morții. Este o lege de care este imposibil să scăpăm.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 31 august

Recomandam urmatoarele articole:

Focul – ce ne topește tumorile psihice
A mânca foc și a bea lumină
A LASA FOCUL SA SE STINGA DE LA SINE
Schimburile între bărbați și femei – trebuie să se inspire din cele ce le facem cu soarele
Androginul – adevărata natură a ființei noastre psihice

Read More

Lumea divină – este pământul nostru originar

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Atunci când neglijează legătura ce o unește de lumea divină, ființa umană se rupe de adevăratele ei rădăcini, de aceea ea se confruntă cu atât de multe greutăți pentru a da sens vieții sale. Lumea divină nu ne este o țară străină, exterioară nouă; noi nu o putem nesocoti fără să declanșăm niște consecințe. Lumea divină este pământul nostru interior, pământul nostru originar, este lumea sufletului și a spiritului nostru, iar dacă rupem legătura cu ea, ne lipsim de niște resurse de care avem cel mai mult nevoie ca să trăim.

În încercările vieții, unii regăsesc în mod instinctiv contactul cu acea lume superioară care este adevărata lor patrie. Dar nu este de ajuns: în toate clipele vieții zilnice, trebuie să fim conștienți de prezența în noi a acestei lumi atât de bogată și puternică, pentru a extrage din ea, fără încetare, forța, curajul, inspirația…”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 30 august

Recomandam urmatoarele articole:

O filosofie divină – le arată oamenilor imensitatea bogățiilor lor
Să-ți iubești familia – să mergi să te îmbogățești pentru ea în lumea divină
Destinul nostru – este determinat de atitudinea noastră față de lumea divină
A renunța – a crea în sine un vid pe care virtuțile divine vor veni să îl umple
Moștenirea divină – singura care ne poate satisface

Read More

Condamnarea unui vinovat – nu trebuie să fie niciodată definitivă

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Dacă ne vom arăta mereu neîncrezători în privința ființelor, le vom îngrădi în defectele lor, în limitările lor, în timp ce, acordându-le în continuare încrederea noastră, le putem elibera. Chiar dacă cineva s-a comportat rău, chiar dacă el a comis niște crime, de ce să îl privim ca și cum ar trebui să le repete veșnic? Aceste fapte aparțin trecutului, iar trecutul nu trebuie considerat o veșnicie.

De acord, o anumită persoană a acționat rău, dar a fost într-o clipă de istorie; de atunci, poate că ea s-a îndreptat și și-a schimbat comportamentul. Nu trebuie să avem privirea fixată pe faptele ei trecute, trebuie să vedem prezentul, și îndeosebi viitorul. Astfel acționează înțelepții și Inițiații, deoarece ei au o înțelegere mult mai largă a existenței. Ei știu că evoluția este legea vieții, și de aceea ei nu au niciodată o judecată definitivă asupra creaturilor, pentru că Dumnezeu continuă să lucreze asupra lor, în ele.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 29 august

Recomandam urmatoarele articole:

NEMĂRGINIRE
A TOCI TAISUL SABIEI
ADEVARATA IUBIRE
Jiddu Krishnamurti (1895-1986), Discurs in Madras, 1947
DESPRE SECRETELE TRANSFORMĂRII CONȘTIINȚEI

Read More

Libertatea – se obține numai dacă ne punem în slujba Domnului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“În general, libertatea este considerată ca un fel de dezrobire. Dar, o dezrobire de cine sau de ce?…În realitate, omul devine liber numai când el reușește să vibreze în armonie cu Spiritul Cosmic. De ce? Fiindcă numai Spiritul Cosmic, Creatorul, Stăpânul Universului este liber, absolut liber, și numai în măsura în care omul fuzionează cu El își cucerește libertatea sa.Dacă se îndepărtează de El, el își pierde libertatea. El își poate imagina că este liber, dar în realitate el este sclav, sclavul altor forțe, altor voințe: niște influențe malefice ce îl dirijează fără ca el să-și dea seama.

Așadar, noi trebuie să ne rugăm Domnului să ne ia în slujba sa. Fiindcă libertatea sa se infiltrează în inima unei ființe care se străduiește să îi devină servitoare. Pentru că puterile ce o inspiră sunt niște puteri divine, aproape fără știrea ei, ea este îndemnată să înfăptuiască numai niște fapte luminate, drepte, nobile.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 28 august

Recomandam urmatoarele articole:

Libertatea de mișcare – ea depinde, în mod fizic și psihic, de vigilența noastră
LIBERTATE SI AUTORITATE
LIBERTATE PRIN SPIRIT
Libertatea – omului depinde de gradul său de evoluție
Libertatea – nu o cucerim fugind de greutăți

Read More

Floarea de lotus – imagine a apariției cuvintelor Maestrului în conștiința noastră

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Eu vă vorbesc numai despre realitățile ce există în voi. Atunci, chiar dacă nu ați conștientizat, chiar dacă nu înțelegeți bine ceea ce vă spun, eu știu că ating prin cuvintele mele ceva care cere numai să vină la lumină. Acest „ceva” poate fi comparat cu lotusul care se naște și crește sub apă înainte de a înflori la suprafață…

Lucrurile se nasc, se formează și încep să crească în întunericul inconștientului, iar atunci când apar în conștiință, ele nu sunt la începutul lor, ci aproape de împlinire, fiindcă se aflau de mult timp în mișcare. La fel, cuvintele mele trezesc în profunzimea ființei voastre ceva care, într-o zi, ca floarea de lotus, va ieși ca să se desăvârșească deasupra apei.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 27 august

Recomandam urmatoarele articole:

Ascendenții și descendenții noștri – îi ajutăm prin lucrarea noastră spirituală
J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători
Omraam Mikhael Aivanhov – Meditaţia. Asupra căror subiecte să medităm?
Lotusul cu o mie de petale – se deschide numai după o îndelungată lucrare interioară
Schimbarea mentalitatii despre meditatie – Metode practice

Read More

Schimburile între bărbați și femei – trebuie să se inspire din cele ce le facem cu soarele

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Bărbatul și femeia reprezintă doi poli, iar acești doi poli, masculin și feminin, sunt creatori fiindcă ei fac niște schimburi. Aceste schimburi se pot face în planul fizic, dar și în planurile mai subtile, prin cuvânt, gând, privire, și le sunt indispensabile precum cele făcute cu alimentele și băuturile prin nutriție, sau cu aerul, prin respirație. Dacă bărbații și femeile erau mai bine instruiți în arta de a face aceste schimburi, ei ar fi fost mereu împliniți, satisfăcuți. Dar cum ei sunt ignoranți, ei se otrăvesc, sau mor de foame și de sete, sau se sufocă.

Veți întreba: „Cum să facem aceste schimburi subtile?” Exact cum o facem cu soarele. Soarele se află sus, pe cer, iar schimburile cu el se fac în planul eteric, cu acea căldură a sa, cu lumina sa. Ați fi arși dacă ați îmbrățișa soarele; așadar, îl îmbrățișați numai cu privirile voastre, cu gândurile voastre, cu sentimentele voastre. Dacă oamenii s-ar mulțumi să se îmbrățișeze și ei de departe, iubirea lor ar deveni atât de poetică și însuflețitoare!”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 23 august

Recomandam urmatoarele articole:

Schimburile – ce le facem cu natura și toate ființele trebuie aprofundate
De la aerul poluat la aerul curat – să ne schimbăm filosofia
Adevăratele schimbări – se produc numai dacă oamenii încearcă să se amelioreze
Viața afectivă – este în mare parte făcută din schimburi subtile
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite

Read More

Corpurile cauzal, budic și atmic – cum încep să se exprime în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Organismul nostru psihic începe în noi prin corpul eteric (dublu al corpului fizic), corpul astral (corpul sentimentelor) și corpul mental (corpul gândurilor). Noi posedăm însă și în germen niște corpuri spirituale: corpurile cauzal, budic și atmic.

Desigur, vi s-a întâmplat cel puțin o dată să simțiți în voi prezența aceste corpuri spirituale. O idee vă aduce deodată o asemenea lumină încât vi se revelează ordinea universului, îi înțelegeți legile: este corpul cauzal care își face un loc în creierul vostru…În fața unei opere de artă, a unui peisaj, a unui chip, vă simțiți dilatați, purtați de bucurie: este o manifestare a corpului budic ce începe să vibreze în voi…Sunteți străbătuți de o energie spirituală ce vă dă forța să înfruntați obstacolele: este corpul atmic ce reușește să-și croiască o cale…Dacă aceste manifestări se reproduc deseori, înseamnă că aceste trei corpuri cauzal, budic și atmic încep să vă ocupe, încet-încet, întreaga ființă.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 august

Recomandam urmatoarele articole:

Viața psihică: efectele sale asupra corpului fizic
Celulele corpului nostru – un popor ce ne observă și ne imită
Nuditatea – pune corpul fizic în legătură cu întreaga natură
Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente
Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare

Read More

Familia universală – ai cărei membri suntem

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În mod individual, izolat, oamenii sunt slabi și lipsiți de putere. Puterea lor se bazează pe unitatea, pe armonia ce reușesc să le creeze între ei. De aceea, cât mai des posibil, gândiți-vă la această familie universală ce trebuie să o formați în ciuda diferențelor voastre de caracter, de temperament, de grad de evoluție, de mediu social, de activitate…Lăsați deoparte aceste detalii, ele nu au nici o importanță, ele nu joacă nici un rol în viața spirituală.

Întăriți în inimile voastre convingerea că, în ciuda tuturor divergențelor, sunteți toți niște membri ai acestei fraternități universale a cărei origine nu se află pe pământ, ci în lumea divină. O faptă, oricare ar fi ea, poate aduce niște rezultate binefăcătoare numai dacă oamenii sunt conștienți că trebuie să acționeeze nu ca niște indivizi izolați, ci ca niște membri ai unui corp colectiv al cărui cap se află în înalt, în Cer.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 21 august

Recomandam urmatoarele articole:

Lecția de familie
ISTORIOARA DESPRE TRUP, AVERE, FAMILIE SI PRIETENI, SUFLET
Gesturile – dimensiunea lor magică. Să nu salutăm pe cineva având un vas gol
Să-ți iubești familia – să mergi să te îmbogățești pentru ea în lumea divină
Viața universală – în acest sens trebuie să lucrăm

Read More

„Domnul mă paște” – comentariu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Spuneți că Îl căutați pe Dumnezeu. Nu Îl veți găsi niciodată dacă nu învățați să Îl căutați mai întâi în voi înșivă. Căutându-L acolo, în voi, faceți să țâșnească în sufletul și în spiritul vostru un izvor de energii extrem de puternice. Susținuți de ele, însuflețiți de ele, veți înainta cu fermitate pe toate căile vieții.

Creștinii cântă acest psalm: „Domnul mă paște și nimic nu-mi lipsește. La loc de pășune acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit…” Din păcate, acestea nu sunt decât niște cuvinte pronunțate automat, fără să se conștientizeze puterea lor. În realitate, acest păstor se află în ei, și aflându-se în ei, el își întinde puterea și protecția sa asupra acestei imense turme formată de celulele corpului lor, el le hrănește și le potolește setea. Nimic nu este mai important decât dezvoltarea conștiinței prezenței Domnului în sine. Datorită acestei prezențe, la gândul acestei prezențe totul se ordonează, se ușurează, se reglează, se echilibrează, se armonizează. Iar „pășunea” și „apa odihnei” din psalm devin niște imagini pline de sens.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 20 august

Recomandam urmatoarele articole:

Venirea Domnului – se poate produce numai într-o locuință potrivită
Existența Domnului – devină evidentă pentru cel care știe să dea un sens din ce în ce mai bogat propriei vieți
Hrana – ce putem deveni pentru entitățile celeste și Domnul
Voința Domnului – nu este relativă fiecăruia dintre noi
Ajutorul Domnului – îl vom găsi în noi

Read More

Gesturile – dimensiunea lor magică. Să nu salutăm pe cineva având un vas gol

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Fiecare dintre gesturile noastre are o dimensiune magică. De exemplu, dimineața, fie că sunteți în casă sau afară, să nu salutați pe cineva ținând în mână un recipient gol. Fiindcă, fără să vreți, fără să știți, sunteți pe cale să îi urați vidul, sărăcia, eșecul pentru întreaga zi. Veți spune: „Oare este așa de important? În lume oamenii nu dau atenție acestui lucru.” Dacă oamenii nu au o conștiință trează, oare este un motiv să îi imităm? Aici, eu vă învăț legile noii vieți, iar una dintre aceste legi ne cere să fim conștienți în orice împrejurare.

Așadar, dimineața, când trebuie să vă întâlniți cu membrii familiei, cu vecinii, cu prietenii sau cu orice persoană, gândiți-vă să nu îi salutați dacă aveți cu voi niște recipiente goale, și încercați să puneți multă iubire în inima voastră pentru a le ura o zi bună. Dacă învățați să lucrați cu forțele pozitive ale naturii, legăturile voastre cu ceilalți vor deveni din ce în ce mai încrezătoare și călduroase.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 august

Recomandam urmatoarele articole:

Orizontul conștiinței noastre – se lărgește când privim spre imensitate
Afecțiunea – gesturile ce o exprimă trebuie să fie conștiente
Gesturi și sentimente – legătura dintre ele
Spiritualistul – se leagă de un sistem filosofic și îl aprofundează
Rozmarin

Read More