Monthly Archives May 2016

DESPRE IUBIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

despre iubire

Iubirea e despre suflete îngemănate – ce nu pot fi nici rănite, nici supuse, nici trădate și nici dezbinate, căci împreună, în lumina adevărului inimii, credința le rămâne peste timp, pavăză și scut.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Sacrificii – pe care le facem din iubire fraternă: singurele ce plac Domnului
IUBIREA NU ESTE NICIODATA PARTINITOARE
Căsătoria – condiții pentru ca ea să nu ucidă iubirea
DACA IUBIREA NU APARE ACUM
ÎNTRE DRAGOSTE ȘI IUBIRE

Read More

DESPRE VIAȚĂ

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

despre viata

Viața e despre suflet și despre fericirea lui.
Dacă ne trădăm sufletul și lăsăm conștiința iubirii să piară, nici noi nu vom mai putea fi vii. Vom fi doar niște biete ființe pribege – mânate de nevoi și frământați de neputințe, nemulțumiri, neîmpliniri și griji.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Viața afectivă – este în mare parte făcută din schimburi subtile
A ne deschide – pentru a primi viaţa a tot ceea ce ne înconjoară
Viața spirituală – este inutil să ne angajăm în ea dacă nu suntem conștienți că este o cale dificilă
Viața naturii – să ne asociem ei prin cuvântul creator
Viața – să o ocrotim, fiincă ea este izvorul tuturor bogățiilor noastre

Read More

A ASCUNDE ADEVARUL DE TINE INSUTI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a ascunde adevarul de tine insuti

Bună seara și bine v-am regăsit!
Va mulțumesc pentru susținere, pentru cuvintele frumoase și gândurile pe care mi le-ați adresat! Să aveți o seară minunată și binecuvântată de curajul asumării unicității voastre și a grația iubirii ce le purtați în inimi!

Vă doresc să aveți parte de lumină sufletească și claritate prin puritatea ei, pentru a depăși mereu vicisitudinile vieți și poverile care vă încearcă pe drumul vieții. Să vă îmbrățișați fricile cu iubire, pentru a vă da prilejul de a vă vedea și descoperii frumusețea lăuntrică, rămânând în lumina adevărului inimii, dincolo de dureri, descătușându-vă de nemulțumiri, supărări, suferințe și vinovății.

De vă veți da răgazul să alungați din minte convingerile false, erorile, fricile și supărările – îi veți permite inimii sa-și rostească cadența, adevărul și frumusețea. Încrederea dobândită astfel, devine antidotul perfect al întunericului și umbrelor sădite de frici în mințile noastre de cei ce nu pot sau nu vor să fie fericiți prin forțele proprii.

A rămâne treji prin conștiința sufletului și a iubirii, în adevărul inimii și în valorile ei, înseamnă: – a nu ne lăsa pradă neputințelor, prejudecăților și suferințelor minții sau, a nu reacționa cu aceeași monedă, la adresa celor care din nefericirea, suferințele sau ne-iubirea lor, încearcă adesea să ne supună, să ne inducă vinovății, să ne agreseze, distrugându-ne valorile sau întorcându-ne împotriva inimii.

A ști că cei ce ne agresează sunt incapabili să se iubească – înseamnă a ști că agresiunea lor este indusă de foamea de energie, pe care nu o pot procura singuri căci nu știu a ierta și a iubi. viața lor s-a desfășurat: – fie în umbra energiei celor care le-au hrănit atașamentele și lăcomiile ego-ului cu energia și iubirea lor, – fie au trăit sub corvoada experienței traumelor și a dureri, și n-au știut prin iertare, să se vindece de ea

Atitudinea corectă față de cei ce ne agresează, este cea a iertării și detașării de ”veninul” sufletului lor. Ei se vor hrăni cu sufletele noastre atâta vreme cât îi putem hrăni sau ne vor vlăgui de frumusețe și de valorile noastre sufletești . Astfel, măreția sau decăderea noastră sufletească – ține exclusiv de atitudinea pe care o avem față de noi, prin felul în care trăim sau îi tratăm pe cei din jur.

Prin a fi echilibrați și toleranți, – a exprima ceea ce iubim și ne place sau, – a fi agresivi, negativiști, ostili și intoleranți față de noi și față de cei din jur – exprimăm ceea ce suntem în oglinda lumii, a convingerilor minții și a trăirilor noastre sufletești.

Prin tot ceea ce nu nu ne place și ne nemulțumește, vom oglindi de fiecare dată carențele noastre sufletești, imaturitatea emoțională și dependența de iubirea celor din jur. Fricile și vinovățiile pe care le hrănim când nu ne asumăm experiențele viați și responsabilitatea lor cu bunele sau mai puțin bunele ei – ne arată incapacitatea de a fi fericiți.

Cât timp ne lăsăm dominați sufletește de negativitatea și agresiunile celor din jur – mintea ne va putea manipula conștiința și întoarce prin vinovății și false crezuri, împotriva adevărului inimii și a valorilor noastre sufletești.

Când prin iubire și curajul de a fi ne vom împiedica mintea să ne manipuleze conștiința prin vinovății, judecăți și frici – stima noastră de sine va crește, iar noi ne vom putea detașa de tot ceea ce ne e ostil și potrivnic binelui. A ieși prin iertare din mediile ostile sau de sub dominația celor ce ne agresează fizic și psihic, ne va ajuta să ne vindecăm de răni și să trăim fericiți.

De ne vom simți copleșiți de temeri, nemulțumiri și griji, va trebui într-un final să ordonăm minții și gândurilor noastre să accepte cu deschidere că, ceea ce căutăm în exterior există deja în noi, așa cum există și în eter și în conștiința Minții Infinite. Tot ceea ce e lumină și valoare în noi, așteptă doar să fie descătușat din dominația minții pentru se manifesta liber și fără constrângeri.

Tot ceea ce creăm mental și emoțional în mod conștient prin puterea imaginației, poate fi materializat și înfăptui în planul nostru fizic prin energia izvorâtă din puterea credinței.

Pentru a ne găsi echilibrul și cadența inimii, va trebui să acceptăm că doar încrederea și iubirea pot anticipa succesul și că suntem mai presus decât orice eșec material, relațional, profesional sau orice nemulțumire a minții izvorâtă din prejudecăți și așteptări neîmplinite. Nelăsându-ne copleșiți de griji și frici, rămânem prin iubire, încredere, acceptare, prețuire și asumare – deasupra lor.

Nu contează ce obiceiuri proaste am dezvoltat în timp sau ce slăbiciuni vrem să depășim – important este să ne păstrăm, încrederea, credința și iubirea. Prin ele vom desluși remediul vindecării, ce prin descătușarea iubirii se află deja în noi.

Indiferent dacă ne simțim copleșiți de poveri, dacă suntem înfrânați de obiceiuri urâte, dacă suntem blocați în a ne exprima bucuria și fericirea sau, de ne sunt împiedicate în a ne alege și trăi experiențele de persoane care ne judecă sau vor să suferim – avem oricând liberul arbitru și dreptul de a ne detașa de răul lor inconștient.

Prin a crede că nu avem altă variantă decât să suferim sau să hrănim frici, vinovății și mustrări de conștiință, doar pentru că ei aleg să sufere și sa fie nefericiți – ne vom împiedica în a ne elibera de agresivitatea lor… dezvoltând treptat atașamentul de a suferi.

A ne rupe de suferințele auto-induse sau provocate de cei din jur, este singura cale de a ne regăsi echilibrul și fericirea, vindecându-ne de durere, prin iertare și iubire.Prin a rămâne în lumina credinței și a adevărului inimii, a conștiinței iubirii, a încredere de sine – ne vom susține vindecarea și eliberarea de poveri, ne-iertări, suferințe, supărări și griji.

Putem învinge toți inamicii din calea succesului, a fericirii sau a chemării noastre, chemând în ajutorul nostru divinitatea și puterea sublimă energiei a Luminii sale, care se găsește deja în stare latent prin scânteia divină, în fiecare dintre noi.

Nu ocolind adevărul ne vom desluși calea și menirea, ci prin a rămâne conștienți de propriile slăbiciuni și obiceiuri proaste. Doar admițând că le avem, le vom putea depăși pentru a deveni mai buni, și a nu permite minții să ne domine și să ne distorsioneze prin ele gândurile și credințele.

Ceea ce însă va trebui să ne asumăm cât mai rapid ca și convingere personală și prin experimentare – este certitudinea faptului că – a gândi rău despre altcineva, înseamnă a ne administra singuri otrava săgeților energetice lansate prin gânduri ostile, la adresa celorlalți.

Toți cei pe care-i considerăm vinovați și responsabili pentru eșecurile noastre și suferințele pe care ni le inducem inconștienți în baza reperelor trăirilor noastre anterioare, a convingerilor minții, a cunoașterii sale limitate bazate pe certitudini și dovezi… și nu pe adevărul inimii – vor deveni victimele agresivității gândurilor , cuvintelor sau faptelor noastre.

Suferințele ce le provocăm celor diferiți de noi, doar pentru cănu ne susțin interesele sau aleg alt drum prin experiențele lor – se vor răsfrânge mereu și asupra noastră prin legile karmice și prin principiul cauzei și a efectului. Orice suferință provocăm o vom experimenta ca durere ca revers al ei. .

Urmând drumul pe care-l alegem prin liberul nostru arbitru, vom putea învăța propriile limitări, pentru a le transforma apoi în abilități menite să ne susțină în învingerea greutăților și depășirea barierelor și obstacolelor iminente ce ne apar în cale.

Experiența greșelilor și a erorii, este calea integrată în destinul nostru a procesului firesc de asimilare, învățare, cunoaștere, înțelegere și devenire – în drumul către Adevăr.

Distrugerea, construirea și controlarea unui lanț de învățare și înțelegere a unui comportament complex, adânc impregnat în conștiința colectivă și în mentalul nostru este un proces care durează întreaga viață. De aceea nu vom putea sării etape și nu vom găsi nici scurtături pentru a dobândi înțelepciunea și a lua cu brio examenul vieții.

Va fi nevoie să parcurgem siguri drumul cunoașterii, experimentării și înțelegerii, bazându-ne pe valorile dobândite prin încercările vieții și prin filtrarea cunoașterii și a valorii, prin prisma propriile repere dobândite prin experimentare și învățare.

Într-un final, suntem meniți să înțelegem cu toții, adevărul și esența scânteii divine din noi…dar și faptul că: iubirea este răspunsul la orice problemă, orice nemulțumire și orice întrebare ce ne frământă sufletul – și e singura calea ce duce la vindecare și la înțelegerea cu ceilalți.

Iubirea este sinonimă cu vibrația energetică luminii ce dă claritate prin conștiință trează fiecărei ființe rătăcite de adevăr, pentru a înțelege că – iubirea înseamnă respectarea divinității celorlați, indiferent de modul în care o pot ei înțelege și exprima prin experiențele pe care le aleg și prin care trec.

De vom înțelege calea armoniei și a iubirii, timpul se ca disipa și clipa se va contopi cu noi, în frumusețe, lumină și adevăr. De nu vom înțelege, vom mai avea de așteptat până ce dreptatea minții ego și orgoliile sale nu ne va controla rațiune și gândurile. Doar conștientiza esența vieții putem înțelege esența adevărului ei.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
TIPARUL ADEVARULUI
ADEVARATA INTELEPCIUNE
Fericirea – cea adevărată nu are cauză
10 adevaruri care-ti vor schimba viata
Adevărata economie – începe prin exersarea vigilenței

Read More

INCOMPARABIL

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

incomparabil

Frumusețea luminii tale lăuntrice este unic și incomparabil cu ceea a celor din jur. La fel sunt și vulnerabilitățile și carențele tale sufletești. Ele exprimă ceea ce suntem și ce valori prețuim. Vibrația noastră energetică indusă de stările emoționale pe care le trăim în mod repetat – ne fac să fim atrași de semenii noștri sau prin ele ne simțim respinși.

Natura nu face comparații, ea lasă energiile să existe și curgă lin, în baza legilor sale perfectate prin actul Creației și prin legile energetice ce guvernează tot ceea ce a fost, există și va fi creat prin conștiința întregului de care aparținem și de cea a părților care o compun.

Ca ființe umane și aglomerări energetice ce ne structurează și ne compun chimic, biologic, organic și energetic corpul material și vibrația sa pe paliere diferite de frecvență – suntem supuși acelorași legi ale atracției și a complementarității energetice ale elementelor, ce ne compun.

Legile divine nu ne supun comparației între indivizi și nici între elementele care ne compun, căci conștiința și dumnezeirea ce ne guvernează viața ne dăruiesc prin karmă și destin, roluri și rosturi diferite, în întregul de care aparținem și pe care-l definim.

”Lumina” sau ”întunericul” , sunt parți inseparabile care la nivel energetic ne compun. În analogie, ele reprezintă ”masculinul” și ”femininul” din noi. Ele nu se compară și nu se divid ci doar există și se manifesta în mod firesc – întrețesute în mod armonic sau într-un mod haotic și nefiresc, atunci când prin raportul lor de forțe devin dominante sau ne fac instabili.

A prețui sau a ne-prețui lumina di noi, ne va susține sau nu, în a-i dobândi claritatea, și prin ea, înțelesul la nivel energetic, a tot ceea ce suntem, simțim și trăim. Când prețuim lumina, manifestându-ne viața, gândurile și trăirile prin emoții pozitive, intensitatea ei crește. Când o reprimăm prin negativitate și vinovății, în noi crește ponderea carențelor și a deficitului energetice și implicit a întunericului din noi.

A ne accepta lumina și întunericul ca părți inseparabile, înseamna a accepta masculinul și femininul din noi, fără a le compara sau anihila ca exprimare. A dărui energie din abundența luminii – înseamnă a lăsa loc femininului din noi ca revers al medaliei noastre energetice, să se exprime ca nevoi și deficit, echilibrând abundența energetică a masculinului din noi, consumându-l.

A fi în armonie la nivel energetic și emoțional, înseamnă a ne ști menține echilibrul la nivel energetic, între energiile care intră ca aport și, cele care ies prin ceea ce consumăm și dăruim. Modul în care ne raportăm la energiile pe care le gestionam, stabilește abundenta sau deficitul energetic ce-l proiectam în afara, la nivel emoțional, ca nemulțumiri.

Deficitul sau abundența noastră energetică se va resimți de fiecare dată, atât la nivelul corpului material, cât și la nivelul corpului spiritual ca dureri sau suferințe sufletești. Ele se vor oglindi ca efect asupra calității vieții, în fiecare plan al ei.

Pentru a nu suferi la nivel energetic, va fi nevoie sa aducem aport energetic din corpul nostru spiritual, în cel mental și trupesc, prin iubire și stări emoționale pozitive. Va trebui sa înțelege ca ceea ce ne nemulțumește în afară este reflexia a ceea ce este dereglat energetic la nivelul corpului nostru fizic sau în plan mental, emoțional și sufletesc.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Eckhart Tolle – Sfaturi
Omraam Mikhael Aivanhov – Legea înregistrării
Ateul – comparabil cu acela care, în fața în fața unei ființe umane, și-ar lua în considerare numai anatomia
AUTENTICITATE
Sensibilitatea – să căutăm să îi ameliorăm manifestările

Read More

IZVORUL

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

izvor

Pentru a devenii izvorul nesecat al iubirii, pentru cei ce-ți pot recunoaște și prețui valorile și frumusețea sufletească iubindu-te pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce vor să fii pentru ei – este suficient să arunci de pe ”fântâna abundenței” inimii tale, ”capacul îndoielii” și a neîncrederii de sine, lăsându-te inspirat de energia ce sălășluiește în ea.

Lăsându-te inspirat de frumusețea ta lăuntrică – vei dobândi puterea asumării a ceea ce ești și faci. Prin a te încrede în tine și în valorile tale – vei avea curajul să te deschizi către experimentare și învățare, fără vreo frică sau vreo urmă de îndoială.

Asumă-ți greșelile și defectele, ca lucruri firești în procesul de învățare, vei înțelege că experiențele lor te-au făcut să fii cine ești și să ajungi la maximul potențialului pe care prin ele puteai să îl atingi.

Doar când îți vei conștientiza frumusețea interioară și o vei lăsa să crească și să se reverse spre exteriorul tău pe preaplinul abundenței de iubire a inimii – vei vedea și înțelege că, imperfecțiunile sau nemulțumirile pe care le hrănești prin fricile, vinovățiile și iluziile din mintea ta, pălesc în fața valorilor și abilităților ce-ți satu la îndemână pentru a te desăvârși și împlini.

Nu este necesar să reinventezi roata pentru a aduce în viața ta și a celor pe care alegi să-i iubești prin atitudinea ta, o contribuție semnificativă, împărtășindu-le parte din energia ta, prin valorile, darurile, experiențele, abilitățile și abundențele tale.

A dobândi abundența, înseamna a fi în iubire și a putea împărtăși valorile tale asumându-ți unicitatea prin autenticitatea, experiențele și harul tău special, ce așteaptă a fi descoperit sau pus în mod eficient în valoare și în slujba celor către care dorești să le dăruiești.

Ești special prin ceea ce ești și faci asumat și în mod autentic și, ești special prin ceea ce alegi să prețuiești prin iubirea și atenția ta. Pentru a-ți scoate la lumină valorile și frumusețea și pentru a-ți descoperi și desăvârși harul transformându-l în daruri – trebuie doar să privești în interiorul tău și să-ți asum excelența, prețuindu-te pentru ceea ce ești și oferi din abundența ta.

Dacă vei privi în jur cu ochii inimii și vei vedea lumea prin valorile tale sufletești – te vei putea împăcat și eliberat de temerile artificiale, și de vinovățiile induse subconștient de mintea ta. Deschizând ochii sufletului – vei vedea infinitatea căilor deschise auto-exprimării, binelui și a valorilor tale.

Niciuna dintre valorile tale nu sunt perfecte, asa că nu renunța la experimentare și învățare și, mai ales, nu permite minții sau semenilor tăi să te constrângă prin vinovăție la ne-iubire, să-ți taie ”aripile”, să-ți semene în suflet durerea și ne-iubirea lor sau, să-ți înfrâneze autenticitatea, pașii, năzuințele și visul, în baza justificării nevoilor, intereselor sau așteptărilor lor, ca scuză a ne-prețuirii, a ne-iubirii, a neputinței sau a nefericirii lor.

Îndrăznește și pășește doar, pe calea pe care o simți că ți se potrivește. Intră pe ușa care ți se deschide, fără teama de a greși și fără resentimente sau vinovății. Nu-ți fie frică, căci niciodată nu vei fi singur și nici abandonat de spiritul tău, care te leagă de Dumnezeu, prin scânteia divinului din tine.

Hrănește-ți doar iubirea, lăsând divinul prin adevărul din inima ta, să-ți arate calea. Ascultă vocea iubirii, încrede-te în ea și urmează-i calea. Nimic din ceea ce ți se întâmplă nu e fără de motiv. Ascultă doar glasul inimii și lasă-l să-ți vorbească.

Ascultă vocea inimii, chiar și atunci când zgomotul tumultuos al gândurilor pline de frici și vinovății inspirate din neîncrederea de sine sau îndoiala ta – încearcă să te abată de pe cale, agresându-ți inima.

Nu-ți fie teamă nici de imperfecțiunea ta, nici de a celorlalți și nici de cea a drumului. Toate sunt firești, și-ți cer în felul lor, să înveți și să devii adaptabil. Tu trebuie doar să înțelegi mesajele ce vin spre tine și să recunoști printre ele, răspunsurile pe care le primești la rugăciunile tale.

Chiar și o întâmplare banală, o persoană cu care te intersectezi, sau consecințele ce te nemulțumește, îți aduc mesaje importante. Prin ele Dumnezeu îți vorbește și te veghează. Îți spune de fiecare dată când ai greșit calea. Prin durerile, neliniștile, nemulțumirile și decepțiile pe care le simți, te avertizează că te îndrepți în direcție greșită.

Renunță să cauți să fii perfect, bucură-te doar, dând curs convingerilor, percepțiilor, gândurilor, sentimentelor, și interpretărilor mentale care te înfrumusețează și-ți bucură viața.

Minimalizează stările tale negative, și nu le da importanță. Lasă-le să se estompeze și să dispară treptat din viața ta, hrănind sentimentele și trăirile opuse lor.

Renunță la a căuta perfecțiunea în forme, imagini, persoane, relații, profesii, evenimente, așteptări și trăiri – ele îți vor hrăni doar frustrările și nemulțumirile. Ia lucrurile și acceptă-le așa cum vin ele spre tine, trăind în mod pozitiv, fiecare moment al vieții și experiențelor tale.

Lumea nu poate oferi perfecțiune. Asta ar însemna ca noi să fim perfecți. Dar nu suntem. De aceea experimentăm viața ca Spirite energetice întrupate în experiența imperfecțiunii ființei și a trupului său material.

Acceptă lumea și oamenii ca oportunități ce-ți sunt puse la îndemână, pentru a evolua și a schimba cea ce te nemulțumește la ceilalți și în lume, la tine.

De nu vei fi atașat prejudecăților , preconcepțiilor și formelor tale de auto-exprimare – schimbarea pe care o asumi la nivelul clădirii și exprimării valorilor tale sufletești, se va reflecta în lume ta perceptuală prin ce alegi să vezi și să oglindești în afară, prin stările tale emoționale. Asta este firea lucrurilor și scopul experimentării și desăvârșirii frumuseții tale Spirituale, în această dimensiunii vieții materiale, trăită în trup, aici, pe Pământ.

Fiecare experiență ce vine spre tine, te va întreba dacă – ești dispus să nu te mai cramponezi în frici, negativitate, resentimente, împotriviri și deznădejde…, dacă ești dispus să ai încredere și să pășești în afara timpului ce-ți încorsetează mintea, ca să sorbi din izvorul înțelepciunii, al liniștii, al armoniei și al împăcării cu imaginile pe care sufletul tău le reflectă în lume, și lumea ți le oglindește înapoi.

Dacă nu ești atașat de formă și nu ești captiv prin convingeri, în mental – e ușor să pășești afară din timpul trecut sau din viitor, pentru ca atenția ta să rămână fixată în prezent, în momentul etern de ACUM.

Rămânând robul iluziilor, al fricilor, al vinovățiilor, al suferințelor al neliniștilor, al depresiilor și al durerilor – mintea ta va dezvolta atașamente și mai puternice față de ele. Pentru a nu te copleși de durere, trebuie să ierți cauzele suferințelor tale și să te rupi de supărări, nemulțumiri și negativitate, trezind în tine conștiința iubirii.

Când vei înțelege că iubirea este energia vitală a vieții și a sufletului tău și te vei putea detașa de captivitatea minți ce te ține prin frici ancorat în trecutul tău silindu-te să repeți experiențele durerii și a traumelor ne-iertării – vei auzi vocea adevărului din inima ta.

Când vei asculta de inima ta și nu te vei eschiva de la responsabilitatea propriilor tale judecăți și învinuiri rostite când judeci experiențele și alegerile celor din jur, doar pentru ca nu se potrivesc cu interesele și așteptările tale – mintea nu te va mai putea copleși cu vinovății și frici și nu te va mai putea nici constrânge să-ți proiectezi durerile și traumele ne-iertate, în viitor.

Prin eschiva și respingerea experiențelor vieții, prin rezistența la schimbarea și prin neasumarea renunțării la atitudinile noastre nesănătoase și ostile vieții – ne vom manifesta doar agresivitatea la adresa libertăților de exprimare și experimentare a celorlalți asumare a celor din jur sau, ne vom opune fericiri lor.

În realitate, negativitatea noastră ne oglindește incapacitatea lăuntrică de a ne aduce nevoile și atașamentele minții noastre, în acord cu abundența inimii și cu adevărul din ea.

Tot ceea ce manifestăm prin sentimente negative – exprimă imaturitatea noastră emoțională, carențele de iubire și dezechilibrul energetic la nivel spiritual, produs ca efect al risipelor noastre de energie, resurse și valori.

Cât timp luciditatea minții ego va fi distorsionată de frici, furii, nemulțumiri, neajunsuri, supărări și suferințe – conștiința sinelui nostru spiritual, nu va dobândi claritatea, înțelegerea și conștiența.

Fără a ne trezi spiritul pentru a ne manifesta prin conștiința iubirii la nivel de atitudine, gândire, exprimare, comportament, crez și conștiență – ne vom lipsi de încredere de sine, de curajul asumării, de siguranță și de valorile intrinseci ale energiei iubirii.

Trăind în zona convingerilor limitative, a așteptărilor, a atașamente mentale, a obiceiurilor nesănătoase, a nevoilor, a insuficiențelor, a lăcomiilor, a neîmplinirilor, a neîmpăcărilor, a decepțiilor , a fricii și a neputinței – fără a înțelege că tot ceea ce trăim este efectul alegerilor pe care le facem și a emoțiilor pe care le hrănim, nu vom înțelege că așa cum alegem să agresăm și să ne agresăm, putem alege să ne iubim și să iubim.

A ieși în afara timpului și a trăi în AICI și ACUM, înseamnă a prețui momentul și clipa care pleacă. A prețui valorile și darurile din viața noastră și a le transforma în daruri cu valoare adăugată pentru a le oferi mai departe – înseamnă a iubi fără așteptări, fără condiții și fără constrângeri.

Când impunem la nivel metal condiții iubirii – trăim în afara ei. Experiența condiționărilor, a iluziilor și a vinovățiilor pe care le hrănim, a atașamentelor și a așteptărilor neîmplinite – înseamnă a auto genera suferința. Astfel ea devine o condiție necesară trezirii și redobândirii prețuirii și a trezirii conștiinței iubirii.

Fără experiența iubirii și a învățării – ne vom condamna la a ne trăi o viața trista și neîmplinită. Prin experiența ego-ului, bazat pe nevoi materiale, lăcomii, orgolii, nemulțumiri, neîmpăcări, gelozii, insuficiențe, judecății, învinuiri, etc. – nu vom face decât să ne exprimăm agresivitatea, carențele și negativitatea, săvârșind atacurilor energetice și suferințe nouă și celor din jur.

Rămânând în prezent – fără așteptări din afară, fără atașament față de rezultat, fără a da formei mai multă importanță decât conținutului, fără regrete, fără resentimente, fără prejudecăți, fără a învinovății, a judeca sau a ne plânge – vom înțelege că, hrănind iluzii, supărări și frustrări, ne risipim energia, timpul, valorile și viața.

Căutând perfecțiunea, soluțiile, fericirea, împlinirea, confirmările și iubirea în afară, mintea ego ne va induce convingerea că suntem lipsiți de valori și de abilitățile necesare pentru a ne prețui și a fi fericiți, prin ceea ce deja suntem, facem și avem ca valori sufletești.

Pentru a găsi Adevărul și abundența energiei sale, trebuie să privim în lăuntrul nostru. Odată ce ne descoperim lumina sufletească și valorile lăuntrice, ne vom descoperi abundența. Prin abundența de iubire și valori ale inimi, nu vom mai avea nevoie să o așteptăm, să o cerem sau să o pretindem din afară, de la cei ce le dețin deja ca valori prin atitudine conștiinței lor.

Când vom înțelege că există deja în noi tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiți – vom învăța să ne inducem starea în orice gând, atitudine, alegere, faptă și exprimare, pentru a ne împlini prin entuziasmul, pasiunea și valorile sufletești pe care le eliberează.

Când vom ști să ne transformam nevoile în intenții pozitive și abundențe, – nemulțumirile, lipsurile și neîmplinirile nu ne vor mai putea copleși.

Neîmplinirile, insuficiențele și negativitate vor fi mereu prezente, acolo unde mintea va alimenta convingerea lipsei abundenței. În realitate însă fiecare am primit în dar la venirea pe această lume, abundența energetică a iubirii și a valorilor sufletești, dar și liberul arbitru pentru a alege și a ne manifesta ca atitudine și mod de viață prin conștiința iubirii.

Când ne vom înțelege propriile intenții, vocații abundențe și valori sufletești, vom putea transforma orice nevoie în abundență, creând-o întâi la nivel mental experiența ei, pentru a ști conștient cum arată ceea ce vrem să dobândim în plan fizic, și cum ne simțim.Pentru asta e nevoie doar să credem ca tot ceea ce mintea poate să-și imaginez, poate și materializa în plan fizic.

În consecință, izvorul fericirii sau al nefericirii noastre suntem chiar noi, prin stările emoționale și sufletești pe care ni le inducem, și prin atitudinea pe care o avem față de noi, față de semeni și față de viața pe care alegem să o trăim, ca efect al convingerilor pe care le exprimăm.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Izvorul Divin – să restabilim legătura cu El
Viața – să o ocrotim, fiincă ea este izvorul tuturor bogățiilor noastre
Adevărata inteligență – este un izvor de uimire, ne face să vedem totul ca întâia oară
Descurajarea – cum poate deveni un izvor de energii
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

ESENTA TA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

esenta ta

Bună dimineața
și o duminică binecuvântată cu iubire și frumusețe sufletească!
Să aveți parte de o zi a conștientizării și asumării propriei voastre identități, valori, haruri, abilități, măreții și frumuseți, dar și a acceptării carențelor, defectelor și insuficiențelor pe care le experimentați.

Când vă veți asuma și accepta așa cum sunteți, prin credința, iubirea și conștiința inimii voastre – veți dobândi curajul de a vă manifesta frumusețea sufletească.

Tot ceea ce credem, gândim, simțim și alegem să facem când ascultăm de vocea inimii și de iubirea din ea – vom putea trece la un alt nivel de conștiință și trăire benefică nouă și celor din jur, dincolo de toate neajunsurile, insuficiențele, nemulțumirile, neîmplinirile și neputințele pe care ni le hrăniți la nivel de convingeri, prin negativitate și falsele noastre crezuri.

Fie ca începând de azi să ne dea Dumnezeu tuturor – claritate de a vedea și înțelege esența, sensul și rostul întâmplărilor din viața noastră – și astfel, să înțelege prin ele, fără vreo urmă de îndoială, că lumea în care trăim este oglinda sufletelor noastre.

Lumea pe care o percepem – este pe atât de curată și frumoasă, sau pe atât de murdară, ostilă și imorală – pe cât alegem noi să o vedem în baza convingerilor, a experiențelor noastre și a trăirilor interioare pe care le hrăni.

Dacă vrem să vedem și să trăim într-o lume mai frumoasă, este suficient să începem să credem că deja trăim în ea, și să începem să o vedem așa, schimbând perspectiva sufletească, stările emoționale și reperele mentale în baza cărora o privim.

Prin puterea iubirii, a credinței, a abilităților și a valorilor noastre lăuntrice – am primit capacitatea de a simții, a manifesta, a prețui, a asuma, a învăța, a prețui, a discerne, a înțelege și a vedea frumusețea și valoarea: atât în lucruri, în oameni și în noi, cât și în tot ceea ce există, ființează, ni se întâmplă și ne înconjoară.

Într-un final, dincolo de credințele, prejudecățile sau opozițiile minții – depinde doar de noi, dacă alegem sau nu, să ne îmbogățim spiritual sau să rămânem să ne lamentăm mental pentru neputința noastră de a fi și a ne prețui – astfel încât, gândurile, emoțiile, alegerile și acțiunile pe care le întreprindem, să ne oglindească frumusețea, valorile și bogăția sufletească, manifestate atunci când prin cumpătare, toleranță iubire și asumare – ne dăruim binelui nostru și al semenilor noștri, precum și binelui habitatului în care trăim.

Pentru a trăii experiențele favorabile vieții, menite să ne înfrumusețeze experiențele, stima de sine și destinul – e nevoie să intrăm în armonie cu mediul în care trăim, cu cei cu care interacționăm, precum și, cu ceea ce suntem, gândim, simțim, spunem și facem.

Tot ceea ce ni se întâmplă în viață, sunt consecințe firești ale gândurilor, alegerilor și atitudinii noastre față viață, față de semeni și în final față de noi. Nimic nu e întâmplător. Toate au o cauza și fiecare cauză converge către un efect.

Efectul relaționării între mintea, trupul, inima și sufletul nostru se va răsfrânge în mod benefic sau nefavorabil asupra convingerilor, a gândurilor și a sentimentelor pe care le manifestăm în raport cu consecințele pe care le trăim și implicit asupra viitoarelor alegeri ce vor genera în viața noastră alte și alte rezultate.

A ne opune sorții prin ostilitate sau prin eschiva de la a ne asuma erorile și consecințele nefavorabile vieții – vom rata lecțiile menite prin ele, să ne scoată la lumină, să ne învețe prețuirea și iubirea sau, să ne vindece de ne-iertări, traume, temeri, suferințe, neputințe, răni și griji.

Prin a continua să ne agresăm și să-i agresăm prin judecățile noastre de valoare, pe cei pe care alegem prin ego-ul și orgoliile noastre să-i învinuim pentru incapacitatea noastră de a iubi, a ne dezvolta abilitățile, a ne maturiza emoțional și a ne adapta lumii în care trăim – nu vom face altceva decât să ne alterăm și mai mult viața, viciindu-ne propriul suflet și prin el, habitatul în care trăim.

Viciindu-ne sufletul de frumusețe, bucurii și valori – vom da prilej minții ego să ne manipuleze conștiința, prin negativitatea, vinovății, mustrări de conștiință, frici, agresivitate, lăcomiile, ne-iertările, intoleranța și ne-iubire.

Refuzând atitudinea iubirii, a iertării și a toleranței – vom suferi de și mai multa carență energetică și de ne-iubire, contaminându-ne sufletul și agresându-ne semenii, viața și habitatul – cu și mai multă ură, lăcomie, nedreptate, neajunsuri, negativitate, intoleranță și nefericire.

Când ne vom lăsa copleșiți de durere și de depresia indusă de imaturitatea noastră emoțională – în mod inconștient vom alege să ne plângem și să ne victimizăm.

Fără să ne dăm seama de mecanismele noastre mentale – vom căuta noi și noi victime dispuse să ne asculte, fără să știe sau să înțeleagă contaminăm sau îi agresăm prin negativitatea noastră, fie pentru fericirea lor, fie din nevoia minții ego de a-i vedea și pe alții suferind, primind astfel confirmări ale justeții nefericirii și suferințelor pe care singuri alegem să ni le inducem, prin inconștiența noastră.

Dacă vrem să avansăm în viață, trebuie să intrăm în armonie cu ea și cu fluxul energetic ce curge prin noi. Nu contează, dacă ne târâm, dacă mergem sau de zburăm. Important e: – să avem încredere în noi, – să ne fixăm scopurile și intențiile cu claritate, – să ne identificăm resursele, – să ne cunoaștem slăbiciunile și abilitățile și să avansăm.

Pentru a avansa și a fi în acord cu sinele nostru autentic, este nevoie: – să ne învingem fricile, prejudecățile, și negativitatea , – să ne încărcăm cu iubire, entuziasm și pasiune, pentru a ne hrăni cu energia lor și a hrăni tot ceea ce atingem prin gânduri, emoțiile și faptele pe care le exprimăm.

Când vom acționa prețuind fiecare moment al vieții ce ne-a fost dăruit prin destin – vom înțelege că am fost creați pentru a fi fericiți și pentru a ne dărui nouă și lumii, prin valorile, frumusețea, demnitatea, moralitatea, caracterul, vocația, experiențele și măreția, pe care le avem în inimă și suflet, dincolo de negativitatea și neputințele minții, sau de neajunsurile, nemulțumirile și fricile sale.

De ne vom rezuma la a sta deoparte, cuprinși de temeri, neîncredere, negativitate neputințe și griji – așteptând ca lucrurile să se întâmple de la sine în favoarea noastră, vom hrăni doar nemulțumiri și vinovății.

Îndoindu-ne de șansa noastră de a răzbi sau a ne împlinii viața – vom continua să ne eschivăm de la asumăm experiențelor, acțiunilor și consecințelor vieții.

Cât timp nu ne vom asuma viața și experiențele sau vom judeca experiențele celorlalți – ne va fi imposibil să conștientizăm și să înțelegem că, toate cele ce sunt și ne e sorit prin destin să ni se întâmple, ne sunt menite: – pentru a ne călăuzi, – a ne învăța să fim mai buni, mai drepți, mai liberi și mai toleranți și, pentru – a ne crește vibrația energetică, prețuind și iubind tot ceea ce este, suntem, experimentăm și avem ca valori sufletești.

Până ce nu ne vom asuma în mod responsabil viața și consecințele ei, cu ”bunele” sau ”mai puțin bunele” sale, înțelegând că toate cele pe care le trăim, au un motiv și o cauză, bine definite – ne vom hrăni doar iluziile, fricile, neputințele, falsele convingeri, neliniștile, îngrijorările, decepțiile, nemulțumirile, suferințele și irealitatea minții ego.

Menținându-ne obiceiul de a ne hrăni îngrijorările, fricile, negativitatea, pesimismul și nemulțumirile, nu vom face altceva decât să – ne hrănim convingerile negative și să atragem prin ele și prin gândurile asociate lor – lucruri, consecințe, experiențe, persoane, stări și trăiri care mențin și multiplică îngrijorările, suferințele și nemulțumirile noastre.

Când vom înțelege pe deplin că îngrijorările și fricile sunt convingeri false ale minții – conștiința ne va fi suficient de trează, pentru a nu ne hrăni negativitatea și a nu lăsa convingerile false ale ego-ului să ne manipuleze conștiința.

Fricile, neputințele, neîmplinirile și negativitatea vor dispară din viața noastră, când le vom înlocui cu emoții pozitive și vom renunța la a le mai da atenție și hrană energetică, prin gândurile și emoțiile ce le susțin.

Când vom deveni pe deplin capabili să raționăm prin Spirit și conștiință trează în lumina adevărului inimii – gândurile și alegerile noastre vor deveni conștiente și vor fi exprimate doar atunci când vor exprima ceea ce servește prin iubire, binele nostru și al celor din jur.

Când vom înțelege că îngrijorările, fricile, nemulțumirile, ostilitatea și negativitatea de orice fel – sunt semnale de alarmă naturale, care ne avertizează că – prin ceea ce credem, gândim și exprimăm prin alegeri și fapte, ne-am îndepărtat de adevărul inimii, precum și de valorile și credințele noastre autentice.

Continuând să ne manifestăm stările negative și opunându-ne schimbării de atitudine ne va fi imposibil să conștientizăm cauza durerilor și a ne iertărilor noastre, pentru a ne elibera resentimentele care ne induc fricile, neajunsurile și negativitatea.

Păstrându-ne convingerile potrivnice curajului, iubirii, asumării, încrederii de sine și acțiunii, păstrându-ne viciile și obiceiurile nesănătoase, dezvoltând atașamente mentale potrivnice acțiunii, acceptării stării de bine și dăunătoare în timp sănătății fizice, mentale, emoționale, spirituale, relaționale, profesionale, financiare, sociale, etc – mai devreme sau mai târziu, ele se vor întoarce împotriva noastră noastră și ne vor copleși.

Schimbându-ne convingerile și credințele ostile propriei măreții și esenței noastre Spirituale, ne vom schimba gândurile, emoțiile și rezultatele. Atunci, în lumina credinței și a iubirii Sinele nostru, se va elibera din labirintul întunecat al minții, și nu vom mai fi vreodată copleșiți de frici, nemulțumiri, neajunsuri, stres și griji.

Tot ceea ce vom fi și vom exprima când inima ne va fi împăcată cu mintea ego, va fi ghidat de emoția și energia iubirii și de frumusețea noastră sufletească.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
ESENTA TA
DEVENIRE
INVATAREA PRIN EXPERIENTA
CONSTIINTA UNITATII
A IERTA PACATUL SI ABUZUL

Read More

Morții – sensibilitatea lor la cuvintele celor vii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Toate creaturile care părăsesc pământul doresc să nu fie uitate, dar desigur lumea să-și aducă aminte îndeosebi de calitățile lor bune. Nu există suferință mai mare pentru un mort decât să audă pe cineva menționându-i defectele și faptele greșite. Pentru el este un chin, ca și cum ar primi niște lovituri; fiindcă în lumea astrală ființele nu mai au protecția corpului fizic, iar gândurile, sentimentele, cuvintele celor vii le ajung amplificate. Așadar, cuvintele bune sunt și ele amplificate și bucură mult persoanele care au plecat în lumea de dincolo, ele sunt ca o ploaie de binecuvântări.

În toate civilizațiile, există obiceiul de a-i omagia pe morți: se lasă deoparte defectele și greșelile ce le-au comis, vorbindu-se numai despre calitățile lor, despre faptele lor bune, chiar exagerându-le. Aici se întâlnesc urmele unei tradiții bazată pe cunoștințele inițiatice. Procedați și voi la fel când trebuie să vorbiți despre niște persoane care au părăsit pământul: pe cât posibil, menționați-le numai calitățile bune; restul lăsați-l deoparte.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 11 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Morții – cum să acționăm ca să le păstrăm prezența
Alchimia – nu este străină bibliei. Episodul Potopului
Măreția lui Hristos – la care ne putem asocia și noi
12 SFATURI ZEN
Tinerețea – o capacitate de a rămâne deschis vieții

Read More

Condiții prielnice – să învățăm să le folosim pentru a nu regreta

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Când se confruntă deodată cu niște situații de nedescurcat, multe persoane își conștientizează ignoranța, slăbiciunea, neputința în fața evenimentelor, și își spun: „Dacă aș fi știut!…” Ele ar fi putut să știe, fiindcă li s-au oferit niște condiții prielnice la un moment dat pentru a învăța, a se exersa, a se întări. Ele au nesocotit însă aceste condiții, ele au considerat că viața spirituală cere prea mult efort; iar alte activități, alte proiecte le păreau atunci mai importante.

Veți întreba: „Dar dacă am pierdut aceste condiții prielnice, acum este prea târziu?” Nu, niciodată nu este prea târziu: drumul vieții este lung, infinit, și alte condiții favorabile vă vor fi oferite în această existență sau în alta. Așadar, încercați să nu le mai lăsați să treacă, ca să nu vă mai spuneți încă o dată: „ Dacă aș fi știut!…””

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 10 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Căsătoria – condiții pentru ca ea să nu ucidă iubirea
Știința ezoterică – în ce condiții ne putem interesa cu folos de ea
Schimburile – condiţii ale vieţii fizice şi ale vieţii spirituale
Liniștea – oferă niște condiții favorabile pentru lucrarea gândului
Sensul fratern – condițiile de viață îi vor obliga din ce în ce mai mult pe oameni să îl dezvolte

Read More

Somnul – necesitatea de a se proteja de entitățile răuvoitoare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Noaptea, în timpul somnului, nivelul conştiinţei slăbeşte, vigilența slăbește şi sunteţi mai expuşi agresiunilor psihice. De aceea trebuie să fiţi foarte atenţi la starea în care adormiţi. Entităţile întunecoase au nevoie de materiale şi energii pentru lucrările lor şi le găsesc la oameni, mai ales în timpul somnului lor. Explicația este simplă: în timpul zilei, fiecare este copleșit de nenumărate activităţi, aleargă la dreapta și la stânga, şi îşi folosește el însuși energiile; dar în timpul nopţii, atunci când el doarme, energiilor sale sunt disponibile.

Evident, mulţi nu vor accepta niciodată existenţa unor entităţi rele care pot veni să le extragă niște forţe în timpul somnului. Ei bine, ei sunt liberi să accepte sau nu… Dar toţi cei care doresc să învețe să-și stăpânească viața psihică trebuie să admită existenţa acestor entităţi şi necesitatea de a se pune la adăpost în faţa acţiunilor acestora. De aceea, înainte de culcare, cereți protecţia unor spirite luminoase.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Somnul – niște precauții de luat
Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului
A IERTA PACATUL SI ABUZUL
A TE SIMTI COPLESIT
ATASAMENT FATA DE UN REZULTAT

Read More

Viitorul – în care ne putem proiecta

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Aţi făcut nişte greşeli, aţi suferit mult…Uitaţi aceste greşeli şi încercări, străduiţi-vă să vă proiectaţi în viitor. Gândiţi-vă că sunteţi un fiu, o fiică a Domnului, gândiţi-vă că sunteţi predestinaţi să vă apropiaţi de perfecţiunea Tatălui vostru Celest. Închipuiţi-vă această stare extraordinară de înflorire, de bucurie, de împlinire, şi o veţi gusta deja, o veţi trăi, ea se va împlini în voi.

Când sunteţi nevoiţi să vă confruntaţi cu o situaţie deosebită: să treceţi un examen, să suferiţi o operaţie, să apăreţi în faţa tribunalului, vă îngrijoraţi deja cu câteva zile înainte, întrebându-vă ce se va întâmpla şi trăiți deja cu dificultate acele clipe…Iar atunci când vă gândiţi că veţi întâlni fiinţa iubită, trăiţi deopotrivă acel moment înainte şi simţiţi deja bucuria. Atunci, deoarece gândul vă poate proiecta într-un viitor apropiat, de ce nu ar face-o şi într-unul îndepărtat? Puterea gândului este o realitate şi discipolul trebuie să înveţe să o folosească pentru a înainta pe calea perfecțiunii.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 8 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Prezentul – trebuie considerat în funcție de trecut și viitor
Stanislav Grof – Psihologia viitorului
Bashar – Trecut, Viitor si Prezent
A IERTA PACATUL SI ABUZUL
DACA IUBIREA NU APARE ACUM

Read More