rugaciune tagged posts

Rugăciune – găsește-ți fericirea în legătura pe care o creează între tine și cer

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Trebuie să vă găsiți fericirea în rugăciune, în actul rugăciunii, știind că în ziua când vi se vor satisface dorințele, nu veți mai cere fericirea. Când dorințele se împlinesc, nu mai avem pentru ce să ne bucurăm, regretăm acele frumoase zile din trecut când așteptam, închipuindu-ne ceva minunat. De aceea trebuie să vă găsiți fericirea în această legătură pe care rugăciunea voastră o creează între Cer și voi, altminteri, după ce ați obținut ceea ce vă doriți, numai Dumnezeu știe dacă veți fi fericiți!

Cel care a înțeles adevărata semnificație a rugăciunii va fi mereu fericit, chiar dacă nu posedă nimic, fiindcă nimeni nu îl poate împiedica să creeze în lumea subtilă a gândului niște lucruri extraordinare care, rămânând inaccesibile, vor fi mereu prezente în el.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Rugăciunea – o întâlnire a sufletului nostru cu Spiritul Cosmic și a spiritului nostru cu Sufletul Universal
Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi

Read More

Alăturarea cele două mâini (intelectul și inima) – sensul rugăciunii

Category: Gandul Zilei Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Rugăciunea nu se limitează numai la rostirea unor cuvinte. De unde vine faptul că, deseori, atunci când se roagă, persoanele își alătură în mod spontan cele două mâini? Prin acest gest, ele regăsesc în mod instinctiv sensul profund al rugăciunii: o mână reprezintă intelectul și cealaltă, inima. Pentru ca o rugăciune să fie puternică, ea trebuie să vină din intelect și din inimă, din gând și din sentiment, adică din cele două principii masculin și feminin.

Aceasta nu înseamnă că, pentru a ne ruga, trebuie să ne alăturăm neapărat mâinile în mod fizic. Ne putem ruga alăturându-ne sau nu mâinile…și ne putem deopotrivă ruga cu mâinile deschise la înălțimea feței, cu palmele înainte; în acest caz, brațele formează împreună cu capul litera ebraică Șin ש. Ne putem ruga în orice poziție, nu contează atitudinea fizică, ci atitudinea interioară, participarea gândului și a sentimentului. În rugăciune, esențialul nu constă în cuvinte. Desigur, ele sunt importante, dar numai dacă și în planul fizic ele sunt însuflețite de gând și sentiment. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 19 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Rugăciunea – o întâlnire a sufletului nostru cu Spiritul Cosmic și a spiritului nostru cu Sufletul Universal
Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi

Read More

Rugăciunile – să le adresăm mai degrabă unor entități a căror sarcină este să se ocupe de oameni

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În rugăciunile voastre, începeți prin a vă adresa sfinților, profeților, Inițiaților, Marilor Maeștri, adică ființelor a căror misiune este să se ocupe de oameni. Apoi, vă mai puteți înălța, invocându-i pe Îngeri, fiindcă Îngerii sunt cei mai apropiați de oameni dintre ierarhiile celeste, ei îi ascultă și le acordă ajutorul lor. Apoi îi puteți invoca pe Arhangheli, dar să nu încercați să mergeți mai sus: Principatele, Puterile, Dominațiile, Tronurile, Heruvimii, Serafimii nu vă vor auzi.

Lumile sunt nenumărate în spațiul infinit populat de miliarde de creaturi, iar ierarhiile îngerești, care au niște lucrări imense de înfăptuit foarte departe în spațiu, întrețin foarte puține legături cu oamenii.Cei care se ocupă de ei sunt îndeosebi niște ființe care au trăit pe pământ și care, părăsindu-l, și-l mai amintesc: ele au păstrat unele legături și au făcut niște promisiuni pe care doresc să și le îndeplinească. Trebuie să cunoașteți existența ierarhiilor superioare. Puteți încerca să vă legați de ele rostindu-le numele, dar să știți că veți fi auziți numai de entitățile care sunt cele mai apropiate de lumea oamenilor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 26 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Rugăciunea – o întâlnire a sufletului nostru cu Spiritul Cosmic și a spiritului nostru cu Sufletul Universal
Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi

Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente

Read More

Rugăciunea – o întâlnire a sufletului nostru cu Spiritul Cosmic și a spiritului nostru cu Sufletul Universal

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ştiinţa Iniţiatică concepe rugăciunea ca întâlnirea sufletului nostru cu Spiritul Cosmic şi a spiritului nostru cu Sufletul Universal. Tocmai aceste două întâlniri dau forţă rugăciunii noastre. Acela care îşi închipuie că a te ruga înseamnă să adresezi niște cereri Domnului de a-i da tot ce are nevoie pentru confortul său material sau moral nu va avea cu siguranță succes; dar, mai ales, el nu va descoperi niciodată adevăratele dimensiuni ale fiinţei sale profunde.

Sensul rugăciunii este de a determina întâlnirea unui principiu spiritual din noi cu o entitate de aceeaşi natură din univers, care îi este complementară. Sufletul uman (feminin) caută Spiritul Divin (masculin) şi spiritul uman (masculin) caută Sufletul Universal (feminin). Sufletul nostru este fertilizat de Spiritul Cosmic, iar spiritul nostru fertilizează Sufletul Universal. Datorită acestei uniuni noi devenim niște creatori în lumea luminii, şi aceasta înseamnă cu adevărat a te ruga.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul

Read More

Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Rugăciunea nu este o simplă reacție a persoanelor naive și credule care, atunci când se confruntă cu niște greutăți sau necazuri, se îndreaptă spre Domnul, închipuindu-și că El nu are altceva de făcut decât să le sară în ajutor. Adevărata rugăciune este bazată pe o știință ce se referă la structura universului și a diferitelor stări ale materiei. Dincolo de pământ, de apă, de aer și de foc, există în spațiu niște regiuni din ce în ce mai subtile, populate cu entități spirituale. La fel cum putem extrage din pământ, din apă, din aer și din lumină tot ce ne trebuie pentru viața noastră fizică, putem deopotrivă să extragem din aceste regiuni tot ce avem nevoie pentru viața noastră psihică.

Universul este o ierarhie; în vârful acestei ierarhii domnește o Ființă care este numai iubire și care a dăruit totul astfel ca nici unei creaturi din spațiu să nu îi lipsească nimic. Nouă ne revine acum sarcina de a atinge cu ajutorul gândului aceste regiuni spirituale: vom capta de aici toate elementele ce care inima noastră și sufletul nostru au nevoie și, în clipele de incertitudine și neliniște, tot aici ne vom regăsi un refugiu.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 28 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune

Read More

Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 februarie

“Aţi comis nişte greşeli şi vă simţiţi condamnaţi în interior?…Sau, fără să vă faceţi vinovaţi de o anumită faptă, suferiţi mult că sunteţi încă atât de imperfecţi, atât de slabi, atât de nefericiţi?…Dar în această tristă descumpănire să nu uitaţi niciodată că Domnul vă aşteaptă în palatele sale. Îndreptaţi-vă spre El, alergaţi repede ca să scăpaţi, să vă smulgeţi din tot ce vă poate împiedica să ajungeţi până la El.

Ce vă permite să alergaţi astfel? Rugăciunea. Rugăciunea intensă, arzătoare. Ea vă face să săriţi peste toate obstacolele, să treceţi de toate porţile…Iar când ajungeţi în sala banchetului unde Domnul se bucură în mijlocul îngerilor săi şi a sufletelor celor Drepţi, El spune paznicilor gata să îl alunge pe intrus: „Nu, fiindcă elanul său l-a propulsat până aici, el are dreptul să se aşeze printre noi, găsiţi-i un loc.” Şi veţi fi acceptaţi aşa cum sunteţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Read More

Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 11 ianuarie

“Pământul, apa, aerul, focul, cele patru elemente sunt guvernate de niște Îngeri, servitori ai Domnului. De aceea îi putem cere Domnului să ne trimită acești Îngeri pentru a ne ajuta în lucrarea noastră spirituală. Iată această rugăciune :

„Doamne Atotputernic, Creator al cerului și pământului, Stăpân al universului, trimite-mi servitorii tăi, Îngerii pământului, ai apei, ai aerului și ai focului, pentru a putea lucra cu ei la venirea Împărăției și a Dreptății tale.
Fie ca Îngerul pământului să-mi absoarbă murdăriile corpului fizic, ca să fiu în stare să-ți împlinesc voința și să-ți exprim splendoarea!
Fie ca Îngerul apei să-mi spele inima de toate impuritățile ei, astfel ca ea să devină receptacolul iubirii tale infinite !
Fie ca Îngerul aerului să-mi purifice intelectul, astfel ca el să strălucească din lumina și înțelepciunea ta!
În sfârșit, trimite-mi, Doamne, Îngerul focului, ca să-mi sfințească sufletul și spiritul, astfel ca ele să devină lăcașurile adevărului tău!””

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea

Read More

Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 iulie

“Este inutil să Îi reproșați Domnului că nu vă îndeplinește rugăciunile, atât timp cât Îi cereți să vină să vă viziteze în locul în care vă încăpățânați să rămâneți. Nu schimbați nimic în comportamentul vostru, în felul de a gândi, cum vă puteți imagina că El va veni să vă scoată din infernul în care v-ați cufundat? Este exact ca, aflându-vă într-o grotă sau o pivniță, vă mirați că nu mai întâlniți soarele, căldura, lumina sa.

Ce reprezintă grota sau pivnița? Toate manifestările inferioare ale intelectului și ale inimii, toate obiceiurile proaste. Atât timp cât nu renunțați la ele, veți rămâne în întuneric și frig. Celor care refuză să-și părăsească vechile obiceiuri de a trăi, rugându-se Domnului să vină să îi salveze, nu li se împlinesc mai mult rugăciunile decât dacă ar ruga soarele să îi încălzească și să îi lumineze în fundul unei grote; ei își pierd timpul. Ei trebuie să se deplaseze și să se îndrepte spre El, ameliorându-și comportamentul. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea
Anthony de Mello – Rugaciunea broastei

Read More

Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 10 aprilie 2015

“Rugăciunea poate fi o manifestare calmă a inimii sau a sufletului. Pentru a fi eficace, ea trebuie însă făcută în cele trei lumi: mentală, astrală și fizică. A te ruga nu presupune a cere totul sau orice în funcție de un impuls de moment. Trebuie ca lumina, gândul să înceapă să-și spună cuvântul; ele trebuie să judece dacă o cerere merită să fie formulată. Apoi, la fel cum lumina este însoțită de căldură, gândul trebuie să fie însoțit de un sentiment puternic care să îl însuflețească. În sfârșit, pentru a atinge planul fizic, cuvântul este necesar, fiindcă vibrațiile sonore ating materia.

Fără cuvântul ce îi conferă într-un fel materializarea, gândul și sentimentul nu posedă materialele lumii fizice ce permit realizarea. Cuvântul aduce aceste materiale. Prin cuvânt, noi aducem spiritelor lumii invizibile elementele fizice pe care ele însele nu le posedă. Le arătăm astfel că noi cunoaștem legile, ușurându-le deopotrivă lucrarea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea
Anthony de Mello – Rugaciunea broastei
Eckhart Tolle – Despre rugaciune

Read More

Bashar – Despre rugaciune

Category: BasharDezvoltare spirituala Comments: No comments

Bashar

Audiența: Bashar, la ce, sau la cine te rogi?
Bashar: Idea de rugăciune este simplu definită ca atitudinea ta de recunoștință în momentul prezent.

Cu alte cuvinte, te transpui acum stării de a fi recunoscător pentru existența ta, pentru că exiști, că ești recunoscător pentru ceea ce ai – și când spun ceea ce ai (posezi), mă refer la faptul că orice mic lucru care este important pentru tine și vrei să fie manifestat în viața ta, deja există, deja îl ai, deja îl posezi, dar tu nu știi că îl ai deoarece nu-l poți vedea imediat, pentru că TU nu ești pe frecvența corespunzătoare lui pentru a-i permite să-ți devină vizibil.

Deci, rugăciunea este starea TA de a fi, atitudinea TA, starea TA energetică, starea TA vibrațională, starea TA de recunoștință că deja ai ceea ce TU îți dorești, știind că îl posezi deja, știind că se va manifesta exact când va fi nevoie și unde va fi nevoie.

Și deoarece TU ești în aceea vibrație, deoarece TU te aliniezi cu ceea ce TU numești eufemistic un suport necondiționat, iubirea necondiționată a creației, care la rândul ei te sprijină atât de necondiționat și te iubește atât de necondiționat încât îți permite ca TU să crezi că nu ești iubit necondiționat… și abia atunci TU realizezi că atât de mult și necondiționat ești iubit, încât creația îți permite ție să decizi ce este adevărat pentru tine, deoarece TU ești unica experiență a ei și ea dorește să se experimenteze pe sine însăși prin intermediul ochilor tăi unici…

Deci, fiind TU, fiind TU cât de mult cu putință – și asta depinde numai de tine –, rugăciunea te așează, te poziționează în starea în care TU ești mult mai aliniat cu ceea ce îți dorești și îți dai seama că iubirea necondiționată – creația – îți permite să realizezi cu adevărat cine ești TU…

Rugăciunea nu are treabă cu a cere ceva ceea ce nu ai sau nu posezi deja, rugăciunea este atitudinea de recunoaștere (de recunoștință) a ceea ce există deja și astfel, fiind aliniat cu ceea ce există deja, îți poate deveni și ție vizibil.

Read More