Omraam Mikhael Aivanhov tagged posts

Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Astrologia Iniţiatică – Planetele şi zodiacul

Conferinţa din 24.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Ştiinţa Iniţiatică ne învaţă că trăim într-un ocean fluidic, denumit lumina astrală. Acest fluid este atât de sensibil, încât orice lucru se imprimă în el. Fapta cea mai lipsită de importanţă din activităţile noastre zilnice, cea mai uşoară emoţie sufletească, cel mai trecător gând de-al nostru se imprimă în acest fluid, până la limitele zodiacului. Căci semnele şi poziţionarea zodiacului sunt limitele pe care Dumnezeu le-a creat pentru lumea manifestării. De aceea, zodiacul a fost asimilat şi cu un şarpe care se încolăceşte peste întreaga lume, în cercul propriului său corp. Dacă karma este implacabilă, aceasta se datorează faptului că tot ceea ce am simţit, am gândit şi am împlinit, s-a înscris în acest ocean fluidic de care nu mai putem scăpa. Atât binele cât şi răul se înscriu şi revin într-o bună zi către noi.

Citind rândurile de mai sus, vedem că am tot vorbit despre acest subiect. Vorbim mereu despre aceste subiecte, dar în aspecte diferite, cu puncte de vedere diferite şi noutatea constă tocmai în acest lucru. Acelaşi lucru îl vom face şi astăzi, pentru karmă şi zodiac. Oamenii confundă ştiinţa ocultă cu Ştiinţa Iniţiatică. După părerea mea, prima nu se identifică automat cu cea de-a doua. În ştiinţa ocultă se studiază mereu magia neagră cu toate manifestările ei, cu tot ce se înregistrează, cu toate lucrurile care sunt aproape de oameni în planul astral. În vreme ce, Ştiinţa Iniţiatică merge mult mai departe… Nici măcar ocultiştii nu au o idee foarte clară despre Ştiinţa Iniţiatică, căci ea este extrem de vastă, practic infinită, încât nu o vom putea cunoaşte niciodată în întregime, fiindcă atunci trebuie să fuzionăm cu Inteligenţa Cosmică: numai în acest moment o vom cunoaşte cu adevărat, căci ea îmbrăţişează tot ceea ce este mai subtil, mai necunoscut şi extraordinar, care scapă puterii noastre de înţelegere, chiar şi chakrele noastre. Da, chakrele sunt limitate.

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Initierea este victoria fiintei umane asupra propriilor slabiciuni

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Iniţierea este victoria fiinţei umane asupra propriilor slăbiciuni

Conferinţa din 12.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Iisus a spus: intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află”. Această poartă strâmtă, care permite accesul la Împărăţia Domnului, este poarta Iniţierii. Iniţierea este o asceză ce îl învaţă pe om să se despartă de slăbiciunile, de tendinţele sale negative. O putem compara cu orificiul prin care este nevoit să treacă şarpele atunci când trebuie să-şi schimbe pielea. Discipolul este acela care se pregăteşte să treacă prin poarta cea strâmtă ce îi va înlătura “vechea sa piele”, adică proastele obiceiuri, concepţiile sale greşite. Fiecare dintre voi trebuie să treacă prin poarta cea strâmtă. Iar în loc să vă tulburaţi şi să vă fie frică, bucuraţi-vă, fiindcă veţi deveni astfel oameni noi, cu gânduri, cu sentimente noi, cu un comportament nou. Se poate spune că, de-a lungul întregii sale vieţi, omul străbate trei porţi: aceea a naşterii, prin care trec toţi oamenii, fie buni sau răi, apoi aceea a morţii, străbătută de asemenea de toţi dintre voi, şi aceea a Iniţierii, trecută numai de aceia care au fost în stare să facă mari sacrificii, să renunţe la foarte multe lucruri.

Dragii mei, această pagina este plină de sensuri, foarte interesantă, foarte importantă. Eu am întâlnit în viaţă tot felul de oameni, mai ales femei care îmi mărturiseau că trecuseră deja de cea de-a cincea Iniţiere, iar eu eram atât de trist şi de nefericit, deşi trăisem lângă Maestrul Peter Deunov atâtea încercări şi probe, aproape douăzeci de ani… Mă necăjea faptul că nu reuşisem să trec nici de prima Iniţiere!… Dar am întâlnit în viaţă şi o mulţime de Iniţiaţi pe care, totuşi, nu îi întâlneşte toată lumea… Este atât de ciudat! Ne închipuim că suntem nişte creaturi nemaipomenite, chiar atunci când nu am făcut vreun sacrificiu, vreo renunţare, când nu am ajuns să ne învingem natura noastră inferioară, iar bietul pământ este bântuit încă de atâţia “Iniţiaţi”!… Şi totuşi, Împărăţia Domnului nu a apărut încă datorită lor!… Veţi vedea în continuare cum trebuie judecat acest subiect al Iniţierii… Nu este deloc uşor!…

Read More

Inima – o imensitate ce numai Dumnezeu o poate umple

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 3 octombrie 2014

“Ca în fiecare ființă umană, există în voi ceva, să îi spunem un spațiu, pe care nimic și nimeni nu vor reuși să îl umple, cu excepția Creatorului. În acest spațiu numit inimă, puteți lăsa să pătrundă toate ființele, toate obiectele dorite, va mai rămâne loc și veți simți ceva lipsă, un gol. Numai Dumnezeu, fiindcă El este incomensurabil, infinit, poate umple acest vid. Când l-ați lăsat să pătrundă în inima voastră, fiecare ființă, fiecare obiect vă va aduce bucurie din cauza acestei prezențe a Domnului în voi.

Începeți, deci, prin a vă deschide inima Aceluia care v-a zămislit,va exista apoi loc pentru toate celelalte creaturi. Ele vor fi binevenite și nu vă veți mai simți niciodată singuri sau părăsiți.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Fericiţi cei curaţi cu inima
DESCHIDE-ȚI INIMA
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Filmul vieţii noastre

Read More

Gândurile și sentimentele noastre – nu se știe niciodată cum vor influența alte persoane în lume

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 2 octombrie 2014

“Cineva consideră o anumită persoană drept dușman și își spune că ar fi bine dacă ea ar dispare: astfel își va găsi liniștea! Desigur, nu va ajunge să o asasineze, fiindcă nu te decizi așa de ușor să comiți o crimă. Se gândește însă la această moarte, el o dorește… Ei bine, trebuie să știe că, rămânând în această stare de spirit, el va fi poate responsabil în altă parte de moartea unei alte persoane. Fiindcă aceste gânduri, aceste sentimente, aceste dorințe sunt niște entități vii, ele circulă și vor influența în lume anumite ființe care sunt înaceleași dispoziții psihice și care ar dori, la rândul lor, să se descotorosească de un dușman.

Dacă dorința lor de răzbunare este mai puternică, sau dacă nu pot să reziste instinctului lor criminal, într-o bună zi, sub influența a ceva de neînțeles – un impuls, un curent ce le domină – ele vor comite o crimă.

Noi nu ne dăm seama ce devin stările noastre de conștiință de-a lungul spațiului, dar în ziua când ne vom întoarce în lumea de dincolo, ni se vor prezenta consecințele gândurilor, sentimentelor și dorințelor noastre. Și se poate întâmpla ca unii care se credeau ireproșabili să se înspăimânte văzând că au fost cauza unor mari nenorociri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Folosirea puterii mentale pentru acumularea si dirijarea fortei vitale in corp
despre SANATATE si boala
55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale
A primi si a darui

Read More

Lumina – spirit viu, conștient și eficace

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 1 octombrie 2014

“Lumina soarelui ce răsare în fiecare dimineață luminează peisajele, ființele, obiectele, iar pentru cei mai mulți oameni aceste peisaje, aceste ființe, aceste obiecte au o mai mare importanță decât lumina ce le face vizibile. Ei își vor schimba însă părerea într-o bună zi: ei vor înțelege că lumina este un spirit viu, conștient, eficace. Veți spune: „Cum așa, un spirit? Strălucirea soarelui este un fenomen fizic ce a fost foarte bine studiat.” Da, dar în realitate lumina soarelui este, în planul fizic, o manifestare a Spiritului Cosmic ce a creat universul.

Universul este o creație a luminii. Adevărata lumină est un spirit, este chiar spiritul lui Dumnezeu Însuși. Ea a creat și întreține viața, viața fizică, cât și viața spirituală. Cu cât oamenii primesc și absorb această lumină, cu atât mai mult sufletul și spiritul lor se manifestă ca inteligență, iubire, putere. De aceea se folosește cuvântul lumină acordându-i-se o dimensiune spirituală. Când se spune despre cineva că este luminat la minte, înseamnă că spiritul se manifestă în el.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
O seara frumoasa lumina pace linistea iubirea in suflet!
Transcenderea nivelurilor constiintei – Scara spre Iluminare
Piramida de lumina
Anodea Judith – Chakrele iluminate
Demonii care se ridică la suprafaţă

Read More

Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de marţi 30 septembrie 2014

“Vreți să știți unde veți merge părăsind pământul? Este simplu: veți fi atrași în mod normal de regiunile spre care, pe parcursul existenței voastre, v-ați îndreptat dorințele. Dacă vă folosiți energiile cerând inteligența, iubirea, frumusețea, împlinindu-le în această viață, fiți absolut siguri că nici o forță nu vă va putea împiedica să le găsiți în acele regiuni la care aspiră inima voastră.

Cel care, refuzând ideea unei vieți după moarte, își permite tot felul de încălcări ale legilor pentru a-și satisface poftele nesățioase, nu are nici o idee despre suferințele ce îl așteaptă în lumea de dincolo. În timp ce, acela care caută să se pună zilnic în acord cu legile divine, intră în legătură cu spiritele luminii, iar aceste spirite se vor instala în el: fiindcă le-a atras, ele creează cu el o asociație. Mai târziu, când va părăsi pământul, când corpul său fizic se va descompune și toate particulele componente vor reveni la cele patru elemente, el se va regăsi în lumea de dincolo în compania unor spirite pe care le-a atras. Astfel, fără să știe, fără să-și cunoască încă toți prietenii, fiecare dintre voi lucrează să formeze societatea în care va trăi în lumea de dincolo. Iată explicația a ceea ce religiile numesc Infernul și Paradisul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Moartea si viata de dincolo
Din învăţăturile unui preot iezuit
Toamna – sub influența lui Mihail, arhanghelul lui Tiferet
Meditaţia. Asupra căror subiecte să medităm?
Meditaţia pentru începători

Read More

Colectivitatea cosmică – ne îmbogățim dacă lucrăm pentru ea

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de luni 29 septembrie 2014

“Asemenea pietrelor, a plantelor, a animalelor, ființa umană face parte din univers. Ca ființă care gândește, ea are însă un rol special de jucat aici: ea trebuie să participe la construcția acestui edificiu care este viața colectivă. Nimic nu poate aduce binele celui care lucrează numai pentru sine. Cineva va spune: „Cum așa? Eu câștig ceva numai lucrând pentru mine!” Nu, fiindcă acest „eu” căruia îi consacră toate strădaniile sale, acest eu egoist, separat de ceilalți, este o vâltoare, și concentrându-se numai asupra propriilor interese, el își aruncă în această vâltoare toate bogățiile, fără a-și da seama. În timp ce se crede un învingător, în realitate el pierde.

Oamenii care conștientizează tot ce ar putea dobândi lucrând pentru colectivitate sunt rari; iar prin „colectivitate”, nu trebuie înțeleasă numai colectivitatea umană, ci toate creaturile din univers, până la Dumnezeu Însuși. Pentru a mă face înțeles de materialiștii cei mai înverșunați, eu aș spune că această colectivitate, această imensitate pentru care trebuie să lucrăm, este comparabilă cu o bancă unde se depun niște capitaluri: tot ceea ce facem pentru ea, ne va reveni într-o bună amplificat.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Liniștea naturii – este o lume locuită
Uniunea spiritului și a sufletului nostru – cu Spiritul Cosmic și Sufletul Universal
Omraam Mikhael Aivanhov – Legea înregistrării
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Read More

Gândul zilei de duminica 28 septembrie 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Din punct de vedere al Științei Inițiatice, adevăratul artist este cel care aspiră ca frumusețea și armonia creației să îl străbată, să se reflecte prin el. Adevărata lucrare de creație este deci lucrarea spirituală; căutând să-și proiecteze gândul cât mai sus posibil, spiritualistul descoperă încet-încet o ordine, o structură, el captează niște particule de lumină ce vor pătrunde în materia corpurilor sale psihice și deopotrivă a corpului său fizic.

Chiar dacă natura nu v-a înzestrat cu niște capacități artistice, să știți că în interior toate posibilitățile vă sunt date pentru a găsi în voi materia celor mai frumoase creații. În lumea psihică puteți fi muzician, poet, arhitect, sculptor. Toate artele sunt cuprinse în lucrarea spiritualistului. Chiar și dansul. O intervenție și niște gesturi simple, sobre, însoțite de atenție, se impregnează cu o suplețe, cu o grație ce se înrudesc cu dansul, și vă simțiți ușori, în armonie cu toate creaturile care populează universul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Pacea – sau cum să ne hrănim în planurile fizic și psihic
Mintea Superioară , Creierul Fizic , Mintea Fizică
J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători.
Sensul vietii
Despre idealism si deriva fiintei umane

Read More

Gândul zilei de sâmbătă 27 septembrie 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Se povestește că sub domnia sultanului Mahomed al II-lea, zis și Cuceritorul, un războinic a devenit celebru obținând douăzeci și două de victorii asupra armatelor inamice. Era epoca în care se lupta cu sabia. Sultanul a cerut într-o bună zi să i se aducă acea sabie mereu învingătoare: fără îndoială, ea avea niște particularități excepționale. I-a fost adusă, el o luă în mână, o răsuci și iar o răsuci…era o sabie oarecare.

Dezamăgit, sultanul a dat-o înapoi, spunând că nu are nevoie de o armă obișnuită. Atunci când eroul învingător din atâtea bătălii a aflat de reacția sultanului, el a exclamat: „El a văzut numai sabia, nu mi-a văzut brațul. Brațul meu a adus aceste izbânzi.”

Un Maestru Spiritual vă dă și el o sabie, adică niște metode, dar ele vor fi eficace numai dacă le veți aplica. Chiar și un mic briceag poate fi extrem de eficace dacă vă exersați zilnic să îl mânuiți, iar un singur băț de chibrit poate da foc unui întreg oraș. Puteți face minuni cu o metodă foarte simplă: totul se află în „brațul” vostru, adică în voința voastră.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (A)
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (B)
Ispitele evolutiei spirituale: importanta de sine
Ispitele evolutiei spirituale: devalorizarea

Read More

Pacea – sau cum să ne hrănim în planurile fizic și psihic

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 26 septembrie 2014

“Chiar dacă într-o bună zi se va reuși eliminarea armatelor și a armelor, omenirea ar inventa alte mijloace de a se război. Pacea nu poate fi restabilită prin eliminarea cuiva sau a ceva din exterior. Pacea reprezintă în primul rând o stare interioară, iar ființa umană trebuie să înceapă prin a suprima în ea însăși cauzele războiului. Atât timp cât va fi locuită de nemulțumire, revoltă, invidie, dorința de a poseda mereu mai mult, orice ar face, nu numai că va întreține în ea germenii dezordinii, dar va semăna acești germeni peste tot în jurul ei.

Cel care mănâncă și bea orice introduce în organismul său anumite elemente nocive ce îl vor îmbolnăvi. Ce pace poate să aibă când și-a tulburat întreg organismul? Există aceeași lege în planul psihic: dacă înghite orice gând sau orice sentiment, el se va îmbolnăvi. Pacea este deci și consecința unei cunoașteri privind natura alimentelor ce pot constitui hrana omului în planul psihic. Ea se instalează numai la cel care se străduiește să se hrănească cu niște gânduri curate, cu niște sentimente generoase. Numai acea ființă poate aduce pacea în jurul ei: ea emană o armonie ce impregnează cele mai mărunte fapte ale vieții sale zilnice din toate celulele corpului ei, din toate particulele ființei sale fizice și psihice. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Pacea si puritatea
Meditaţia pentru începători
Meditaţia. Asupra căror subiecte să medităm?
Curs de miracole – culegere de exerciţii
Eckhart tolle – Sfaturi #05

Read More