Omraam Mikhael Aivanhov tagged posts

Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 iulie

“Este inutil să Îi reproșați Domnului că nu vă îndeplinește rugăciunile, atât timp cât Îi cereți să vină să vă viziteze în locul în care vă încăpățânați să rămâneți. Nu schimbați nimic în comportamentul vostru, în felul de a gândi, cum vă puteți imagina că El va veni să vă scoată din infernul în care v-ați cufundat? Este exact ca, aflându-vă într-o grotă sau o pivniță, vă mirați că nu mai întâlniți soarele, căldura, lumina sa.

Ce reprezintă grota sau pivnița? Toate manifestările inferioare ale intelectului și ale inimii, toate obiceiurile proaste. Atât timp cât nu renunțați la ele, veți rămâne în întuneric și frig. Celor care refuză să-și părăsească vechile obiceiuri de a trăi, rugându-se Domnului să vină să îi salveze, nu li se împlinesc mai mult rugăciunile decât dacă ar ruga soarele să îi încălzească și să îi lumineze în fundul unei grote; ei își pierd timpul. Ei trebuie să se deplaseze și să se îndrepte spre El, ameliorându-și comportamentul. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea
Anthony de Mello – Rugaciunea broastei

Read More

Munca – o definiție: să orientăm fiecare activitate spre un scop benefic

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 21 iulie

“Fiecare trebuie angajat, mobilizat într-o activitate. Inteligența Cosmică nu acceptă ca o creatură să rămână fără ocupație, ea trebuie să devină utilă pătrunzând într-un ansamblu, într-un sistem unde își găsește locul. De ce? Fiindcă cei care rătăcesc dezorientați, lipsiți de un scop, cad pradă în final forțelor obscure, iar în curând pentru ei va urma descompunerea și moartea, mai întâi în planul psihic și apoi în planul fizic. Fiecare trebuie să se angajeze pe un drum clar și să se decidă să lucreze, oricare ar fi natura activității sale.

Sensul vieții se află în muncă. Unii spun că se află în iubire, alții afirmă că se găsește în putere sau în studiu, sau în plăcere. Ei nu se înșeală, dar trebuie să păstreze în vedere ideea muncii, adică să orienteze fiecare activitate spre un scop benefic pentru toți, un scop divin. Feriți-vă de tot ce nu este orientat spre un scop divin, deoarece peste tot unde nu domnesc ordinea și armonia, pătrunde haosul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Munca – îl întărește pe cel care o susține cu o idee
Oboseala psihică – vindecată prin munca fizică
Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului
Viața spirituală – o strădanie a fiecărei clipe
Candva si acum

Read More

Calul și călărețul – legăturile dintre corpul fizic și viața psihică

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 20 iulie

“Să studiem simbolul călărețului urcat pe calul său. Călărețul reprezintă latura noastră psihică, iar calul este corpul nostru fizic. Așadar, fiecare este în același timp și călăreț și cal. Și la fel cum călărețul trebuie să se ocupe de cal, trebuie să ne îngrijim de nevoile corpului fizic. Nu este însă mereu ușor să discernem dacă nevoile resimțite sunt cele ale calului sau ale călărețului.

Sunteți obosiți: această oboseală este fizică sau psihică?… V-ați hrănit destul, dar totuși vă mai este foame; de fapt, cui îi este foame, corpului vostru sau vouă? Sau nu vă este foame, chiar dacă nu ați mâncat nimic, și corpul vostru ar avea nevoie cu siguranță de hrană… Această contradicție se poate produce și în domeniul sexualității: corpul vostru nu mai vrea nimic, dar voi mai cereți încă; sau invers, voi nu ați vrea nimic, dar corpul vostru cere. Uneori, în ciuda unor lovituri de pinten, animalul vostru vă antrenează pe niște drumuri periculoase unde nu ați vrea să vă aventurați. Sau calul găsește modalitatea de a vă salva, fiindcă a simțit un pericol pe care călărețul, voi, stăpânul său, nu l-a simțit. Această imagine a călărețului și a calului său este plină de învățăminte.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Meditaţia. Asupra căror subiecte să medităm?
Meditaţia pentru începători
Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Charles Haanel – Cheia Universala
8.1 Perfecţiunea nu se repetă niciodată – Scoala Zeilor – Capitolul 8: La Shanghai, cu Visătorul

Read More

Fericirea – cum să o găsim în iubire

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 18 iulie

“Oamenii asociază de cele mai multe ori fericirea cu iubirea. Dar mulți recunosc în final că această fericire a fost de scurtă durată! De ce? Fiindcă ei nu au știut cum să-și păstreze iubirea.

Pentru a găsi fericirea în iubire, trebuie să înțelegeți că ea nu depinde de posesia fizică a unei ființe, nici măcar de legătura afectivă ce vă unește una de cealaltă. Adevărata iubire o puteți gusta numai în acel ceva subtil care, printr-un bărbat, o femeie, vă leagă cu întregul univers, cu frumusețea florilor, a pădurilor, a izvoarelor, a soarelui, a constelațiilor. Să nu vă grăbiți să înlăturați distanța fizică ce vă separă de cel sau cea iubită, altminteri veți pierde toată această lume subtilă în care ați simți trăind și palpitând întreaga natură; vă va rămâne numai latura fizică, prozaică, și nu aici veți găsi fericirea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE NEFERICIRE
DESPRE FERICIRE
Fericirea – nu depinde de condițiile exterioare
BUCURIA ESTE FERICIREA CARE VINE DIN INTERIOR
FERICIREA TE FACE SĂNĂTOS

Read More

Credința – deschide o ușă puterilor din înalt

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 17 iulie

“Credința face minuni, așa se afirmă. De ce?… Pentru că, a avea credință înseamnă a deschide în tine însuți o ușă forțelor spirituale. Ceea ce înfăptuiți numai datorită însușirilor voastre, prin voința voastră, ascultă de un mecanism natural și se supune astfel legii cauzelor și a consecințelor. În timp ce, în clipa în care apelați la credință, deschideți o ușă puterilor celeste; aceste puteri pătrund în voi și repară, purifică, vindecă, chiar dacă nu ați merita-o pe deplin.

Credința forțează favoarea divină, se poate spune astfel. Ea deschide o ușă prin care favoarea divină este obligată să intre, dar, desigur, numai dacă în prealabil ați invitat-o. Asemenea bolnavului care i-a cerut lui Iisus să îl vindece. Prin cererea sa, el a atras atenția lui Iisus asupra sa, iar prin credința sa, el a permis puterii divine să se manifeste în el. Acesta este sensul răspunsului lui Iisus către cei care îi cereau ajutorul: „Du-te, fie ție după cum ai crezut„ sau „Mergi, credința ta te-a mântuit.””

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Credinta
DESPRE NEFERICIRE
Arta de A FI FERICIT
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
DESPRE ESENȚE

Read More

O stâncă – este o ființă vie

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 iulie

“La Bonfin, pentru a asista la răsăritul soarelui, noi urcăm în fiecare dimineață pe o stâncă mare. Oare v-ați gândit să vă dăruiți iubirea și gândurile bune acestei stânci? O puteți chiar atinge, mângâia: vibrațiile ei se vor schimba atunci în ceea ce vă privește și veți simți o mare bucurie. Da, mângâiați-o, din când în când, așa cum ați mângâia mâna unei ființe iubite. Desigur, ea este aspră ca pielea unui elefant, dar nu-i nimic, ea este, ca și elefantul, plină de bunătate. Să nuvă lăsați înșelați de aparențe. Vă închipuiți că o stâncă este inertă, lipsită de suflet… Ah, nu, o stâncă este vie, o poveste extraordinară se desfășoară în jurul ei de milioane de ani, și ea este în stare să v-o povestească.

Atunci când veți reuși să simțiți că întreaga natură este vie, veți ști cum să comunicați cu ea, veți vorbi pietrelor, florilor, animalelor, apei, aerului, luminii, soarelui și stelelor, iar ele vă vor vorbi și instrui deopotrivă. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Meditaţia pentru începători
Legea înregistrării
Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
FUNCTIILE CHAKRELOR

Read More

Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 15 iulie

“În zilele noastre, economiștii se fac tot mai mult auziți, ei sunt întrebați despre toate și sunt ascultați cu respect; dar cu teoriile și judecățile lor pe termen scurt, ce privesc numai problemele materiale, nu numai că ei nu contribuie la binele omenirii, dar o vor duce într-un final la ruină.

Ce este un adevărat economist? Pur și simplu cineva care a înțeles că economia constă mai întâi în a nu-și risipi forțele, calitățile ce i le-a dat Cerul, comportându-se astfel echilibrat, atent. Așadar, economia trebuie să înceapă prin stăpânirea gândurilor, a sentimentelor, a dorințelor, mai întâi în noi, în lumea noastră psihică. Pentru că lumea noastră psihică nu este un vid, ea este populată de niște entități; ea nu este lăsată în voia hazardului, ea este organizată și guvernată de niște legi. Dacă încălcăm, în mod conștient sau inconștient, aceste legi, deranjăm aceste entități; aceasta declanșează niște mecanisme ce vor genera efecte dezastruoase până în planul fizic, iar acolo nici o teorie economică, cât de savantă ar fi ea, nu va reuși să le neutralizeze.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Cum sa-ti intelegi visele
Gravitația pământului în jurul soarelui – aplicație a acestei legi în viața noastră interioară
Alegi sa recunosti Divinitatea in tine si in ceilalti?
Cele 10 legi

Read More

Ironiile umoriștilor – efectele lor jalnice asupra adolescenților

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 14 iulie

“Este acceptată acum ideea că umoriștii își pot bate joc de tot și de toată lumea, îndeosebi de persoanele publice, de la oamenii politici până la membrii clerului, ridiculizând deopotrivă și religia. Cei care își fac o profesie din bătaia de joc și cei care îi încurajează prin râsetele și aplauzele lor nu își dau seama de efectele jalnice ale unui asemenea comportament.

Vă gândiți: „Noi știm însă că totul nu este decât un joc!” Poate, dar cine va explica efectele nocive ale acestui „joc” asupra adolescenților? Pentru buna lor dezvoltare, adolescenții trebuie să îi respecte pe adulți. Dacă li se arată mereu că părinții, profesorii și conducătorii țării lor sunt niște ființe proaste, grotești, nu trebuie să ne mai mirăm dacă ei nu îi mai respectă. Apoi, ne plângem: „Acești tineri sunt de nesuportat, câtă obrăznicie! Uitați-vă cum se comportă cu adulții!” Oare a cui este vina? Cine le-a dat exemplul?”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
PATCH ADAMS – un medic trasnit (2008)
Omraam Mikhael Aivanhov – Omul va regăsi Paradisul apropiindu-se de lumina, de caldura si de viata soarelui
Omraam Mikhael Aivanhov – Galvanoplastia spirituala trebuie raspandita
Reacţia de răspuns la evenimentele vietii
FUNCTIILE CHAKRELOR

Read More

Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 13 iulie

“Cei care consideră că nu trebuie să se iubească pe ei înșiși greșesc. Este normal să te iubești, natura a dat acest instinct copiilor săi. Numai că ei trebuie să învețe să se iubească începând prin a conștientiza demnitatea lor de fii ai Domnului.

Ne iubim cu adevărat pe noi înșine atunci când mâncăm și bem orice și oricum, când ne intoxicăm plămânii cu tutun, când ne otrăvim cu niște gânduri și sentimente distructive? Nu. A te iubi înseamnă a veghea să nu lași să pătrundă în tine însuți nici un element impur, nociv, fie el fizic sau psihic. Fiindcă prin puritate pregătim condițiile pentru a primi vizita unor entități luminoase. Iar dacă sunteți atenți să nu faceți nici un rău altora, ci dimpotrivă, să îi ajutați, să îi ușurați, să le alinați durerile, și în acest caz pregătiți condițiile pentru ca Domnul să vină să-și facă locuința în voi și să vă aducă binecuvântările sale. Iată cum trebuie să vă iubiți. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – ca stare superioară de conștiință
Iubirea divină – îi copleșește numai pe cei care i se deschid
Iubirea – o găsim atunci când nu o căutăm
Iubirea – o energie ce coboară din Cer, și care trebuie să se întoarcă la Cer
Viața, veșnic reînnoită – ne păstrează iubirea ființelor

Read More

Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 iulie

“Pentru a înțelege bine importanța zilei prezente, trebuie să ne comportăm ca și cum ea ar fi ultima. Unii vor spune că este îngrozitor să ai mereu în minte gândul morții, dar ei se înșeală. În realitate, a trăi fiecare zi ca și cum ar putea fi ultima nu ne împinge spre latura morții, ci spre latura vieții. Când cineva se comportă cu nerăbdare, cu dezinvoltură, ca și cum anii nu i-ar fi numărați, atunci, da, acela se îndreaptă spre moarte, fiindcă își risipește viața.

Dacă înțelepții ne-au sfătuit să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima, este pentru a căuta să facem azi ceva mai util, mai frumos, mai prețios… ceva unic! Nu este vorba să credem că va fi ultima noastră zi, este numai o metodă pedagogică pentru a ne incita să îi conferim mai mult sens și frumusețe și să pregătim zilele următoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ziua de mâine – să ne pregătim totdeauna din ajun
Jignirile – o metodă de a le învinge
Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim
Instinctul de dominare – consecințele sale
Despre Dragoste

Read More