Mikhail Naîmy tagged posts

Mikhail Naîmy – Cartea lui Mirdad

Category: Carte spirituala Comments: No comments

Mikhail Naîmy - Cartea lui Mirdad

Valea de cremene

Înfruntând marea spre vest şi ridicându-se la mii de metri deasupra ei cu un perete întins, abrupt şi stâncos, Piscul Altarului apare de la depărtare semeţ şi primejdios. Totuşi, mi-au fost arătate două căi destul de sigure de a ajunge la el: amândouă nişte cărări înguste şi întortocheate, înconjurând multe prăpăstii, una de la nord, cealaltă dinspre sud. Am hotărât să nu o aleg pe nici una. Între cele două poteci, coborând direct din vârf şi ajungând aproape până la poale, mi s-a părut că zăresc o vale îngustă, lină, care îmi apărea ca un drum împărătesc ce şerpuia agale spre pisc.
Mă atrăgea cu o putere ciudată şi am hotărât să mi-o aleg drept cale. Când i-am dezvăluit hotărârea mea unui muntean din partea locului, acesta mă ţintui cu ochii speriaţi şi frângându-şi mâinile, strigă îngrozit:
„Pe Valea de Cremene? Nu fii atât de nesăbuit încât să-ţi pierzi atât de ieftin viaţa. Mulţi înaintea ta au încercat, dar nimeni nu s-a întors vreodată să povestească. Valea de Cremene? Doamne fereşte!”

Read More