mantuitor tagged posts

TU NU AI FOST ALES SA FII MANTUITOR

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

tu nu ai fost ales sa fii mantuitor

Bună dimineața
și o zi abundentă în claritate și înțelegere!
Vă doresc să aveți parte – de claritatea reflecției voastre, pentru înțelege efectului gândurilor, alegerilor și a stărilor emoționale pe care vi le induceți, asupra propriului destin și a vieții celor din jur.

Vă doresc să dobândiți puterea clarității și a înțelegerii sensului vieții, pentru a putea descifrarea și cuantifica atât la nivel conștient-cognitiv cât și la nivel energetic, mesajele și lecțiilor de viață pe care consecințele alegerilor voastre vi le aduc, și le resimțiți la nivel emoțional-reactiv.

Când vom înțelege că – prin tot ceea ce simțim, credem și alegem în mod conștient (prin rațiunea spiritului) sau involuntar (prin deciziile subconștiente ale minții), să exprimăm prin gânduri, cuvinte, crezuri, convingeri, prejudecăți, decizii și fapte – oglindim creația mentală a lumii noastre sufletești, în lume și în planul fizic al trăirilor și rezultatelor noastre – vom fi pregătiți să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce spunem, gândim,,i facem și oglindim în lume.

Cât timp vom respinge iertarea, acceptarea și asumarea, a ceea ce este, suntem, facem și avem, și sau ne vom condiționa darurile și iubirea de a așteptări, interese, și nevoi materiale sau sufletești – NU vom putea înțelege că – prin tot ceea ce blamăm, condamnăm sau judecăm ca ”rău”, ”urât”, ”greșit”, ”lipsit de valoare”, ”vinovat”, ”ostil”, potrivnic”, nedrept”, ”josnic”, ”insuficient”, ”nemulțumitor”, etc. – ne exprimăm fricile, negativitatea, nemulțumiri, carențe, frustrări și propriile carențe emoționale.

Până ce nu ne vom putea detașa la nivel emoțional, de atașamentele mentale pe care le dezvoltăm, de viciile și negativitatea pe care o exprimăm, și de tot ceea ce resimțim din exterior, din mediu și din partea celorlalți, ca ostil, potrivnic, greșit, negativ, nemulțumitor sau insuficient – se află în noi și provin din întunericul nostru sufletesc și din carențele și credința neputințelor noastre pe care prin convingeri le hrănim – nu vom înțelege că ele sunt oglinda lumii noastre sufletești.

Ca să înțelegem cauza și modul în care experiența traumei, a fricilor, a neîmplinirilor, a insuficiențelor, a ne-iertărilor, a neputințelor, a durerilor și a poverilor auto-induse prin crez – ne distorsionează percepțiile, gândurile, deciziile, destinul, consecințele – e nevoie să ne detașăm de planul nostru mental și material.

Când ”rațiunea” minții nu va mai fi distorsionată ne negativitate, ne-iertări, nemulțumiri și frici – vom putea observa cauza fricilor, a neliniștilor, durerilor, atașamentelor și a neîmplinirilor noastre, dobândind claritatea din perspectiva planului nostru energetic (spiritual).

Când vom dobândi liniștea inimii și pacea sufletească, prin iertare și împăcare cu ceea ce suntem, experimentăm, simțim și trăim – vom dobândi rațiunea conștientă.

A raționa conștient înseamnă a dobândi capacitatea de reflecție asupra efectelor trăirilor noastre ca efect al procesării informațiilor cu care intrăm în contact, și în afara planului emoțional-reactiv. Înseamnă a putea cuantifica efectule reacțiilor noastre instinctuale, asupra lumii noastre interioare și exterioare, înainte de a genereza acțiuni ce pot duce la consecințe nedorite de noi.

Atunci când comportamentul și trăirile noastre, nu se vor desfășura doar în plan emoțional, ci și în cel pragmatic, rațional-cognitiv, vom dobândi înțelegerea (prin conștiință trează): a realității noastre imediate, a adevărului obiectiv și a cunoașterii subiective a minții (bazate prin ”rațiunea” instinctulă a minții, pe frici, pe convingeri, nevoi, lăcomii, insuficiențe și prejudecăți).

Când vom înțelege cauza fricilor, a neputințelor, durerilor, poverilor și neîmplinirilor noastre, și ne vom putea detașa de ele prin iertare, le vom putea înlătura din viața noastră, diminuându-le puterea și influențele asupra gândurilor, alegerilor și a stărilor noastre fizice, mentale, emoționale și sufletești.

Până ce vom fi neîmpăcați mental, emoțional și sufletesc – vom fi nemulțumiți și neputincioși acționăm eficient în planul abundenței noastre spirituale, pentru a ne împlini viața și în plan material, relațional, profesional și financiar, ca efect.

Când vom înțelege că atât durerile noastre fizice cât și cele sufletești au la bază imaturitatea noastră emoțională și carențele spirituale – ego-ul și fricile minții noastre, nu ne vor mai putea manipula emoțional, deciziile și atitudinea față de semeni și față de propria viață.

Când lumea noastră sufletească va cunoaște abundența prin iubire, stările noastre emoționale pozitive, se vor oglindi la nivel energetic, în mod benefic în fiecare plan al vieții pe care o experimentăm și o trăim.

Pentru a face loc frumuseții, iubirii și valorilor în viața noastră, va trebui să învățăm să devenim responsabili pentru propria viață. Pentru asta, va trebui să încetăm să ne ocupăm mintea cu a judeca și a modela viața și experiențele celorlalți. Va trebui să înțelegem că, fiecare dintre noi avem propriul destin, propriile sarcini karmice, propriile haruri, carențe și valori, și prin ele suntem sortiți să ne urmăm propriul destin învățându-ne propriile lecții de viață.

Prin a continua să ne amestecăm în viața, deciziile, karma, lecțiile și viața celorlați nu facem altceva decât să pierdem din vedere, propriile lecții, pentru a ști și a înțelege cum să înlăturăm din percepțiile, perspectivele și convingerile noastre mentale: poverile, fricile, neîmpăcările, neajunsurile, neliniștile, ostilitatea, negativitatea, ne-iertările, traumele emoționale și durerile.

Pentru a ne redobândi fericirea și pacea sufletească va trebui să încetăm să ne mai opunem vieți și să ne condamnăm singuri la nefericire și suferințe, continuând să ne inducem în mod inconștient sau voit, stări emoționale ce ne sunt potrivnice, și nu ne aduc nimic benefic, nici în plan energetic și nici în planurile vieții.

Este esențial, ca atunci când ne analizăm stările emoționale și ne cuantificăm rezultatele, prin consecințelor și trăirilor voastre – să înțelegem că ele sunt efectul evenimentelor și trăirilor atrase sau induse mental de deciziile și acțiunile noastre.

Vom putea fi fericiți doar din momentul în care vom înțelegem că stările noastre emoționale și sufletești, sunt cele pe care noi alegem să ni le inducem și în mod constant să le hrănim. Când vom deveni responsabili pentru gândurile, faptele și emoțiile pe care le exprimăm, lumea noastră sufletească va redeveni frumoasă.

Prin oglindirea spre exterior a valorilor și a frumuseților noastre sufletești (neîngrădiți de frici, prejudecăți sau așteptări materiale) – vom contribui fiecare dintre noi, în parte, câte puțin, la transformarea benefică, ca efect, a lumii în care trăim și a oamenilor pe care-i privim.

Cât timp vom rămâne inconștienți, nepăsători sau insensibili la realitatea, durerilor, poverilor și neîmplinirilor propriei vieți (auto-induse prin iluziile, prejudecățile, scuzele, ne-prețuirea, ne-iertarea și proiecțiile irealității minții ego, prin frici și negativitate asupra propriei vieți) – vom continua să oglindim nepăsarea noastră în lume.

Cât timp trăirile noastre sufletești și lumea interioară, se vor oglindi în afară, prin convingerea neputințelor, ostilității și a nemulțumirilor pe care le hrănim, și și lumea exterioară se va oglindi în propria viață, prin consecințele și evenimentele potrivnice pe care le atragem.

Pentru a atrage abundența, fericirea, starea de bine și bucuriile vieții, este esențial să creăm întâi în interiorul nostru ceea ce dorim să oglindim în afară, pentru a le atrage în realitatea palpabilă a trăirilor noastre.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
ADEVARUL ESTE USA DESCHISA
CINE IMBRATISEAZA COPILUL
Filmul vieţii noastre
Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului
FÂNTÂNA FERICIRII

Read More