Kahlil Gibran tagged posts

Despre copii

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Kahlil Gibran

Copiii tăi nu sunt copiii tăi.
Ei sunt fiii şi fiicele vieţii care tânjesc după ea însăşi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine,
Şi deşi ei sunt cu tine, totuşi ei nu-ţi aparţin.
Poţi să le dai dragostea ta, dar nu şi gândurile tale,

Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Poţi să le adăposteşti trupurile, dar nu şi sufletele,
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,
Pe care tu n-o poţi vizita, nici măcar în visele tale.
Te poţi lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-ifaci ca tine
Pentru că viaţa nu zăboveşte în ziua de ieri.

Tu eşti ca arcul din care copiii tăi pleacă ca nişte săgeţi vii.
Arcaşul vede ţinta de pe calea către infinit,
Şi-ţi dă şi ţie puterea să vezi cât de departe poţi ajunge.
Se încordează cu tine, cu puterea Lui, aşa încât săgeţile să zboare iute şi departe;
Lasă ca încordarea ta în mâinile arcaşului să fie spre bucurie,
Căci aşa cum îşi iubeşte săgeata care zboară,
tot astfel El iubeşte arcul care este stabil.

fragment din Profetul, de KAHLIL GIBRAN

Read More

Kahlil Gibran – Profetul

Category: Carte spirituala Comments: No comments

Kahlil Gibran

ALMUSTAFA, cel ales şi mult iubit, care era aurora propriei sale zile, aşteptase timp de doisprezece ani în cetatea Orphales revenirea corabiei ce urma să-l readucă în insula-i natală.
Şi, în al doisprezecelea an, în a şaptea zi de Ielool, în luna recoltelor, el se sui pe colina din afara zidurilor oraşului şi privi peste mare; şi zări sosind cu ceaţa, corabia lui.
Atunci porţile inimii brusc I se deschiseseră şi bucuria-i zburdă departe pe mare. Şi închise ochii şi în tăcerea sufletului se rugă adânc.
Apoi, coborând colina, fu cuprins de tristeţe şi gândi în inima sa: „Cum aş putea să plec liniştit şi fără părere de rău? Nu. Nicicum nu se poate să părăsesc această cetate fără ca sufletu-mi să sângereze.
Lungi au fost zilele de amărăciune pe care le-am trăit între zidurile-i, lungi nopţile singurătăţii; dar cine poate să-şi abandoneze amărăciunea şi singurătatea fără părere de rău? Pe aceste străzi am risipit prea mult din spiritul meu şi prea numeroşi sunt copiii aşteptării mele care merg goi printre aceste coline şi deci nu mă pot desprinde de ei fără o dureroasă apăsare.

Read More