FREDERICK W. BAILES tagged posts

MINTEA CARE POATE VINDECA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

mintea care poate vindeca

Omul trăieşte în interiorul conştiinţei sale şi nu afară, în lumea exterioară. El nu-şi dă seama că s-a lovit de o obstrucţie materială, decât atunci când mesajul a fost transmis conştiinţei sale, prin intermediul nervilor. Lucrurile pe care le suferă omul, le suferă în interiorul conştiinţei sale, atunci când nervii îi raportează senzaţia.

Trebuie să înţelegem adevărata relaţie dintre minte şi trup, pentru a vedea de ce este făcută afirmaţia că stările mentale sunt responsabile pentru boală. Omul nu este un corp ce conţine o minte; el este o minte ce acţionează într-un corp. Acesta este un adevăr fundamental, ce trebuie să fie acceptat dacă vrem să existe vindecare mentală şi spirituală. Corpul însuşi este rezultatul activităţii minţii, este modelat de minte şi modificat de către aceasta.

Modificările fizice, de natură superficială pot fi observate dacă se urmăresc schimbările din stările mentale. Se ştie, de mai multă vreme, că ulcerele gastrice, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace şi altele sunt cauzate de deranjamentul mental ce se manifestă pe o perioadă de timp. Se afirmă că stări emotive adverse opresc producţia de celule roşii sanguine, ducând astfel la anemie; de asemenea, o mare parte din aşa-numitele indigestii nervoase sunt indigestii emotive.

Se pune întrebarea dacă stările fizice pot fi corectate prin modificarea stării mentale. Oamenii de ştiinţă afirmă că s-au văzut cazuri de vindecare ale unor afecţiuni cutanate, stări de răceală provocate de frustrarea unor necesităţi fiziologice (dragoste, relaxare etc.) prin tratamente mentale corespun-zătoare. De asemenea, se afirmă că sinuzita, polipii nazali, colita şi stările nervoase pot avea o origine mentală.

Recent, revista „Physician” din New-York a publicat un articol, în care a raportat că sistemul nervos autonom, sub influenţa gândirii negative, provoacă curgerea excesivă a unor fluide numite „apoase” în ţesuturi şi membrane. Operaţiile, medicamentele şi regimul vor îndepărta excesul de fluide, dar, afirmă mai departe articolul, mintea în mod obişnuit îndeplineşte o funcţie de umplere din nou şi deci nu există un tratament eficient până ce starea mentală şi emoţională nu sunt înlocuite cu una de „încredere”.

Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice, până într-atât, încât să conducă la îmbolnăvire?
Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întregul organism. Fiecare celulă în parte, oricât de mică, este o scânteie infinitezimală a minţii. Nu există în întregul Univers, un singur punct care să nu fie influenţat de Minte, prin urmare, nu există un singur atom în corpul omenesc, care să fie despărţit de acţiunea mentală, nici măcar pentru o clipă.

Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri: fizic şi mental, încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Mintea condensată în forma fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce mintea gândeşte, corpul gândeşte, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală diferită se înregistrează în corp şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată, care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic, este incorect să se spună că boala este „cauzată de minte”. Forma distorsionată, ce o numim boală, este numai gândul-formă, distorsionat în stare vizibilă. Problema este, în primul rând, o chestiune de gândire, la fel fiind şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece boala însăşi este mentală. Corpul nu are putere, ca el însuşi să genereze boala, care este numai o umbră aruncată de minte; mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.

Fiecare nouă celulă în corp este un gând în formă, fie negativ, fie pozitiv, el având substanţa. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr, dacă intenţionăm să cerem corpului o condiţie de sănătate abundentă.

Când socotim că celulele corpului sunt create cu viteza fulgerului, putem înţelege cum ele sunt gândire în formă. Ca un simplu exemplu, se poate arăta că globulele roşii sunt construite într-un ritm de 150.000 pe secundă, şi-n mod normal, dispar în acelaşi ritm. Raportând acest lucru la alte ţesuturi ale corpului, ne putem da seama că acest organism, pe care-l numim OM, este un vârtej dinamic de energie gândită, pe care mintea, fără încetare, o face să ia formă. Se poate spune, că controlul afecţiunii constă în controlul gândirii şi că, pentru a schimba o condiţie fizică, trebuie mai întâi schimbată gândirea. Prin urmare, căutam o tehnică care să ne dea posibilitatea de a schimba caracterul fluxului conştiinţei. Într-un alt capitol, vom ajunge la acest subiect. La acest nivel, este suficient să repetăm că tehnica nu constă în forţa voinţei, a concentrării sau a repetării zi de zi; în orice fel, îmi merge mai bine. Tehnica constă într-o unificare conştientă a Fiinţei cu Inteligenţa Universală, care niciodată de la sine, nu are vreun gând de boală şi, prin urmare, nu poate avea niciodată o formă de boală. Există o foarte precisă tehnică, prin care ne putem conduce şi noi înşine la această unificare.
Boala este dovada exterioară şi semnul unei tulburări interioare.
Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integre.

Putem spune, că nimic nu apare în viaţa noastră, decât ceea ce atragem printr-o gândire intensă şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da boală. S-a mai arătat faptul că, Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personala, se manifestă printr-o Lege Imperso-nală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de clară şi intensă, aşa ca să devină dominantă.

Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum există şi Legea electricităţii, care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum, tot atât de repede, poate să-i prăjească pâinea, deoarece aceasta nu cunoaşte altceva, decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.
După cum s-a mai subliniat, omul este pe drumul descoperirii de sine. Lui îi revine îndatorirea de a pătrunde înţelesul universului în care trăieşte şi el va suferi atâta timp cât nu va realiza aceasta. Copilul va suferi de zgârieturile pisicii, până când va învăţa că nu trebuie să o tragă de coadă. Legea îi apare crudă, totdeauna, aceluia care nu o înţelege, şi-n consecinţă acţionează contrar acesteia. Toate legile ne sunt stăpâne, atât timp cât nu le înţelegem; când însă le pătrundem semnificaţia ele devin gata de a ne servi.

Acela care îşi permite să se satureze cu o gândire distructivă îşi atrage o manifestare fizica distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care-i produce omului boala, îl va face să se însănătoşească. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între om şi Dumnezeu nu intră în discuţie deloc, în sensul condamnării şi pedepsirii. Aşa că, argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă.

Principiile vindecării spirituale sunt astăzi bine cu-noscute şi larg răspândite, făcându-se cunoscute, atât motivele rezultatelor bune, cât şi cele ale eşecurilor, în cazurile izolate. Vindecarea mentală şi spirituală s-a transformat din forma de cult, cum era privită în trecut, în ştiinţă; dezvoltându-se ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute şi mai ales datorită mo-dificării ideilor în ceea ce priveşte originea bolilor, schimbând-o din planul fizic în planul mental al spiritului. Acest mare salt nu a fost uşor de realizat. Cu toate acestea, s-a ajuns, de la o concepţie vagă privind originea bolilor, la precizia de astăzi. Acum ştim că: dorinţele fizice sunt o reflectare a stărilor mentale, simpla schimbare a procesului de gândire.
Odată ajunşi la concluzia că există o Minte Universală Unică, reprezentând eterna pace, linişte, putere, iubire, credinţă, armonie, expansiune, sănătate şi desăvârşire, obiectivul nostru este de a aduce ceea ce numim minte individuală la o stare de unificare cu Mintea Unică. Astfel, de vreme ce Mintea Universală este veşnic netulburată de forţe ostile, nu recunoaşte niciodată existenţa a altceva, ce nu este ca ea însăşi; atunci, mintea noastră, făcând parte din acea Minte Unică, nu poate experimenta nimic ce nu este experimentat în aceasta Minte.

Atunci când iubirea ne este autentică – CREDINȚA lăuntrică ne devine LUMINĂ, pentru a ne arată calea spre sufletu și inima persoanei alese.

Autor: FREDERICK W. BAILES – MINTEA CARE POATE VINDECA

Recomandam urmatoarele articole:
Pământul – în planul fizic, ca și în planul spiritual, el încolțește numai semințele ce i le oferim
Don Miguel Ruiz – Cele Patru Legaminte
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume
Dușul complet de dimineață. Pentru Corp, Minte și Suflet
Bashar despre Mintea Superioară , Creierul Fizic , Mintea Fizică

Read More