energia iubirii tagged posts

ENERGIA IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

energia iubirii

A iubi, înseamnă a ne simți onorați să ne dăruim energia, experiențele, valorile și harul, dedicându-ne prin toată ființa noastră, binelui celuilalt sau al celor către care decidem să ne canalizăm gândurile, atenția, resursele și abundența – dincolo de așteptări, atașamente și nevoi personale, sau de condiționările și prejudecățile celor ce ne îngrădesc și ne contestă alegerile, experiențele sau dreptul de a ne exprima, manifesta și asuma dragostea.

Ca să fim sau să devenim o persoană iubită, este îndeajuns să avem curajul și maturitatea emoțională, pentru a transforma dragostea din inimă, în energia iubirii – ce pleacă dinspre noi, ca vibrații și daruri energetice ce ne oglindesc personalitatea, caracterul, valorile, vulnerabilitățile și bunătatea sufletească – spre cei pe care alegem să-i îmbrățișăm necondiționat, cu frumusețea noastră lăuntrică.

A fi o persoana iubită și a trăi în abundența energiei iubirii – înseamnă A FI și a ne manifesta în mod autentic, prin frumusețea noastră sufletească, și astfel, să fi făcut deja cel puțin o persoană să se simtă bucuroasă, fericită și onorată să ne iubească și să ne prețuiască pentru ceea ce suntem, facem și exprimăm – dorindu-și la rândul ei să ne stea în preajmă, fără a-i cere asta.

Aceia care ne vor recunoște vibrația, căldura inimii și energia luminii sufletești și le vor prețui – vor fi mereu atrași de personalitatea, valorile și mărinimia noastră, iubindu-ne pentru ceea ce suntem și le dăruim, fără a le cere asta, și fără a permite celor din jur să le conteste dreptul de a-și împlini și exprima dragostea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – face legile inutile
Iubirea – se hrănește din mister
IUBIREA DE DINCOLO DE SUFERINȚE
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA

Read More

ENERGIA IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

energia iubirii

Când vom ști să alegem în mod conștient și permanent, să ne îmbrățișăm fricile, neputințele și îndoielile, cu energia iubirii – vom înceta să ne mai rănim inima și sufletul, prin judecăți, ostilități și nevoia de a ne plânge.

Atunci când vom înțelege să renunțăm la a ne mai vlăgui inconștienți de energie, prin nemulțumiri, lăcomii, supărări, furii, frustrări, neliniști și griji – vom redobândi abundența energetică, liniștea sufletului și starea de bine, prin cumpătare, asumare, acceptare, prețuire, credința, mulțumire și fericire.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator

Read More