cuvinte de intelepciune tagged posts

Abţinere de la proiecţie

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 30 septembrie 2014

Nimic nu dezechilibrează mai repede o relaţie, decât frecventele acceptări de a-l învinovăţi pe celălalt şi de a te culpabiliza.

Nu uita că trebuie să-ţi disciplinezi propria viaţă.

Nu eşti întotdeauna fericit. Atunci când trăieşti singur, ai momente de tristeţe, de auto încriminare, de frică, de nelinişte, ai sentimentul că eşti nevrednic şi ratat. Ai nevoie să scoţi la suprafaţă aceste momente şi să îmbrăţişezi aceste gânduri şi sentimente cu compasiune – altfel nu vei putea trăi.

Ce te face să crezi că nu va trebui să faci acelaşi lucru şi în cadrul unei relaţii?

Adevărul este că ai nevoie să fii încă şi mai plin de compasiune fată de tine însuţi – şi încă şi mai responsabil faţă de gândurile şi sentimentele tale, atunci când trăieşti alături de altcineva.

Asta, pentru că tendinţa ta egotică şi cea a partenerului tău va fi aceea de a vă învinovăţi reciproc pentru stările voastre emoţionale negative.

A te abţine de la o astfel de atitudine este una din cele mai mari provocări ale unei relaţii.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Invidia, una dintre cele mai grele boli spirituale
Un principiu care iti va schimba viata!
A folosi afirmaţii pentru a nega sentimente
Perceptia
Ispitele evolutiei spirituale: devalorizarea

Read More

Demonii care se ridică la suprafaţă

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 29 septembrie 2014

Unele conflicte între oameni au puţin de-a face cu datele unei situaţii şi foarte mult de-a face cu
demonii interiori care sunt deranjaţi şi scoşi afară din adâncurile lor întunecate, în lumina conştientei conştiente.

Partenerul tău nu este responsabil pentru demonii tăi, nici tu nu eşti responsabil pentru ai lui. Dar voivă ajutaţi unul pe celălalt, pentru a accede la o mai mare conştientă. A trăi cu o altă persoană adesea îţi declanşează stările cele mai ascunse şi provoacă explozii neaşteptate. Temerile tale, pur şi simplu, nu pot rămâne ascunse. Asta nu-ţi face întotdeauna plăcere. Dacă tu te aştepţi să îţi facă mereu plăcere, vei fi foarte dezamăgit. Fiecare relaţie trece de la povestea de dragoste la realism –
şi apoi la adâncurile disperării. Cuplurile cad din starea de graţie, la fel ca persoanele individuale. Fiecare are o noapte întunecată a sufletului, o încleştare cu tărâmul demonic.

Cuplurile care îşi înfrunta demonii şi păşesc dincolo de frică, câştiga o bătălie decisivă împotriva propriei lor ignoranţe. Ele sunt cele care transcend limitele pe care le-au impus anterior iubirii. Ele sunt cele care învaţă să iubească fără condiţii.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Dependent de o poveste de dragoste
Din învăţăturile unui preot iezuit
Sufletul pereche
Farmacie pentru suflet
Folosirea puterii mentale pentru acumularea si dirijarea fortei vitale in corp

Read More

A da un sfat

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 28 septembrie 2014

Atunci când ceilalţi îţi cer opinia sau sfatul, te rog împărtăşeşte-ţi experienţa, cu menţiunea că s-ar putea să nu li se aplice şi lor. A împărtăşi ceea ce funcţionează pentru tine le poate fi de ajutor celorlalţi, numai dacă le păstrezi un spaţiu în care ei să poată auzi ce le spune propriul lor ghid interior.

Atunci când simţim un impuls de a împărtăşi celorlalţi ce gândim, dorinţa de a-i ajuta poate fi un atac mascat.

Aşa că, trebuie să fim extrem de atenţi şi să ne întrebăm: “Oare pot eu comunica acest lucru cu respect, fără să fiu ataşat de felul în care va fi primit?” şi: “Oare povestea mea îi va putea da forţă celui cu care vorbesc?” Dacă răspunsul este “nu”, atunci e mai bine să o laşi pe altă dată.

Faptul că cineva îţi cere sfatul, nu înseamnă că tu ai un sfat bun de dat. Dacă adevărul e că nu ştii ce să spui, atunci a spune: “Nu ştiu” poate fi un mare dar făcut celuilalt, pentru că îl ajută să-şi întoarcă privirile spre interior, pentru a găsi propriul răspuns.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Eckhart Tolle – Sfaturi #06
Sfaturi pentru sănătate
Pacea – sau cum să ne hrănim în planurile fizic și psihic
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Dependent de o poveste de dragoste

Read More

Demascarea adevărului

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 27 septembrie 2014

Toate judecăţile, opiniile şi interpretările maschează adevărul. Toate sunt forme de abuz. Atâta vreme cât judeci pe cineva, nu poţi vedea adevărul cu privire la acea persoană. Ceea ce vezi este doar omască.

Numai atunci când îţi dai jos propria-ţi masca, poţi vedea dincolo de măştile pe care le poartă ceilalţi. Abia atunci vezi cine sunt oamenii cu adevărat. Abia atunci îi vezi pe ceilalţi, aşa cum te vede Dumnezeu pe tine.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
DE CE PORTI MASCA?
Filmul vieţii noastre
EGO-ul – umbra din noi
Toate motivaţiile se găsesc în planul cauzal
Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (A)

Read More

Comunicarea este o punte de legătură

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 26 septembrie 2014

Atunci când îi învinovăţeşti şi îi judeci pe cei din viaţa ta, vei trăi experienţa separării. Poţi realiza o punte de legătură peste această separare, numai comunicând cu ceilalţi, într-un mod lipsit de ostilitate.

Dacă ai un sentiment de mânie, de exemplu, lasă cealaltă persoană să ştie că eşti mânios, dar nu o învinovăţi pe ea pentru că te “face” să fii mânios.

Nu îţi ascunde sau deghiza mânia. Admite-o în mod deschis. Asumă-ţi responsabilitatea pentru ea. Comunică cu onestitate ceea ce simţi şi apoi ascultă, fără să judeci, cum se simt ceilalţi. În acest fel, eviţi stările extreme de a-ţi înăbuşi sentimentele, sau de a le proiecta şi de a-i ataca pe ceilalţi.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE COMUNICAREA CU DUMNEZEU
Momentul prezent
Curs de miracole – culegere de exerciţii
Trădarea emoţională şi sexuală
Manipulator de suflete sau metafizician genial?

Read More

A accepta deosebiri

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 24 septembrie 2014

În orice relaţie vor exista momente când nu vei fi de acord cu partenerul tău. Problema este cât de bine te vei descurca când nu veţi fi de acord? Există oare loc în relaţia voastră pentru ca amândoi să aveţi opinii diferite, cât şi interese şi activităţi pe care nu le împărtăşiţi? O relaţie care, pentru a se dezvolta, cere o înţelegere desăvârşită şi o împărtăşire totală a opiniilor şi intereselor nu poate fi una realistă. Aceasta înseamnă să aştepţi mult prea mult de la orice relaţie.

Atunci când dragostea ta pentru partenerul tău se bazează pe acceptare şi nu pe contract, ai o şansă mai bună de a crea o intimitate reală. Contrar a ceea ce cred mulţi, într-o relaţie bună nu e nevoie să împărtăşeşti totul cu partenerul tău. Mai degrabă, ea îţi cere să aveţi acea încredere reciprocă unul încelălalt, care să a permită să fiţi autentici şi să vă exprimaţi pe voi înşivă – atât separat, cât şi împreună.

Desigur că intimitatea vine din intensitatea şi profunzimea îmbrăţişării voastre. Dar ea vine şi din dorinţa voastră de a renunţa, când e cazul, şi de a vă sprijini unul pe celălalt, atunci când există lucruri pe care nu le puteţi împărtăşi.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Tara Brach – Radical Acceptance – [Guided Meditations]
Filmul vieţii noastre
Camera roșie – Conștientul Colectiv
J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători
David R. Hawkins – Renunţarea la aşteptări

Read More

Dependent de o poveste de dragoste

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 22 septembrie 2014

E uşor să devii dependent de o poveste de dragoste.

Aşa cum se întâmplă cu toată lumea, şi ţie îţi place să te îndrăgosteşti foarte tare. De aceea, atunci când o relaţie se sfârşeşte şi te simţi trist şi părăsit, cauţi imediat o altă relaţie care să-ţi refacă moralul.

A te îndrăgosti seamănă foarte tare cu un drog. Te poartă foarte sus, pentru o scurtă perioadă de timp – dar prăbuşirea e inevitabilă. Apoi, dacă ai devenit dependent, ieşi afară şi mai iei o doză. Găseşti pe altcineva de care să te îndrăgosteşti – şi vă pierdeţi unul în celălalt.

Nu trebuie să aveţi prea multe în comun ca să te îndrăgosteşti. Atunci când te simţi bine, ţi se pare că poţi împărtăşi totul cu partenerul tău. Numai atunci când drogul îşi pierde efectul, realizezi că e posibil ca tu şi cealaltă persoană să nu prea aveţi multe în comun. Poate fi foarte dureros să te uiţi la cineva cu care ai împărţit patul trei sau patru luni şi să îţi dai seama că aveţi sisteme de valori, intereseşi ţeluri diferite.

Tuturor le place să se îndrăgostească. Cui nu i-ar place “să-i fiarbă hormonii”? Dar foarte puţini oameni realizează cât de periculos poate fi acest lucru.

Într-adevăr, foarte puţine cupluri supravieţuiesc perioadei când sunt “îndrăgostiţi”. Acelea care supravieţuiesc sunt cele care fie că îşi fac timp să se cunoască înainte de a se îndrăgosti –
fie că sunt, pur şi simplu, norocoase.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Capitolul 3 – Cum să medităm?
Moralitate şi sex
Libertatea – se găsește numai la vârf, în Dumnezeu
Eckhart Tolle – Sfaturi #01
ȘTIRILE DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII

Read More

Fructul strădaniei tale

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 22 septembrie 2014

Nu-ţi face planuri nerealiste cu privire la când sau cum îţi vor fi satisfăcute necesităţile. Dacă ceri un măr şi primeşti un măr, nu înseamnă că tu eşti copilul preferat al lui Dumnezeu. Înseamnă doar că este sezonul merelor.

Fii fericit. Sărbătoreşte-ţi norocul.

Dacă ceri un măr şi capeţi o banană, poţi avea două atitudini. Una este: ”Cel puţin e un fruct!” Cealaltă este: Dumnezeu nu mă place, pentru că mi-a trimis o banană, iar eu nu pot să sufăr bananele”. Dacă îţi doreşti ceva foarte mult, faptul că ai primit o banană nu te va opri să doreşti
în continuare. Dar cei mai mulţi dintre noi nu cunosc acest lucru. În nouă cazuri din zece, aruncăm banana şi apoi alunecam pe coajă!

Adu-ţi aminte că, dacă este sezonul bananelor şi tu aştepţi un măr, s-ar putea să trebuiască să ai răbdare până când vine sezonul merelor! Eşti dispus să aştepţi? Cât de mult îţi doreşti cu adevărat un măr? Vezi, aici este vorba numai şi numai de tine. Nu are nimic de-a face cu altcineva!

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Sensul vietii
Despre presupuneri
Invidia, una dintre cele mai grele boli spirituale
Despre teamă
PATCH ADAMS – un medic trasnit (2008)

Read More

A da drumul

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 20 septembrie 2014

Atunci când ceva nu merge în viaţa ta, încerci să îndrepţi lucrurile. Apoi, dacă nu reuşeşti, pentru ovreme poţi să pretinzi că totul e în regulă, chiar dacă ştii că nu este. În cele din urmă realizezi că inimata nu e implicată în acea activitate sau relaţie. Acesta este momentul când eşti gata să dai drumul, să renunţi.

A renunţa este un act de mare curaj. Există întotdeauna un oarecare grad de durere, atunci când laşisă plece o persoană sau un lucru care, odată ţi-a adus bucurie şi fericire. Va trebui să ai răbdare şi să-ţi plângi pierderea. Dar, când ai terminat cu jelitul, vei vedea lucrurile cu totul altfel.

Atunci când vechiul moare, noul se naşte.

Pasărea Phoenix se ridică din cenuşa distrugerii.

Dacă rămâi centrat, în timp ce focul arde în jurul tău, în viaţa ta se vor ivi ocazii la care nici n-ai visat vreodată.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Renunţarea la aşteptări
Beneficiile renunţării
Letting Go – Calea renunţării
Adevărata putere se dobândește datorită unor mici strădanii repetate
A pune capăt trecutului

Read More

A ierta înseamnă a elibera

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 16 septembrie 2014

A ierta nu înseamnă a face ceva, ci a elibera. Pentru a te elibera de o judecată, spune-ţi în sinea ta: “Judecata pe care am făcut-o este neadevărată. Ea a fost făcută din ignoranţă. Ea spune mai mult despre mine, decât despre tine. Dar ea nu este adevărată nici în privinţa mea. Această judecată este oreflectare a fricii mele. Aş face mai bine să-mi înfrunt direct frica, decât să te judec pe tine sau pe mine.”

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
A ierta – lăsând Cerului să-și exercite dreptatea
Despre responsabilitate
ADEVARUL – Doare sau Elibereaza
Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
DESPRE VINDECARE

Read More