bilant tagged posts

Bilanțul propriei vieți – să nu așteptăm prea mult să îl facem

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Mai devreme sau mai târziu, vine o clipă în care oamenii își fac bilanțul vieții. Atunci, dacă ei sunt cinstiți, ei sunt deseori obligați să recunoască că și-au risipit de multe ori energia, sănătatea, frumusețea în niște activități ce nu meritau prea mult. Bineînțeles, ei au avut și unele mici avantaje; dar, dacă ar fi pus toate acestea în balanța divină, ei și-ar fi dat seama că puținul ce l-au câștigat nu compensează bogățiile pierdute.

Din păcate, este o modalitate de calcul pe care bărbații și femeile o fac deseori prea târziu. Când pornesc la cucerirea averii, a puterii, a gloriei sau chiar a cunoașterii, nu le vine ideea să evalueze pierderile pe care acțiunile lor le pot deopotrivă antrena. Și chiar dacă ei sunt mândri că și-au atins scopul, după câțiva ani, îi regăsim epuizați, bolnavi fizic și psihic, pierzându-și pofta de mâncare, somnul, bucuria. În acel moment, ei își dau seama că tot acest câștig nu merita întregul efort depus și își spun: „Dacă aș fi știut!…” Este însă prea târziu; acest calcul ar fi trebuit făcut mult mai devreme!”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 4 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Viața – formele și manifestările ei sunt infinite
Viața – este întreținută în noi de entitățile care populează universul
Lucrarea fizică – utilitatea sa pentru viața spirituală
VIAȚĂ
Viața – se reînnoiește fără încetare

Read More