Category: 
Comments: 
Au fost odată două maşini de făcut mezeluri, ingenios construite pentru scopul de a transforma carnea de porc în cârnaţi delicioşi. Una din ele şi-a păstrat pofta de a face acest lucru şi producea mulţime de cârnaţi; cealaltă a zis: „Ce mă interesează pe mine carnea de porc? Propria mea alcătuire e un lucru mult mai interesant şi mai minunat.” Această a doua maşină a refuzat să-şi facă vechea treabă şi s-a apucat să-şi studieze interiorul. Fiind de acum lipsit de hrana-i naturală, acest interior a încetat să mai funcţioneze, şi, cu cât maşina îl studia mai mult, cu atât i se părea mai găunos şi mai lipsit de noimă. Tot aparatul complicat prin care se realiza până atunci delicioasa transformare a încetat să mai funcţioneze şi maşina nu izbutea să priceapă ce anume era capabil să facă. Această a doua maşină de cârnaţi era aidoma omului care şi-a pierdut interesul pentru viaţă, pe când prima era aidoma omului care şi l-a păstrat. Spiritul uman este o maşină stranie, capabilă să combine în cele mai uimitoare moduri materialele ce i se oferă, însă când nu mai primeşte materiale din afară, este neputincioasă şi, spre deosebire de maşina de făcut cârnaţi, e silită să-şi facă singură rost de material, dat fiind că evenimentele nu devin experienţe decât prin interesul pe care li-l arătăm: dacă nu ne interesează, nu facem nimic cu ele. Aşa se face că omul a cărui atenţie este îndreptată spre interior nu găseşte nimic demn de a fi luat în seamă, pe când cel a cărui atenţie este îndreptată spre exterior poate descoperi înăuntrul său, în rarele momente când îşi examinează sufletul, o mulţime de ingrediente variate şi interesante supuse disecării şi recombinării în configuraţii frumoase şi instructive.
Pofta de viaţă îmbracă nenumărate forme. Să ne amintim cum Sherlock Holmes ridică de jos o pălărie peste care a dat din întâmplare pe stradă. După ce se uită o clipă la ea, trage concluzia că proprietarul ei a decăzut ca urmare a băuturii şi că soţia lui nu mai ţinea la el aşa de mult ca altădată.
Viaţa nu putea fi niciodată plictisitoare pentru cineva căruia orice obiect zărit din întâmplare îi stârnea în aşa măsură interesul. Gândiţi-vă la sumedenia de lucruri ce pot fi observate în cursul unei plimbări pe câmp. Un om poate fi interesat de păsări, un altul de plante, altul de geologie, altul, iarăşi, de agricultură şi aşa mai departe. Oricare dintre aceste lucruri e interesant dacă vă interesează şi, ceteris paribus, omul care e interesat de oricare dintre ele este mai bine adaptat la lume decât unul neinteresat.
Bertrand Russell – In cautarea fericirii (Humanitas)
(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
