arta fericirii tagged posts

ARTA FERICIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

arta fericirii

Arta fericirii stă în capacitatea ființei de a-și regăsi echilibrul, mulțumirea, pacea sufletească și împăcarea inimii, ca efect al împlinirii nevoilor, năzuințelor și așteptărilor sale, la nivel de cumpătare.

Prin manifestarea abilităților, valorilor și capacități noastre de a ne înțelege și exprima viața, la un nivel superior de conștientizare, față de nivelul mental și emoțional prin care ne auto-inducem nemulțumirile, insuficiențele, neîmpăcările, supărările, suferințele și nefericirea – ne vom putea accepta și iubi așa cum suntem, pentru a redeveni cu adevărat mulțumiți, împăcați și fericiți.

Entuziasmul, iubirea și bucuria pentru viață, sunt căi pentru a deveni o persoană pozitivă, mulțumită, împăcată, veselă și împlinită. Fericirea devine astfel, ingredientul secret al succesului personal, manifestat prin entuziasmul trăirilor interioare și nu o condiționare exterioară menită să ne susțină entuziasmul și calea propriului bine.

A nu ne putea bucura pe deplin de ceea ce trăim, suntem, experimentăm și simțim, sau a aștepta ca fericirea și bucuria pentru viață, să ne fie indusă din afară – înseamnă a nu-l conștientiza pe Dumnezeu prin energia sa, în lăuntrul nostru.

A nu putea manifesta în permanență și în mod armonic și autentic iubirea divină prin inimile și sufletele noastre, prin iubirea ce ne-o dăruim, prin recunoștința pentru darurile ce le primim, prin împăcarea cu noi și cu modul în care ne privim sau ne exprimăm viața – înseamnă a ne induce singuri tristețea, neîmpăcările, nemulțumirile și nefericirea.

Nevoia de a fi nefericiți și de a ne induce singuri tristețea și suferințele – vine din obișnuința, experiența trăirilor nefericite și din convingerile minții, prin care ne inducem fricile, nesiguranța și necredința în binele nostru și în dreptul de a fi fericiți.

Pentru a ne decontamina de nefericire, supărări și tristețe, este esențial să vedem în viața noastră și prin darurile pe care ni le-a adus, toate acele motive pentru care merităm din toată ființa – să ne arătăm recunoștința divinului și să fim pe deplin fericiți.

Atunci când credem în noi și simțim că suntem animați de energia Infinită a iubirii și a puterii divine, atunci și ideile creative care iau naștere în interiorul nostru, ne pun la dispoziție tot ceea ce trebuie să știm, să facem și să dobândim, intuitiv sau la nivel perceptual, pentru a ne materializa cele mai îndrăznețe visuri și năzuințe, și în plan fizic.

Atunci când ne încredem în Puterea Infinită a energiei divine și avem încredere în răspunsurile sale favorabile izvorâte din adevărul inimii – entuziasmul nostru devine treaz și se manifestă prin credința și energia emoțiilor noastre pozitive – chiar și atunci când responsabilitatea consecințelor noastre este respinsă sau condamnată de mintea ego, în baza ”dreptății” sale, a convingerilor ei limitative sau a ”cunoașterii” realității experiențelor, trăirilor și experiențelor nefavorabile anterioare.

Prin manifestarea împăcării, a asumării, a iubirii, a credinței și a bucuriei pentru viață – în mintea și în sufletul nostru se deschide treptat o lume nouă plină de frumusețe, diferită de cea în care până atunci am trăit copleșiți de temeri, nemulțumiri, suferințe și griji.

Atunci, când vom înțelegem că, realitățile și percepțiile noastre exterioare, exprimate în planul trăirilor noastre fizice, mentale, emoționale, sufletești și spirituale sunt induse prin realizările și împlinirile noastre materiale – vom înțelege că, și împlinirile noastre în plan material, sunt induse de pacea noastră lăuntrică și de modul în care ne gestionăm la nivel sufletesc, stările emoționale.

De vom înțelege că, fericirea, este opțiunea noastră intimă și sufletească prin care alegem în mod conștient și responsabil să ne bucura de viață – vom accepta că, starea noastră de mulțumire și împăcare lăuntrică, depinde de modul în care vom avea înțelepciunea și curajul de a ne dărui iubirea și a ne iubi, inducându-ne singuri starea de bine, prin mulțumirea și liniște a inimii, izvorâte din valorile noastre sufletești.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
NEFERICIREA ÎN RELAȚII
FERICIRE
DREPTUL LA FERICIRE
CALEA SPRE FERICIRE
Fericirea – cea adevărată nu are cauză

Read More

ARTA FERICIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

arta fericirii

Arta fericirii stă în curajul și capacitatea noastră de a iubi, a crede și a ne asuma iubirea, dincolo de așteptări, atașamente frici, vinovății sau nevoi – prin tot ceea ce alegem să gândim, să simțim, să exprimăm, să dăruim, să facem și să prețuim, pentru a ne împlini
și a ne celebra viața prin frumusețea sufletească.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
DREPTUL LA FERICIRE
CALEA SPRE FERICIRE
Fericirea – cea adevărată nu are cauză
NEFERICIRE
Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare

Read More