10 noiembrie 2014 tagged posts

Practicile spirituale – în ce condiții ne deschid curenților celești

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de luni 10 noiembrie 2014

“Toate practicile spirituale prescrise de religii au ca funcție să pregătească ființele să primească în bune condiții curenții și mesajele Cerului. Fie că este vorba despre rugăciuni, prosternații, abluții, post, aceste practici nu au în realitate decât o importanță relativă. Esențial este ca acela care se supune să fie hotărât să facă o lucrare interioară de clarificare, de purificare, pentru a-și deschide inima, intelectul, sufletul și spiritul față de influențele din înalt.

Cel care nu este conștient de necesitatea de a înfăptui această lucrare, ar face mai bine să părăsească practicele spirituale, fiindcă va deveni un pericol pentru sine și pentru ceilalți: singura observație a ritualurilor contribuie numa a-i crea iluzia că este cinstit, un purtător de cuvânt, un instrument al Cerului. Am văzut oameni devenind călăii familiilor lor sau chiar ai poporului lor. Numai cel care a exersat îndelung purificarea gândurilor și a sentimentelor sale întreținând doar lumina în intelectul său și iubirea în inima sa, este capabil să audă și să transmită ceva din lumea divină.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Sentimentele sunt uşa către inimă
DESPRE CONSECINȚELE VIEȚII
Eckhart Tolle – Touching the Eternal – 6CD [RO]
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Eckhart Tolle – Sfaturi #02

Read More

Sentimentele sunt uşa către inimă

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 9 noiembrie 2014

E uşor să citim cărţi şi să ne trăim spiritualitatea la nivel intelectual… uşor – adică, până când viaţa intervine şi ne face bucăţi. Atunci suntem obligaţi să pătrundem mai adânc în spiritualitatea noastră.

Toţi vrem să ne simţim plini de pace, dar viaţa nu este întotdeauna liniştită. Uneori se întâmplă ceva care ne ridică probleme sau ne aruncă o provocare, iar noi trebuie să ne îmbrăţişăm întreaga experienţă.

Asta înseamnă să ne facem timp ca să simţim cu curaj, tot ceea ce simţim. Negarea sentimentelor noastre nu va duce la pace.

Cei cărora le este teamă să-şi înfrunte sentimentele, pot folosi meditaţia şi alte practici spirituale ca unelte ale negării. Ei pretind că sunt fericiţi, deşi nu sunt. Ei încearcă să se descotorosească de sentimentele stânjenitoare, în loc să le întâmpine ca pe nişte mesageri ai sufletului.

Sentimentele noastre sunt acolo pentru un motiv anume. Ele sunt o cale câte inimă.

Sentimentele puternice se ivesc, atunci când trebuie deschisă uşa către inima noastră.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Gândurile și sentimentele noastre – nu se știe niciodată cum vor influența alte persoane în lume
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea si sexualitatea
Vigilența – de exersat asupra stărilor noastre de conștiință
Neville Goddard – Fundamentele metafizicii
Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica

Read More