Paradisul – sub ce formă vom trăi acolo într-o zi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Privind în biserici sau în muzee cum anuți pictori i-au reprezentat pe îngeri – cu un cap și două aripi – mulți creștini își închipuie că sub această formă ei vor trăi într-o zi în Paradis. După părerea lor, ficatul, stomacul, intestinele, și mai ales sexul nu sunt niște organe suficient de nobile pentru a-i însoți în Paradis.

În realitate, întreaga ființă umană merge în Paradis, și în ce splendoare, în ce puritate!…așa cum Dumnezeu a creat-o la origini. Ea posedă aceleași organe, dar sub o altă formă, sau mai degrabă de o altă chintesență, fiindcă în lumea de dincolo nu mai există forme, ci numai niște curenți de forțe, de funcții. Nimic nu lipsește, totul este acolo, chiar și organele genitale, dar sub aspectul unor puteri, a unor virtuți, fiindcă organele corpului nostru sunt în realitate expresia, concretizarea unor virtuți divine. Dacă ați putea vedea ființa umană cu aceste lumini și culori ce țâșnesc din ea fără încetare, ați contempla-o la nesfârșit.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 24 iulie

Recomandam urmatoarele articole:

Paradisurile artificiale – marturisesc nevoile sufletului căruia nu i se dă adevărata hrană
Paradisul și infernul – două regiuni din noi separate de diafragm
Omraam Mikhael Aivanhov – Omul va regăsi Paradisul apropiindu-se de lumina, de caldura si de viata soarelui
Nevoile – să le orientăm spre lumea spirituală unde posibilitățile sunt infinite
Adevărul – îl găsim pe măsură ce ne perfecționăm

2 comments to Paradisul – sub ce formă vom trăi acolo într-o zi

Leave a reply Cancel reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>