Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (D)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
D

… Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai în Binah. Libertatea absolută.
Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi? Să continui? (Rumoare aprobatoare).
Şi ce trebuie să dezvoltăm acum? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică, nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa, reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii.
Acolo ei nu spun niciodată: «E drept!». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos!» nu a ajuns încă şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste Regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile. Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim. Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă.
Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică? Pentru că ea este în acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi fizica, chimia… Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce există în locurile prin care am trecut.
Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah? Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze, poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos, este regiunea lui Hristos. Şi ce învăţăm aici? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor, relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi? Aici înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea. Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică, încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18 care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa, sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive)! Ca să fie lăsat în pace, nu-i aşa? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine instalat, nu vă faceţi griji!

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>