Gândul zilei de sâmbãtã 26 iulie 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Copiii – adulții trebuie să le arate atenție și respect

“Viața copilului de vârstă fragedă rămâne încă un mare mister. Trebuie să o ocrotim atât cât este posibil, menținând-o într-o atmosferă de armonie, de puritate, chiar în timpul somnului. fiindcă el este receptiv la toți curenții care circulă în jjurul său. Corpul său astral doarme, el nu a intrat nici încă în posesia corpului său mental, dar corpul său eteric lucrează în mod activ și absoarbe curenții și elementele din atmosfera psihică. Dacă părinții sunt atenți la atmosfera ce o creează în jurul copilului lor, acesta va fi mai târziu rezistent, capabil să facă față loviturilor și durității vieții.
Atunci când copillul vine pe lume, părinții săi nu cunosc spiritul care îl locuiește. Ei trebuie să-și spună că acest copil nu le aparține, că este un fiu, o fiică a Domnului, ei dându-i numai un corp, adică un domiciliu. Cei care se apropie de copii trebuie să se comporte cu atenție și respect, pentru a-i ocroti. Ei trebuie să tremure la gândul că pot fi vinovați de niște cuvinte sau fapte rele ce vor distruge ceva în sufletul lor. Adulții care nu îi respectă pe copii vor fi într-o zi pedepsiți de Cer, iar pedepsele vor fi îngrozitoare.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>