G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă

Category: Maestri si invatatori spirituali Comments: 2 comments

G.I. Gurdjieff

Mobilul iubirii conştiente, în starea sa evoluată este dorinţă ca obiectul iubit să ajungă la propriile sale perfecţiuni înnăscute fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru pentru cel care iubeşte. “Totul este că ea să devină perfectă în sine, eu nu contez” spune amantul conştient. “Voi merge în infern dacă ea va putea prin aceasta să meargă în paradis”. Şi paradoxul unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.
De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni? Primul motiv este că marea majoritate dintre ei nu sunt decât copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecţiunea este rareori privită că produsul propriu al iubirii adulte, deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra acestor nivele puerile sau animalice. Al treilea este că omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei forme hotărâte de a face eforturi în acest scop. Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au apărut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, şi iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel care doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia şi poate într-o zi el va atinge măiestria.

El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să respingă orice dorinţă personală, orice prejudecăţi. El contemplă chipul iubit: ȚCe fel de femeie este ea?Ț Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecţiune al cărei parfum este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, creatorul ei. Trebuie la acest punct să ne întrebăm: voi fi eu capabil de aceasta? Dacă sunt sincer trebuie să răspund evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să-şi trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta.
Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi cel mai bine pentru ea trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea încă de azi nevoile sale de mâine, fără a mă gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea să le reprezinte acele lucruri pentru mine. Vedeţi deci ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta.
Intraţi în această pădure fermecată, voi care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii cu alţii conştienţi. Iar amanţii conştienţi devin zei.
Fără ruşine, oamenii se vor lăuda că au iubit, că iubesc sau spera să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea după cum am văzut atunci când nu e vorba de iubire conştientă, adică doritoare să devină atât înţeleaptă cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei, nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. În ambele cazuri ea este la fel de inconştienţă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire, este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celălalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de energia cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Aceasta este o dinamită pe care o vehiculam de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor? Să recunoaştem că fără cunoaştere şi putere iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele Țprea iubiteȚ spunând despre iubiţii lor: “Ma îmbolnăveşte, mă omoara”. Şi, fără putere, amantul devine cea mai nefericită fiinţă deoarece nu poate să facă ceea ce-şi doreşte şi ştie că ar trebui să facă pentru binele sau. Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienta iubirii fără înţelepciune şi forţă. Sau dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa să le ghideze iubirea. Pentru că iubirea nu este de ajuns.
“Te iubesc”, spune el. “Este ciudat că nu mă simt mai bine din cauza aceasta”, spune ea. Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi! Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici.
Iubiţi? Trebuie să fii demn de aşa ceva. Toţi îndrăgostiţii sunt vulnerabili la orice cu excepţia iubitei lor. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că ei şi-au dorit sau au făcut eforturi în acest sens, ci numai datorită iubirii lor totale sau, altfel spus, adevărate. Nu există aici tentaţii de depăşit: pur şi simplu nu sunt încercate. Invulnerabilitatea este magică. Iar cazul acesta este mult mai puţin rar decât s-ar crede în mod obişnuit. Cu toate acestea o “infidelitate” poate fi comisă şi se trage atunci concluzia că invulnerabilitatea nu există. Dar infidelitatea nu este datorată neapărat unei tentaţii, ea putea – caz frecvent – să rezulte dintr-o simplă indiferenţă. Or nu există cădere acolo unde nu există tentaţie. Starea de iubire nu este totdeauna resimţită numai faţă de un obiect. O persoană poate avea acest dar de a eleva pe alta pe planul iubirii, sau cu alte cuvinte ea poate face să treacă prin aceasta (el sau ea) energia naturală a iubirii, dar nu e necesar ca ea să capteze această iubire în folosul său. Astfel diverse cataclisme produc combinaţii în care aceste persoane nu intr[ ele însele. Se povesteşte despre un anumit lama de care oamenii care-i vorbeau deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el nici de altcineva în particular. Tot ce ei conştientizau era că, după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire nativă îi făcea să debordeze de o dorinţă de a servi, de a iubi, care era gata să se răspândească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau fără îndoială cu acest lama.
Adevărul fundamental al acestei iubiri: ea este întotdeauna creatoare. Iubirea a creat lumea, dar nu toate lucrurile sale sunt magnifice. Scopul iubirii conştiente este de a aduce renaşterea sau iubirea spirituală. Oricine poate să vadă dincolo de cuvinte şi forme nu poate să nu remarce schimbările care se petrec la bărbatul sau femeia care iubeşte, oricare ar fi vârsta. Aceasta are loc de obicei inconştient, dar nu este din acest motiv mai puţin simbolic pentru schimbarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat/femeie iubeşte conştient sau a putut recunoaşte că iubise conştient. Tinereţea în asemena cazuri îmbracă un aer de eternitate şi aceasta este într-adevăr, fântâna tinereţii care se scurge acum. Crearea unui astfel de “copil spiritual” în fiecare din cei doi iubiţi este o funcţie particulară a iubirii conştiente; iar asta fără a spune că aceasta nu are nimic de a face cu căsătoria şi copiii.
Noi nu suntem unul, ci trei în unul. Trei persoane, total diferite cu ideile sale privind modul în care întregul nostru organism ar trebui să se comporte, existând în noi în acelaşi timp; ori ele refuză cel mai adesea să coopereze deşi fiecare dintre ele nu încetează să se amestece în treburile celorlalte două.
Imaginaţi-vă acum că o asemenea “casa” divizată împotriva ei însăşi se îndrăgosteşte. Care dintre cei trei proprietari s-a îndrăgostit? Pentru că se întâmplă rar ca cei trei să se îndrăgostească în acelaşi timp de aceeaşi persoană.
Vă imaginaţi că sunteţi abstinent deoarece vă abţineţi de la orice relaţii sexuale. Dar abstinența veritabilă nu priveşte doar sexul, ea este pentru toate simţurile, şi mai ales pentru ochi. “Ai păcătuit deja cu ea” spune Evanghelia. Pentru marea majoritate, castitatea simţurilor este ceva ce rămâne de cucerit. Odinioară aceasta castitate era împărtăşită copiilor.
Fiecare era special antrenat prin exerciţii combinate cu grijă pentru a permite elevilor să discearnă cu repeziciune Sursa (intelectuală, emoţională, instinctivă, sau sexuală) la tot ce ei resimţeau. Aceasta educaţie dădea tinerilor puterea de a-şi stăpâni simţurile cu rezultatul: castitatea devenea cel puţin posibilă, ei fiind capabili să-şi controleze toate percepţiile senzoriale şi să nu ia un lucru drept altul. Erotismul, dintr-odată, putea să devină o artă, iar arta iubirii a cunoscut în această perioadă un rafinament de care nici nu avem idee. Sufismul este dovada acestui lucru şi în secolul trecut în Rusia se mai puteau întâlni încă ecouri slabe ale sale.
Iubirea fără divinaţie este rudimentară. Un amant trebuie să poată “ghici” sau “divina” dorinţele iubitei sale cu mult timp înainte ca ea să devină conştientă de ele. El trebuie s-o cunoască mai bine decât se cunoaşte ea însăşi, dacă vrea să o poată iubi mai mult decât se iubeşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfect “ceea ce este” fără propriile sale eforturi conştiente. Eforturile sale conştiente, atunci când iubirea va fi mutuală, vor fi pentru el. Şi astfel fiecare din ei va lucra în mod delicios pentru perfecţiunea celuilalt.
Dar această stare nu e tangibilă la nivelele spirituale ale conştiinţei: ea nu poate fi decât un fruct al artei lucrului asupra ta. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai cinici. Dar marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până şi posibilitatea ei. Cu toate acestea o asemenea iubire este posibilă cu condiţia ca cei doi amanţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de la celălalt. Cum să înceapă? Îndrăgostitul atunci când este pe punctul de a-şi vedea iubita să se întrebe ce ar putea el să-i aducă, să facă sau să spună pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început, nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea va şti că a avut acea dorinţă şi va fi cu siguranţă încântată că iubitul ei a ştiut să i-o ghicească.
Mai târziu “surpriza” va putea într-adevăr să o surprindă şi se va minuna: “Cum ai ştiut că asta mă va face atât de fericită, pentru că nici eu însămi nu am ştiut?” Eforturile constante pentru a prevedea dorinţele iubitei sale, atunci când n-au apărut încă în conştiinţa ei, vor fi metoda iubirii conştiente.
A şti să conduci cu fermitate, şi să laşi lucrurile în voie: iată unul din cele mai mari secrete ale fericirii în dragoste. Pentru fiecare tragedie, cauzată de circumstanţe exterioare (Romeo şi Julieta) sunt mii de drame care au fost provocate de îndrăgostiţii înşişi. Cum ei nu au ştiut nici momentul şi nici modul de a “conduce cu fermitate” nu invocă nici mişcările care ar trebui să lase lucrurile în voia lor şi îndeplinesc tot rău această operaţie. Replicile muntelui Vermisberg sunt pline de cadavrele amanţilor care n-au ştiut să se părăsească (unul din ei voiau separarea dar celălalt n-a permis-o).
În majoritatea cazurilor apropierea a fost rea. Îndrăgostiţii s-au lansat într-o minune fără să se fi gândit la mijloacele de a ieşi din ea. Se întâmplă adesea că primele cinci minute ale marii întâlniri să decidă tot viitorul relaţiei. Dar marea iubire ştie atât să se dăruiască cât şi să se stăpânească. În orice caz trebuie ştiut că atunci când unul din cei doi doreşte separarea, datoria celuilalt este să i-o permită.
Gelozia este vipera paradisului, infernul cerului. Emoţia cea mai dulce este atunci infectată cu veninul cel mai acru. Totuşi există un remediu pentru gelozie şi anume iubirea conştientă, dar acest remediu este încă şi mai greu de descoperit decât de suportat răul. Cura de Barbă-Albastră este dificilă: ea constă într-o totală reeducare a corpului şi a simţurilor.

2 comments to G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>