Partea IX – Charles Haanel – Cheia Universala

Category: Lectura zilei Comments: No comments

Charles Haanel – Cheia Universala – Partea IX – Introducere

INTRODUCERE – PATREA IX

În această Parte vei învăţa cum să-ţi făureşti uneltele care să te ajute să-ţi construieşti condiţiile pe care ţi le doreşti.

Dacă vrei să schimbi condiţiile, mai întâi trebuie să te schimbi pe tine. Micile tala capricii, vise, fantezii, ambiţii pot fi împiedicate la fiecare pas, dar gândurile tale cele mai intime vor găsi calea de a se exprima aşa cum planta resusete să se dezvolte dintr-o sămânţă.

Să presupunem că vrei să schimbi condiţiile, cum vei realiza această? Răspunsul este foarte simplu: cu ajutorul legii Creşterii. Cauză şi efectul există, absolut şi fără tăgadă, atât în lumea ascunsă cât şi un lumea lucrurilor materiale.

Păstrează în minte condiţiile pe care le doreşti; consideră-le ca şi cum ar fi un fapt existent deja. Aceasta demonstrează care este valoarea unei afirmaţii puternice. Prin repetiţie constantă ea devine parte din tine. De fapt ne schimbăm; ne creăm singuri, aşa cum vrem să fim.

Caracterul nu este o chestiune de şansă ci este rezultatul unui efort continuu. Dacă eşti timid, ezitant, complexat sau anxios, agasat de gânduri de frică, pericol iminent, aminteşte-ţi axiomă: „două lucruri nu pot exista în acelaşi timp în acelaşi loc”. Exact acelaşi lucru este valabil în lumea mentală, spirituală; remediul este deci să înlocuieşti gândurile de frică, lipsa, limitare cu gânduri de curaj, putere, încredere în sine şi credinţa.

Calea cea mai uşoară şi mai naturală să realizezi acest lucru este să alegi o afirmaţie care pare să se potrivească cazului tău particular. Gândul pozitiv îl va distruge cu siguranţă pe cel negativ, aşa cum lumina distruge întunericul, iar rezultatele vor fi într-adevăr sigure.

Acţiunea este floarea gândului, iar condiţiile sunt rezultatul acţiunii; astfel, tu ai mereu în posesie uneltele prin care, cu certitudine şi inevitabil, poţi să te creezi sau recreezi, iar bucuria sau suferinţa vor fi răsplata.

PARTEA IX

1. Există numai trei lucruri care pot fi dorite în „lumea exterioară” şi fiecare dintre ele poate fi găsit în „lumea interioară”. Secretul găsirii lor constă pur şi simplu în aplicarea potrivită a mecanismului ataşat puterii omnipotente la care fiecare individ are acces.

2. Cele trei lucruri pe care le doreşte orice om şi care sunt necesare pentru exprimarea şi dezvoltarea lui completă sunt Sănătatea, Bogăţia şi Dragostea. Toţi admit că Sănătatea este absolut esenţială; nimeni nu poate fi fericit dacă corpul său are dureri. Nu toţi sunt însă dornici să admită ce Bogăţia este necesară, dar toţi admit că strict necesarul este obligatoriu, iar ce este considerat suficient pentru unii poate fi considerat lipsa şi sărăcie pentru alţii; şi cum natura furnizează nu numai strictul necesar ci din abundenţă, vom realiza că orice lipsă sau limitare este doar o limitare care a fost creată de o metodă de distribuţie artificială.

3. Toţi vor admite probasbil că Dragostea este al treia lucru indispensabil sau unii vor spune că este cel dintâi necesar fericirii omului. În orice caz, cei care le posed pe toate trei, Sănătate, Bunăstare şi Dragoste nu vor găsi nimic care poate fi adăugat Fericirii lor.

4. Am văzut că substanţa Universală este de fapt „Întreaga Sănătate”, „Întreaga Bogăţie” şi „Întreaga Dragoste” iar mecanismul ataşat acesteia, prin care ne putem conecta conştient cu sursa Infinită, este metoda noastră de gândire. A gândi corect înseamnă de fapt a intra în „Locul Secret al lucrurilor celor mai Înalte”.

5. Ce ar trebui să gândim? Dacă avem acest răspuns, înseamnă că am găsit mecanismul ataşat care ne va pune în legătură directă cu „Orice anume ne dorim”. Acest mecanism pare foarte simplu când ţi-l spun, dar citeşte mai departe. Îţi vei da seama că acesta este în realiate „Cheia Universală”, „Lampa lui Aladin” dacă vrei să-i spui aşa. Este fundaţia, condiţia necesară, legea absolută a facerii de bine care inseamana a-ţi fi bine.

6. Pentru a gândi corect, acurat trebuie să cunoaştem „Adevărul”. Adevărul este deci principiul fundamental al oricărei afaceri sau relaţii sociale. Este condiţia care precedeaza fiecare acţiune corectă. Să cunsoti adevărul, să fii sigur, să fii încrezător îţi conferă o satisfacţie pe care nimic altceva nu o poate atinge; este singurul pământ solid într-o lume a incertitudinii, conflictului şi pericolului.

7. A cunoaşte Adevărul înseamnă a fi în armonie cu Infinitul şi cu puterea Omnipotenta. A cunoaşte adevărul înseamnă deci a te conecta cu o putetre care este irezistibilă şi care va înlătura orice tip de discomfort, inarmonie, incertitudine sau eroare de orice tip, deoarece „Adevărul este puternic şi va învinge”.

8. Cel mai umil intelect poate să prevadă rezultatul unei acţiuni atunci când premisele sunt avedarate, dar cel mai puternic intelect, cea mai profundă şi pătrunzătoare minte se pierde fără speranţă şi nu poate concepe nici un rezultat atunci când speranţele sale se bazează pe premise care ştie că sunt false.

9. Orice acţiune care nu este în armonie cu Adevărul, indiferent dacă prin ignoranta sau intenţie, va rezulta în discordie şi în cele din urmă va aduce pierdere, direct proporţională cu mărimea şi caracterul ei.

10. Cum ajungem atunci să cunoaştem adevărul prin care să ataşăm mecanismul astfel încât să ne conectăm cu Infinitul?

11. Nu putem să facem nici o greşeală dacă realizăm că adevărul este principiul vital al Minţii Universale şi este Omniprezent. De exemplu, dacă ai nevoie de sănătate, realizarea faptului că „EU’-ul” din tine este spiritual, iar Spiritul este de fapt Întregul. Ca oriunde s-ar găsi o parte, se găseşte întregul; aceasta îţi va aduce condiţia sănătăţii, fiecare celulă a corpului tău manifestă de fapt adevărul aşa cum îl vezi tu. Dacă vezi boală, ele vor manifesta boala. Dacă vezi perfecţiune, ele vor manifesta perfecţiune. Afirmaţia:” Sunt sănătos, perfect, tare, puternic, iubitor, armonios şi fericit” îţi va aduce condiţii armonioase. Motivul pentru care se întâmplă aceasta este faptul că această afirmaţie este în strictă concordanţă cu Adevărul, iar când adevărul apare, fiecare formă de eroare sau discordie dispare cu necesitate.

12. Dacă îţi dai seama că „EU” -ul este spiritual, atunci cu necesitate nu poate să fie mai puţin decât perfect, iar afirmaţia:” Sunt sănătos, perfect, tare, puternic, iubitor, armonios şi fericit” este de fapt un enunţ ştiinţific foarte exact.

13. Gândul este activitate spirituală, iar spiritul este creativ, deci menţinerii gândului trebuie să aducă cu necesitate condiţiile aflate în armonie cu acest gând.

14. Dacă ai nevoie de Sănătate, realizarea faptului că „EU” -ul din tine este una cu mintea Universală, care este de fapt toată substanţă şi este Omnipotentă, te va ajuta să activezi Legea Atracţiei, care te va aduce pe aceeaşi vibraţie cu acele forţe care aduc succesul şi aduc condiţiile de putere şi afluenţa direct proporţional cu caracterul şi scopul afirmaţiei tale.

15. Vizualizarea este mecanismul ataşat de care ai tu nevoie. A vizualiza este un proces complet diferit de a vedea; a vedea este o acţiune fizică şi este legată de lumea materială, de „lumea exterioară”, pe când Vizualizarea este produsul imaginaţiei, este produsul minţii subiective, a „lumii interioare”. De aceea vizualizarea poseda vitalitate; va creşte. Lucrul vizualizat se va manifesta în forma sa. Mecanismul este perfect; a fost creat de către Marele Arhitect care „face toate lucrurile bine”, dar din nefericire uneori operatorul este neexperimentat sau ineficient, dar prin practică şi determinare va depăşi acest neajuns.

16. Dacă îţi doreşti Dragoste încearcă să înţelegi că singura cale de a o obţine este prin a dărui dragoste, cu cât dăruieşti mai mult cu atât primeşti mai mult, iar singura cale prin care pori să o dăruieşti este să devii plin de dragoste până când devii un magnet. Metoda a fost explicată deja în altă lecţie.

17. Cel care va învăţa să aducă cele mai mari adevăruri spirituale în conexiune cu aşa-numitele mici lucruri din viaţa a descoperit secretul soluţiei problemei sale. Este întotdeauna mai rapid, mai atent, mai aproape de marile idei, marile evenimente, marile obiecte ale naturii şi marii oameni. Se spune că Lincoln genera pentru cei care se aflau în apropierea lui acelaşi sentiment pe care cineva îl are când se afla în apropierea unui munte, iar acest sentiment devenea mai acut atunci când se înţelegea că el se oprise asupra lucrurilor eterne, puterea Adevărului.

18. Este o inspiraţie să auzi că cineva a pus în practică aceste principii, le-a testat, le-a demonstrat în viaţa sa. O scrisoare de la Frederick Andrews are următorul conţinut:

19. Aveam treisprezece ani când dr. T.W. Marsee, care a decedat demult acum, i-a spus mamei mele: „Nu există nici o şansă, doaman Andrews. Şi eu mi-am pierdut copilul în acelaşi mod, după ce am încercat absolut tot ceea ce era posibil. Am făcut studii speciale legate de aceste cazuri şi ştiu exact ca nu există nici o posibilitate pentru el să se facă bine”.

20. Mama s-a întors către el şi l-a întrebat: „Doctore, ce aţi face dacă ar fi băiatul dumneavostra?”, iar el a răspuns: „Aş lupta, luptă şi iar aş lupta până la ultima suflare de viaţă”.

21. Acesta a fost începutul unei lungi bătălii cu suişuri şi coborâşuri, doctorii fiind toţi de acord că nu există nici o cură, deşi ei ne încurajau şi sprijineau cât de mult puteau.

22.În sfârşit a venit şi victoria, iar eu dintr-un mititel, strâmb, deformat, olog, care mergea în coate şi genunchi am crescut un bărbat puternic, drept şi bine format.

23. Da, ştiu că vreţi formula şi am să vi-o dau cât pot mai scurt şi mai clar.

24. Am construit o afirmaţie pentru mine, care cuprindea toate calităţile da care aveam nevoie şi mi-am repetat-o iarăşi şi iarăşi: „Sunt sănătos, perfect, tare, puternic, iubitor, armonios şi fericit”. Am păstrat aceasta propoziţie întotdeauna la fel, fără nici o modificare, nici o variaţie până când puteam să mă trezesc noaptea repetând-o: „Sunt sănătos, perfect, tare, puternic, iubitor, armonios şi fericit”. Era ultimul lucru pe buzele mele seara şi primul dimineaţa.

25. Foloseam această afirmaţie nu numai pentru mine dar şi pentru alţii despre care ştiam că au nevoie de ea. Aş vrea să subliniez acest aspect. Orice îţi doreşti pentru tine, afirmă şi pentru alţii şi vă va ajuta pe amândoi. Culegem ceea ce semănăm. Dacă trimitem gânduri de dragoste şi sănătate, ele ni se întorc înzecit; dar dacă trimitem gândurile noastre de frică, grijă, gelozie, furie, ura, vom culege rezulatatele în vieţile noastre.

26. Obişnuim să spunem că omul se formează în cei şapte ani de acasă, dar oamenii de ştiinţă declară că ne constuim în întregime la fiecare unsprezece luni; în realitate avem vârsta de unsprezece luni. Dar dacă construim din nou defectele noastre an după an nu avem pe cine să învinuim decât pe noi înşine.

27. Omul este suma totală a gândurilor sale; întrebarea este cum să întreţinem numai gândurile bune şi să le respingem pe cele rele? La început nu putem să împiedicăm gândurile rele să vină, dar putem să evităm să le întreţinem. Singura cale de a realiza această este prin a le uita, ceea ce înseamnă să le înlocuim cu altceva. Aici este locul unde afirmaţia gata pregătită intra în acţiune.

28. Când un gând de furie, gelozie, frică, îngrijorare îşi face loc atunci este momentul să-ţi foloseşti afirmaţia ta gata pregătită. Modul de a lupta cu întunericul este lumina – de a lupta cu frigul este căldura – de a lupta cu răul este binele. Eu de exemplu, niciodată nu am găsit ajutor în negare. Afrima ceea ce este bine, iar ceea ce este rău va dispărea. – Frederick Elias Andrews

29. Pentru orice ai avea nevoie, poţi să foloseşti această afirmaţie; nu mai poate fi îmbunătăţită. Foloseşte-o aşa cum este; ia-o în tăcere cu tine până când se scufunda adânc în subconştientul tău; poţi s-o folosesgti oricând, în maşină, la birou, acasă; aceasta este avantajul metodelor spirituale: sunt mereu disponibile. Spiritul este omniprezent, întotdeauna pregătit; tot ceea ce avem nevoie este recunoaşterea corectă a omnipotenţei sale, a dorinţei şi voinţei de a deveni recipientul efectelor sale benefice.

30. Dacă atitudinea noastră mentală predominanta este una de putere, curaj, benevolenţa şi simpatie vom vedea că mediul nostru va respinge tot ce nu corespunde acestor gânduri; dacă atitudinea ta este una de slăbiciune, critică, invidie, distrugere vei observa că situaţiile întâlnite reflectă condiţiile corespunzătoare acestor gânduri.

31. Gândurile sunt cauza iar condiţiile sunt efectul. Aici se găseşte explicaţia originii atât a binelui cât şi a raului. Gândul este creativ şi se va corela automat cu obiectul sau. Aceaata este o lege Cosmică (o lege universală), Legea Atracţiei, Legea Cauzei şi Efectului; recunoaşterea şi aplicarea acestei legi va determina atât începutul cât şi sfârşitul; este legea prin care oamneii din toate timpurile au fost convinşi să creadă în puterea rugăciunii. „După cum îţi este credinţa, aşa eşti şi tu” – este o altă cale mai simplă, mai scurtă şi
mai bună de a exprima această lege.

32.În această săptămână, ca temă, vizualizează o plantă; alege o floare, una care îţi place ţie cel mai mult, adu-o din nevăzut în văzut, plantează sămânţă, ud-o, îngrijeşte-o, planteaz-o acolo unde va beneficia de lumină de dimineaţă a soarelui, priveşte cum se desface sămânţa; acum este un lucru viu care începe să caute mijloace de subzistenţă. Priveşte rădăcinile care penetrează pământul, vezi cum se extind în toate direcţiile şi aminteşte-ţi că sunt celule vii care se divid şi subdivid şi care în curând vor fi de ordinul milioanelor; fiecare dintre ele este inteligentă, ştie ce vrea şi cum să obţină acel lucru. Vezi tulpina cum se înaltă, cum străpunge spre suprafaţă; priveşte cum se formează ramurile, cât de perfect şi simetric se formează fiecare, vezi frunzele cum încep să se formeze apoi fiecare ramificaţie subţire care ţine în vârf un mic boboc şi pe măsură ce priveşti, bobocul se desface, iar floarea ta favorită se dezvăluie în imagine. Iar acum, dacă te concentrezi atent, vei simţi mirosul ei; este mirosul care învăluie floarea creată de tine prin
procedeul vizualizării.

33. Când vei reuşi să faci imaginea clară şi completă, atunci vei reuşi să intri în spiritul lucrurilor care vor deveni foarte reale pentru tine. Vei învăţa să te concentrezi, iar procesul este acelaşi chiar dacă te concentrezi pentru sănătate sau pentru floarea favorită – un ideal, o propunere complicată de afaceri sau oricare problemă din viaţă.

34. Fiecare succes a fost realizat prin concentrare persistenta asupra obiectului respectiv.

PARTEA A IX – ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

1. Întrebare: Care este condiţia imperativă a stării de bine?
Răspuns: A face bine.

2. Întrebare: Care este condiţia precedentă a fiecărei acţiuni corecte?
Răspuns: Gândirea corectă.

3. Întrebare: Care este condiţia necesară în orice tranzacţie de afaceri sau relaţie socială?
Răspuns: Cunoaşterea Adevărului.

4. Întrebare: Care este rezultatul cunoaşterii Adevărului?
Răspuns: Putem prezice cu uşurinţă rezultatul oricărei acţiuni care se bazează pe premise adevărate.

5. Întrebare: Care este rezultatul unei aciuni bazate pe premise false?
Răspuns: Nu putem concepe nici un rezultat ce ar putea fi obţinut.

6. Întrebare: Cum putem cunoaşte Adevărul?
Răspuns: Prin realizarea faptului că Adevărul este principiul vital al Universului, este deci omniprezent.

7. Întrebare: Care este natura Asdevarului?
Răspuns: Spirituală.

8. Întrebare: Care este secretul rezolvării oricărei probleme?
Răspuns: Aplicarea Adevărului spiritual.

9. Întrebare: Care este avantajul metodelor spirituale?
Răspuns: Sunt întotdeauna disponibile.

10. Întrebare: Care sunt condiţiile necesare?
Răspuns: Recunoaşterea omnipotentei puterii spirituale şi dorinţa de a deveni recipient al efectelor sale
benefice.

„Gândul înseamnă viaţa, deci cei care nu gândesc nu trăiesc în sens
real şi superior. Gândirea creează omul”. – A.B. Alcott

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>