RESPONSABILITATE NEINTAMEIATA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

responsabilitate neintameiata

Bună dimineața
și o duminică a vindecării și abundenței propriei iubiri! Când vom înceta să ne mai împovărăm sufletul cu poverile și ne-iubirile celor din jur, vom înceta să ne mai rănim și să rănim prin judecățile, învinuirile, nemulțumirile și ne-iubirea din noi.

Ne-am născut liberi pentru a trăi liberi și eliberați de fricile, constrângerile și condiționările minții, dar purtăm în noi ca un balast karmic greu, poverile traumelor și a suferințelor preluate și provocate celor din jur… transmise peste generații. Ne-am născut în această dimensiune materială, pentru a ne vindeca rănile trecutului și pentru a ne susține reciproc vindecarea.

Cât timp vom continua să ne rănim NU vom înțelege că rolul și responsabilitatea noastră pe acest Pământ, este acela de a ne vindeca pe noi înșine prin iubire, iertare, acceptare și asumare, și NU acela de a ne rănii, a provoca suferințe și răni sau, de a prelua prin mila, judecățile învinuirile și nemulțumirile noastre, poverile, ura, nemulțumirile, fricile, necredința, ostilitatea, lipsa stimei de sine și ne-iubirea celor din jur.
Tot ceea ce trăim, simțim și experimentăm este menit să ne vindece și să ne călăuzească înapoi spre lumină, armonie, adevăr și reîntregire – în măsura în care prin procesul de vindecare mentală și trupească, prin iubire și prin iertare – alegem să ne reîntregim sufletul prin recuperarea părților pierdute și risipite din ea, prin lăcomiile, suferințele, supărările, ne-iubirile și ne-iertările noastre.

Până ce nu ne vindecăm de frici, de de nemulțumiri, de supărări și de nevoia da a-i judeca, învinui și condamna pe cei din jur, în raport cu propriile așteptări, interese, nevoi, convingeri, răni, neîmpliniri și suferințe – ne vom oglindi către ceilalți părțile întunecate, răspândindu-ne în lume, negativitatea, ostilitatea, ne-iertările, intoleranța, ura și ne-iubirea.
Când ne vom vindeca trupul și sufletul de traume, ne-iertări și răni – vom înțelege că lumea în care trăim, se va vindeca doar prin a ne susține reciproc și a ne încuraja în procesul iertării, iubirii și vindecării, în lumina credinței, a responsabilității pentru gândurile, emoțiile, alegerile și faptele noastre, a cumpătării, a acceptării, a asumării, a respectului, a prețuirii, a recunoștinței pentru ceea ce suntem și avem, a binelui comun și a toleranței.

Procesul de auto-vindecare va începe din momentul în care ne vom regăsi prin mulțumire și acceptare, liniștea inimii și pacea sufletească, reînvățând să ne bucurăm pentru tot ceea ce suntem, facem, avem și experimentăm și, vom putea iubi fără constrângeri, prejudecăți, condiționări sau așteptări.

Lecția noastră în procesul de vindecare, este acela de a învăța să nu e mai risipim energia, resursele, valorile, darurile, timpul și viața prin a ne hrăni suferințele, nemulțumirile și supărările, ci, a învăța să ne iubim viața și să ne prețuim darurile, ne mai lăsându-ne inima amăgită, ne-iubită sau suferindă, în încercarea de a-i mulțumi și împăca pe cei din jur, neglijându-ne propriile nevoi sufletești și fără a ne iubi, vindeca și împăca pe noi.

Până când vom continua inconștienți să trăim în minciunile minții și să ne amăgim cu iluzia fericirii proiectată în afara noastră și condiționată de dobândirea lucrurilor materială sau de iubirea ce o așteptăm de la ceilalți… fără să înțelegem că suntem singurii care ne putem iubi în mod autentic – ne vom risipi energia iar spiritul nostru, nu va avea suficientă energie pentru a ne trezi conștiința la lumina adevărului inimii noastre.

Când vom redeveni responsabili față de darurile noastre și vom reînvăța să ne prețuim, să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem, independent de comportamentul, și atitudinea celor din jur – ne vom îngădui vindecarea. De abia atunci ne vom îngădui să renunțăm la masca fățărniciei noastre, pentru a reînvăța să trăim în bucurie, fericire, armonie și împăcare, în lumina adevărului inimii și în frumusețea grației divine din sufletele noastre.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Despre responsabilitate
Maturitatea – Responsabilitatea de a fi tu insuti
RISIPA IUBIRII
PROSPERITATE
A CAPATA PUTERE, PASTRANDU-TI IN ACELASI TIMP SMERENIA

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>